Pisica ce o am acum este un exemplar deosebit. Nu prin aspect exterior sau prin trucurile pe care știe să le execute la comandă, nici prin inteligență (în modul în care este definită de noi oamenii), ci prin personalitate. A fost numită Psihoza de către fosta mea colegă de apartament și numele i s-a potrivit ca o mănușă, pentru că da era cu capul. Și încă mai este.
Mi-a fost adusă de cineva acum 2 ani. Avea trei pui și motivul pentru care am luat-o sub acoperișul meu era faptul că acolo unde era ea stabilită inițial, undeva prin Păcurari nu își putea crește puii în liniște din cauza unui pensionar răutăcios căruia nu îi convenea faptul că pisica își “făcuse cuib” sub fereastra lui și i-l strica tot timpul, puii ei rămânând mereu împrăștiați pe ciment, când ei nici nu făcuseră ochi.
Încă de la primele clipe în casa mea nu mi-a plăcut de ea deloc, nu de alta, dar când vii în casa cuiva și primul lucru pe care îl faci este să te stropșești la pisica rezidentă acolo, ei bine … nu dă bine la PR. După ce am instalat-o în camera mea, pe ea și pe puiuți, am remarcat că avea fobie de picioare. Adică s-a ascuns sub pat și când am trecut pe lângă pat m-am trezit zgâriată. Bine, viața pe străzi, și-a luat șuturi poate, e de înțeles.
Următorul indiciu ca pisica în cauză avea ceva pitici pe creier a fost faptul că nu se ocupa deloc de pui, fiind foarte ocupată să se bucure de noul mediu și să îl terorizeze pe Bebe, motanul meu. Îmi aduc aminte că ăștia mieunau și o căutau prin casă să sugă și ea stătea pitită sub pat sau zăcea pe vreun calorifer. Și o luam și trebuia să o ținem noi locului ca să sugă puiuții. Puiuții nu erau destul de mari când ea intrase deja în călduri și începuse să îi facă avansuri lui Ariel, un motan pripășit, pe care îl mai luam în casă când era frig afară. Pentru mine era clar, pisica asta era lipsită de instincte materne, egoistă și posesivă. Sincer, nu credeam că în lumea animală este posibil așa ceva, la o adică animalele sunt ghidate de instincte, nu? Puii ei ar fi trebuit să fie pe primul loc până deveneau independenți. Dar mi-am adus aminte că mai întâlnisem un caz similar cu vreo doi ani înainte, când fusesem câteva zile la cineva într-un sat de lângă Rădăuți. Oamenii la care stăteam aveau o minunăție de pisică, albă cu puțin roșu și negru pe ea, de parcă fusese pictată nu alta. La un moment dat când m-am dus la baie, care era în curte, în spatele fânarului am auzit mieunat de pisici mici. Calare pe fânul din fânar dormea liniștită mândrețea de pisică. Am încercat să îmi dau seama unde sunt, dar mieunăturile păreau a se auzi de la baza fânarului. Cât mă învârteam eu pe acolo, a apărut bunica omulețului la care eram în vizită și văzându-mă interesată de soarta puilor mi-a spus că așa face mâța de 10 ani de când o are, face pui și îi lasă să moară, în fiecare an de trei ori, de câte ori intră în călduri.
Așa că pentru mine decizia era oarecum logică în legătură cu nebuna din casă, urma să o castrez și să o dau înapoi celor ce mi-au adus-o ca să o ducă înapoi în cartierul ei. Zis și făcut. Problema a fost că am cedat când mi-au spus că deja sunt multe pisici acolo și mai bine ar fi s-o las la mine în cartier. Ceea ce am încercat să fac. Dar pisica asta nu voia la mine în cartier, voia la mine în casă. Și s-a dovedit a fi dispusă să facă orice pentru asta. Am povestit pe aici cum urca în balcon și aștepta cu orele până o observa cineva și îi dădea drumul în casă, apoi cum se strecura pe holul mare când deschidea cineva ușa de jos și cum a învățat să sară pe clanță ca să intre în casă și apoi cum a descoperit posibilitatea intrării în casă prin geamul de lângă acoperiș. Până la urmă n-am avut de ales și am lăsat-o în casă. Mare greșeală… l-a terorizat pe Bebe cât timp au stat împreună în casă, de ajunsese săracul să vină în casă doar să mănânce și atât. Apoi Bebe a dispărut, Ariel a fost lovit de o mașină și a rămas numai ea.
Obținuse într-un final ce își dorise. Acum că este singură, doarme, se joacă, dacă îi place foarte mult mâncarea, mănâncă până vomită, se alintă, toarce și a scăpat și de fobia de picioare. Nu cred că îi lipsește bucuria de a crește pui, având în vedere că de câte ori aduc o mâță mică în casă principala ei grijă este să o terorizeze sperând ca ea să plece pentru a nu fi nevoită să împartă teritoriul.
Deci sunt anomalii și în lumea animală…
Tags: anomalii, pisici, Psihoza
