După scandalul Ponta copiatorul și multe alte ocazii în care USL-ul s-a dovedit a fi doar o adunătură de mâncători și aruncători profesioniști cu căcat, aproximativ așa arată sondajele de opinie cu câteva zile înainte de marea votare:
- USL – 62%
- ARD – 17%
- PP-DD – 10%
- UDMR – 5%
În caz că ați uitat:
- USL = PSD + PC + PNL
- ARD = PDL + PNTCD + Forta Civica (Partidul lui Mihai Razvan Ungureanu)
- PP-DD = Partidul lui Dan Diaconescu
- UDMR = Partidul maghiarilor
Am trăit să o văd și pe asta. Practic două partide ce se vor liberale sunt unul împotriva celuilalt, iar al treilea partid este o bătaie de joc mai mare decât a fost PRM la un moment dat. De prezența UDMR-ului în lista aia, un partid a cărui existență este discriminatorie, având în vedere că scopurile sale sunt fix îndeplinirea unor doleanțe ale unei minorități, nu mai zic nimic.
În condițiile în care în care căcatul ăla de partid, după toate mârșăviile evidente are 62% alegători, voi vreți să mă duc la vot?? Nu mulțumesc! Am să stau la căldurică și am să savurez un ceai împreună cu partenerul și cele două mâțe, nu de alta dar nici unul dintre cele patru partide dominante nu merită sacrificiul timpului meu și ștampila mea. Este trist, dar ăsta este adevărul, nici unul din partidele alea nu îmi inspiră nici măcar un dram de încredere. Așa că țara asta va avea conducătorii pe care îi merită. Eu m-am descurcat până acum sub orice regim politic și asta pentru că nu m-am așteptat niciodată ca ei să facă ceva pentru mine. Nici de la ăștia nu am nici o așteptare, așa că pentru mine nu se va schimba nimic. Cât timp granițele sunt deschise, dacă lucrurile se vor împuți pentru mine aici, am să plec și gata. Pentru că eu pot. Pentru că mie nu îmi este teamă să încerc altceva.
Dar voi duceți-vă la vot, duceți-vă și îi alegeți și spuneți-mi cum votul vostru contează, când 60 și ceva la sută aparent încă plâng după comunism, altfel nu se explică procentul ăla…

Cred că își aduce aminte toată lumea citatul din titlu, folosit de Alexandru Lăpușneanul când își exprima dorința de a ocupa tronul împotriva marilor boieri. Acest citat poate fi legat de alte experiențe prin care au trecut fostele principate române, când domnitorii se schimbau între ei în funcție de interesele asupritorilor. Cei care știu ceva istorie știu la ce mă refer, pentru cei ce nu voi explica acum.

