Am fost ieri la meciul de fotbal Poli Iași-Poli Timișoara. Penultimul meci la care am fost a implicat tot aceste două echipe dar a avut loc acum 3 sau 4 ani. Pe atunci aveam un prieten stupidzel ș microbist. Am fost la meciul acela sperând să îmi recunosc vărul pe care nu îl mai văzusem de mai mult de zece ani și despre care știam că lucrează ca fizioterapeut la Poli Timișoara. Nu, nu l-am recunoscut. Dar am avut ocazia să îl cunosc vreo trei ani mai târziu și mi-am dat seama că este printre singurii membri din familia mea care este posibil să îmi fie simpatic.
Nu mi-a fost niciodată simpatică Poli Iași și această antipatie era oarecum în legătură cu galeria oficială a acesteia cu care am avut ocazia să interacționez destul de direct, încât să îmi dau seama că membrii săi erau de fapt niște neanderthali în toată regula: proști, needucați și mai ales mizerabili(ca igienă mă refer). Cel puțin asta a fost impresia mea de atunci. De atunci nu am mai avut ocazia să înteracționez cu oameni de genul așa că n-am avut ocazia să îmi fac altă impresie. După acel meci la care se uita urât la noi galeria mirifcă dacă nu strigam din toți plămânii cuvinte de laudă pentru Poli Iași și eram amenințați cu bătaia mi s-a acrit de fotbal. Plus mai aveam acasă un exemplar masculin care la un meci al naționalei sărise pe un fotoliu până îl rupsese(tata) și încă unul care mă surzise la un meci al Stelei țipându-mi în ureche minunata melodie a celor de la Scooter, se apucase de plâns când echipa favorită și-o luase și mai avea și puțin și mă bătea când i-am spus că “înecatul la mal este sport românesc național așa că nu înțeleg ce așteptai!?”. (era un meci în cupa UEFA sau ceva de genul, nici nu îmi mai amintesc exact) L-am părasit pe microbistul ăla(din multe alte motive, dar asta nu e important acum, plus dacă vreodată o să ajung așa de jos încât să permit unui bărbat să mă lovească, o să mă asigur că o să fie din alte motive decât fotbalul) și m-am lecuit de tot de fotbal și nici măcăr n-am mai văzut un meci la televizor, d-apoi să merg pe un stadion. Eram ferm convinsă că microbiștii sunt cei mai “mici” oameni posibili cu care nu voiam să mă mai amestec.
