Oct 01 2011

Aia cu bonurile de masă

Category: Wild thoughtsseaqxx @ 11:37

Toate firmele care se respectă oferă angajaților bonuri de masă, ce pot fi folosite exclusiv pentru cumpărarea de produse alimentare. E o chestie destul de mișto pentru că orice nevoi ai avea, oricâte cheltuieli, firma se asigură cumva că tu vei avea un minim alimentar zilnic asigurat ca tu să fii productiv. Din punctul meu de vedere firmele care te angajează legal cu contract de muncă pentru 8 ore pe zi ar trebui să fie obligate prin lege să ofere bonuri de masă. Tot din punctul meu de vedere mi se pare cretin ca omul să plătească impozit pe o chestie ce i se cuvine. Legea românească în momentul de față consideră bonurile de masă un beneficiu, chestie total cretină. Și în concluzie plătim impozit pentru ele. În fine… o să ajungem noi la normal relativ la chestia asta cândva.

Nelămurirea mea legată de bonurile de masă este data pe care acestea se dau. Am lucrat la o companie care le dădea între 1 și 5 ale lunii, salariul fiind dat pe 25. Compania la care lucrez acum, le dă aproape simultan cu salariul, adică 14-15 ale lunii. Compania la care lucrează prietenul meu le dă tot la începutul lunii, luna asta chiar le-a primit în ultima zi din septembrie pentru că începutul lunii octombrie cădea în weekend. Salariul îl ia undeva pe 5 ale lunii, cred. Motivul pentru care au făcut asta cred că are de a face cu noua lege muncii care obligă angajatorul să nu întârzie cu drepturile angajatului. Practic, conform chestiei anterior menționate se recunoaște clar că bonurile sunt un drept și nu un beneficiu. În fine … hai să spilcuim din codul muncii:

ART. 161 – Plata salariului
(fostul art. 156 anterior republicării din 2011)

Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor.
CAP. 3 – Plata salariului
ART. 166 – Modalitatea de plata a salariului
(fostul art. 161 anterior republicării din 2011)

(4) Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 142/1998 angajatorul distribuie salariaților tichete de masă, lunar, în ultima decadă a fiecărei luni pentru luna următoare. Astfel, distribuirea de tichete de masă ulterior lunii pentru care se cuvin este o încălcare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea de tichete de masă.

Sunt în continuare nelămurită. Legea spune una, firmele fac cum le tună/convine?! Știe cineva detalii interne, adică ce factori intră în calculul decizional al zilei în care se dau bonurile de masă?

Întreb și eu, ca omul curios oleacă … nu că m-ar ține trează noaptea faptul că nu dețin această informație…

Tags: , ,


Apr 08 2011

Nu înțeleg…

Category: Controverseseaqxx @ 11:41

Nu știu când s-a luat decizia de a se desființa spitalele. Nu știu ce idiot ar  putea lua o decizie de genul. Toată lumea știe că politicienii  noștri sunt proști oportuniști, dar să iei o asemenea decizie înseamnă că ai și o problemă psihică și probabil o fascinație bolnavă pentru suferință și moarte. Sunt o persoană destul de frustrată și nemulțumită de țara asta, de aceea am decis să nu mă mai uit la știri pentru că aș avea tendința să pun mâna pe o mitralieră și să ciuruiesc niște politicieni fără nici o milă. Dar, chestiile gen desființarea spitalelor vor migra din gură în gură mai ceva ca divorțul lui Iri de Moni.

În vremea în care companiile private oferă ca beneficii adiționale salariului asigurări medicale private și abonamente la săli de sport angajaților lor, pentru a se menține sănătoși și viguroși pentru a putea munci mai mult și mai bine scopul final fiind creșterea productivității, statul român își bate joc de angajații lui, pentru că asta suntem cu toții de fapt, luându-le un beneficiu pentru care aceștia chiar și plătesc. De ce? Care este motivul? Dacă murim toți pe capete, cine va mai plăti taxele din care fură politicienii români pentru a-și menține și întreține cururile lor grase  și pe cele ale familiilor lor? Care este logica acestei mișcări? Nu vi se pare stupid că a crescut vârsta de pensionare, deci oamenii muncesc mai mult, dar prin desființarea spitalelor li se asigură o durată mai scurtă de viață?

Și dacă spitalele sunt în condiții așa de proaste, de ce în loc să donăm banii noștri pentru recondiționarea lor, donăm mai degrabă pentru construirea unei biserici? De ce avem atâtea biserici și atât de puține spitale? Dacă Dumnezeu ne iubește, de ce purtătorii lui de cuvânt, posesorii de sutană ne urăsc? De ce preferă să construiască biserici extrem de scumpe și de dimensiuni colosale, când ar putea construi un spital și cu o capela mică înăuntru?  De ce preferă să bage bani în edificii inutile 6 zile de săptămâna când ar putea să ne demonstreze dragostea lui Dumnezeu pe care o predică atât de mult arătându-ne-o de fapt? Pentru că în momentele astea în care statul își bate joc de noi, oamenii credincioși din țara asta își întorc ochii spre singura putere care ar putea face ceva, Dumnezeu, reprezentat în România de BOR. Nu aș vrea să par că ignor restul cultelor, dar între noi fie vorba, la ultima verificare, a doua putere în stat (dacă nu prima) era BOR.

Și ce fac înalții prelați ai BOR, interfața acestui popor cu Dumnezeu? Construiesc Catedrala Mântuirii Neamului, un alt edificiu exagerat de costisitor și la fel de inutil ca toate celelalte biserici.

Nu s-a întrebat nimeni niciodată de ce BOR nu și-a construit spitale private în care tratamentele să fie mai ieftine pentru credincioși? De ce preferă să construiască și să administreze brutării, bănci și s-au luptat să dețină monopolul la producția de  icoane și lumânări? Poate pentru că de fapt și de drept Dumnezeul BOR-ului este de fapt… banul (!?) chestia aia supranumită și ochiul dracului, pe care ei ne îndeamnă să o renegăm.

Da, e vineri. Poate de asta scriu așa de prost azi.

Tags: , , , , ,


Mar 07 2011

Din nou despre recrutare

Category: Wild thoughtsRpx @ 23:43

Recrutarea oamenilor într-o companie a fost mereu un proces neînțeles de către mine. Cum ar spune un prieten… “Recruitment is black box for me. I ask for people, HR delivers.

În ultimele 2 luni am tot sperat să fiu recrutat; din păcate, fără “succesuri”. Însă na, măcar mă pot consola cu ideea că am mai câștigat ceva experiență, fie ea bună sau rea.

Un lucru la care mă așteptam de la orice companie respectabilă (și mai ales mare) este să aibă un protocol și un departament de recrutare la 7 ace. Acest lucru însă s-a dovedit a fi o utopie. Dacă protocolul e în regulă, atunci HR-ii sau RO-ii acelei companii trebuie să fie niște idioți. Dacă oamenii sunt ok, atunci procesul de recrutare este haotic și lipsit de orice coordonare. Dacă ambele sunt ok, atunci sigur vei primi ori un job de plantație, ori un salariu mizer. Da, perfecțiunea e un mit.

Unul dintre aspectele despre care vreau să discut acum este protocolul de recrutare.

Dai un anunț, inviții oamenii ce trimit CV-urile la interviu, după care îi anunți dacă sunt sau nu acceptați. E adevărat, este un sumar foarte stilizat al întregului sistem, însă se pare că în unele companii nici măcar atât nu se poate urmări.

Cum prima impresie contează foarte mult, mă aștept ca interacțiunea dintre reprezentanții companiei și un potențial viitor angajat să fie excelentă. Prin urmare, comunicarea este un element cheie. Sau cel puțin, așa ar trebui. Am fost dezamăgit ca la una dintre firme să nu primesc emailul de confirmare a interviului. Foarte nașpa, mai ales dacă nu-mi aduceam aminte ce mi-a zis tanti la telefon despre oră, adresă, etc…

Altă companie a eșuat în a mă mai anunța că nu mă vor. “Veți primi răspunsul nostru în maxim 3 zile lucrătoare” spunea nenea. Au trecut deja 3 săptămâni lucrătoare… dar na… un email e scump de trimis.

Acestea sunt elemente mici, dar care pe mine personal mă fac să fiu rezervat când recomand un job prietenilor. Nu că aș purta pică pentru că nu m-au angajat… deloc… însă nu-mi place o firmă neserioasă. Nu mă interesează că aveți 4000 de angajați la nivel mondial și peste 100 în Iași… Asta nu vă scutește de la faptul că ar trebui să fiți serioși și responsabili.

Discutând cu cineva, mi-a zis că poate acei RO nu trimit email în care să spună că un candidat a fost respins pentru că se simt prost față de el. Eu nu văd de ce ignoranța ar trebui să preceadă responsabilitatea! De asemenea m-a făcut să-mi aduc aminte de ce mi-a zis unul dintre foștii șefi după ce mi-a dat preavizul de 15 zile: “Bă, nu e ușor să dai oamenilor astfel de vești. De aia am făcut la un moment dat niște cursuri care cică ar trebui să te învețe cum să tratezi subiectele de genul ăsta. Spunea că pentru a-ți face curaj să-i spui omului că-l dai afară, gândește-te în sinea ta că-i faci un bine. Îți dai seama? Cum pula mea să te gândești că-i faci un bine când tu-i iei pâinea de la gură?!

Poate așa o fi… poate unii RO nu au curajul să spună unui om că a fost respins pentru că s-ar simți vinovați pentru o eventuală cădere a moralului candidatului. Eu însă, fiind o persoană care apreciază directitudinea nu apreciez asta.

Dar na… poate alții nu-s de aceeași părere…

Tags: ,


Mar 07 2011

Bling

Category: Wild thoughtsRpx @ 20:40

bling (n): flashy, ostentatious jewelry;

Cu toții am auzit de “bling”. Fie că e vorba de un kil de aur purtat la gât de maneliști, de un BMW M5 supertunat din care iese un cocalar de 19 ani, de o poșetă de 500 de euro purtată de o pițipoancă în mall sau de un costum de 2000 de euro purtat de un om de afaceri când iese la masă la restaurant, bling-ul este omniprezent în timpurile noastre, chiar și pe vremuri de criză.

Totuși eu am tendința de a extinde aria de acoperire a acestui termen. De obicei extind aria de acoperire cam la tot ce este ostentativ. Unul dintre domeniile care au început să-mi capteze atenția recent este aparatura electronică; așa-zisele gadget-uri. Aici mă refer la alea mici, gen tablete (iPad), smartphone-uri (iPhone, Samsung Galaxy S), sau netbook-uri. Aș putea merge mai departe, să zic de plasmele cu diagonala de ‘nșpe mii de inch sau cu 3D sau de sistemele audio Home Theater, dar alea-s ceva mai rare (probabil datorită prețului ridicol… cât o juma’te de Dacia Sandero uneori).

S-a vorbit și arhidiscutat despre chestii gen Apple iPad și iPhone 4, Samsung Galaxy S sau minunățiile alea numite netbook-uri. Recent chiar discutam și cu Marius Sescu, care se chinuie din răsputeri să vândă o jucărie de asta pentru adulți.

Lăsând la o parte faptul că mama natură a fost o doamnă cu mine și mi-a dat dimensiuni generoase din toate părțile, fie că vorbim de fizic, psihic sau intelect și prin urmare îmi e aproape imposibil să operez un smartphone sau să scriu utilizând tastatura unui netbook, eu am alte nelămuriri în privința acestor dispozitive.

Într-o ordine oarecum descrescătoare a importanței, urmează:

Prețul

De curiozitate, s-a uitat cineva cât costă o drăcovenie de iPad? Eu când am auzit detaliile financiare înainte de lansare am rămas tablou… Cum mama naibii să dai pe o drăcie de aia aproape 600 de dolari? Și asta în SUA, că pe la noi dai peste 600 de euro…

Nici restul nu-s mai prejos… Samsung Galaxy S e și ăla vreo 500 de euro, iar un netbook nou de 10″ nu se găsește sub 1000 de RON. Poate am înebunit eu, dar mie prețurile astea mi se par astronomice, chiar dacă se încadrează lejer într-un singur salar. Nu mi se par mari pentru că vezi-doamne de criză economică, ci mai mult pentru că nu le înțeleg…

…utilitatea

Să-mi explice și mie cineva, de ce aș prefera să mă chiorăsc într-un monitor de 10″ și să stau cu o jumătate de procesor amărât de 1.6GHz într-un netbook când pot de banii ăia să iau un laptop second hand de 15″ cu procesor dual-core?

“Portabilitate!” se aude de undeva din spatele sălii? Laptop-ul meu HP de 17″ are 1.8kg… Nu mi se pare deloc greu.

“Mobilitate îndelungată!” spune altcineva? Bre… câtă lume stă cu un laptop deconectat de la priză mai mult de 2 ore într-o singură repriză? Chiar toată lumea merge să stea cu laptopul în parc de-acum? Chestia cu “am nevoie de baterie mai mult de 2 ore” e o chestie foarte de nișă.

Să trecem la tablete. Din nou… de ce aș da 30șiceva de milioane pe un căcat de iPad sau Galaxy Tab? Ce pot face pe ele mai mult decât să mă uit pe niște site-uri și să trimit câteva tweet-uri din pat? Trebuie să ai mulți pitici pe creier ca să susții că acel preț justifică utilitatea acestor dispozitive.

Smartphone-uri? Aici recunosc că utilitatea există… mai dai un telefon, mai trimiți un tweet, mai verifici un mail, mai faci un pic de live-blogging sau te ții la curent cu ultimele știri pe drum… da.. să zicem. Dar pentru ce mama dracului ai da 40 de milioane pe un iPhone 4 sau 25 pe un Galaxy S, când poți face același lucru cu un rahat de Nokia sau Sony Ericsson la 7-8 milioane?! Asta garantez că n-o mai drege nimeni…

Devalorizarea

Orice produs suferă de devalorizare odată cu trecerea timpului. Prin urmare, mă gândesc: cât timp aștept să mă folosesc de acel produs înainte să fiu nevoit să-l înlocuiesc?

Un netbook te poate ține 2-3 ani. Un smartphone tot cam atât… În general, ori apare ceva mai bun (de exemplu trecerea de la 7″ la 10″ la netbook-uri) ori trebuie înlocuit din considerente tehnice (baterie învechită). Prin urmare, când faci un calcul, te gândești: acel produs își scoate banii? Dacă nu scoate bani, măcar cât pierd pe an/lună cu el? Oare pot folosi acei bani în alte scopuri, sau îmi permit să-i arunc în vânt așa, de amoru’ artei? Întotdeauna acest lucru mă face să aleg un produs la un preț rezonabil, de asemenea și în funcție de celelalte criterii, enumerate mai sus.

Nu știu cât este prețul de producție al unui gadget, însă luând cele 3 criterii de mai sus în considerare, pentru ca eu să consider util un gadget, cam astea sunt criteriile financiare la care m-aș orienta:

  • Netbook: 300-500 RON
  • Smartphone: 400-750 RON
  • Tabletă: 300-500 RON (400-700 RON dacă e și cu posibilitate de 3G / Videocalling)

Știu că prețurile afișate de mine nu au nici o speranță pe piața existentă, dar din punctul meu de vedere, cam atât “se merită” dat pe gadget-urile respective încât să-și justifice utilitatea și ciclul de viață. Prețurile actuale sunt prețuri de bling.

Tags: , , ,


Feb 15 2011

Trei povești din minunata lume a femeilor(II)

Category: Wild thoughtsseaqxx @ 12:02

Era odată în societatea asta imperfectă o altă fată. Ca orice altă fată sau femeie, nu era nici urâtă, nici frumoasă, nici prea grasă, nici prea slabă, nici prea prea, nici foarte foarte. Una din cei mulți, unică și deosebită prin ceva al ei.

Și această fată avea un mic defect pe care îl are probabil 90% din populația planetei indiferent de sex. În concluzie, avea un defect atât de comun încât cei care nu îl au sunt considerați ciudați, de fapt. Având o personalitate exuberantă și un caracter atrăgător nimeni nu băga în seama defectul respectiv. Dar ea știa că e acolo și se dădea peste cap să îl ascundă, acest lucru atrăgând de fapt atenția asupra lui.

Oare nu i-a spus nimeni niciodată că orice defect devine un defect doar dacă se atrage atenția asupra lui? Exact ca un iluzionist un om trebuie să distragă atenția de la ceea ce se vrea a nu fi observat și să o direcționeze spre ceea ce îl interesează a fi observat. Majoritatea oamenilor care aleg să să aibă pe cineva în jurul lor în mod constant văd o persoană dincolo de suprafață. Iar când ai un suflet frumos de dă pe afară, strălucești oricum.

Tags: , ,


Feb 14 2011

Trei povești din minunata lume a femeilor(I)

Category: Wild thoughtsseaqxx @ 13:25

Era odată în societatea asta imperfectă o fată. Această fată avea anumite gusturi estetice relativ la aspectul propriu. Și anumite idei puține și fixe. Nu mă refer la chestii ieșite din comun sau cine știe ce chestii revoltătoare, doar la modul de a se aranja: haine, coafură, etc. Iar ideile fixe le avem toți, dar unii știu să le camufleze mai bine. Este binecunoscut că nu orice femeie se pricepe la asta, la chestia cu aranjatul mă refer, nu orice femeie are nevoie de asta și există și indivizi de sex masculin care nu dau doi bani pe asta. Ei bine, acestei fete îi place o anumită coafură și îi plac anumite tipuri de haine, care nu i se potrivesc deloc și care o fac oarecum neatrăgătoare pentru 99% din reprezentanții sexului opus. Normal că nu face asta intenționat, doar că merge probabil pe principiul nu e frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie. Acestă persoană nici nu concepe că problema e în grădina ei. Ei, bărbații sunt de vină. Sunt niște porci, misogini care nu știu ei (nesimțiții!!) să evalueze fumusețea unei femei. Partea tristă este că se străduie atât de mult să se modifice cum îi place ei, sperând că o să o placă ceilalți, încât pierde din vedere un lucru: că există o posibilitate să arate mult mai bine în starea ei naturală. Nimeni nu e în măsură sfaturi în prostii de genul, dar uneori când decizi să te modifici, e bine să faci mai multe … teste. Pentru că nu o fi frumos, ce e frumos, e frumos ce-ți place ție, dar în anumite situații, când urmărești să obții ceva care te face fericit și reușești asta, ajungi să îți placă metoda ce a făcut acel lucru posibil.

Tags: , ,


Jan 02 2011

Ginger cel voinic și pizdele de aur

Category: Wild thoughtsRpx @ 15:46

Cititorii fideli ai acestui blog știu că în curând se va împlini un an de când eu și seaqxx ne-am despărțit.

De atunci, fiecare dintre noi a avut ocazia să experimenteze “noi tărâmuri”, unele mai bune decât altele. Dintre toate aspectele pozitive și negative pe care le-am remarcat, există unul pe care eu nu reușesc să-l diger. Mulți dintre voi s-ar putea să nu fiți de aceeași părere, motiv pentru care dacă veți vrea să mă lămuriți, sunteți bineveniți.

Este vorba de eterna dilemă pe care o auzim foarte des, materializată prin sintagma “eu [vreau să] fac dragoste, nu sex” (partea dintre […] fiind opțională). Sună cunoscut? Ar trebui… eu aud asta la 2 din 3 gagici. În general, bomba este detonată în momentul în care după o perioadă de timp (mai lungă sau mai scurtă, în funcție de vârstă și experiență relațională) se ajunge la subiectul “sex”. Personal, am ajuns la concluzia că acesta este deja un fel de disclaimer pentru viitoarea potențială fostă relație de prietenie, foarte asemănător ca și ofertele alea care-ți iau ochii, dar au o steluță într-un colț și un text care trebuie să-l citești cu lupa izolat în partea de jos a afișului.

Ceea ce acești visători nu realizează este că dragostea și sexul nu sunt definite așa cum cred ei aici pe pământ, ei folosindu-se de definițiile valabile într-un loc numit al nouălea cer, un loc unde îndrăgostiții din toată lumea mănâncă curcubee și cacă fluturași policolori. În realitate, dragostea și sexul pot fi asemănați cu perechea concept și produs finit (click pentru exemplificare).

Ce înseamnă asta? Să vă explic…

Dragostea și sexul sunt același lucru, de fapt, însă în două versiuni diferite. Dragostea este acel lucru pe care ți-l dorești, este acel lucru pe care ți-l imaginezi și-ți spui “așa aș vrea eu să fie”. Este rodul imaginației și este o aspirație, un țel, un ideal. Dragostea există în cărți, povești, nuvele siropoase scrise de oameni frustrați care au realizat faptul că de fapt realitatea este dură și că singurul loc unde vor putea experimenta dragostea e în scenele scrise de ei. Sexul, pe de altă parte, este varianta reală a dragostei. Este materializarea conceptului în cel mai apropiat mod posibil… este adevărat. Oricât de mult ai încerca, niciodată sexul nu va fi pe aceeași linie ca și conceptul, dacă e privit dintr-un punct de vedere obiectiv. Că ție, personal, ți se pare că ai atins la un moment dat acel ideal, e cu totul altă poveste, explicația fiind în zicala “frumusețea e în ochii privitorului”. Ea însă dispare la un moment dat, moment stabilit de cât de mult îți ia să cobori din norișorul numărul 9.

Acum că am stabilit care sunt diferențele dintre dragoste și sex pe cele două tărâmuri, să studiem și consecințele acestor diferențe. Voi studia cazul femeilor, pentru că din motive evidente (sper), eu nu am avut ocazia să ajung la asemenea tratative cu un vreun bărbat… încă.

Unul dintre motivele cel mai des invocate pentru susținerea argumentului “dragoste, nu sex” este diferența falsă dintre cele două în mintea unora. Unele persoane asiminează sexul cu o chestie lipsită de pasiune, tandrețe și/sau sentiment. Aceste persoane văd sexul ca pe-o partidă scurtă în care el o pune pe ea capră, dă la buci 10-15 minute până termină, după care se duce în treaba lui (a quickie, în termeni tehnici) iar dragostea ca pe actul sexual care implică un cadru romantic, preludiu, atingeri tandre, pasiune și evident, plăcere de ambele părți până la capăt. La prima vedere, diferențele sunt uriașe, însă de fapt, diferența ține doar de tehnica folosită. Ambele sunt de fapt sex. Când aud astfel de definiții pentru dragoste, mă gândesc cât de multă imaginație romantică au fetele alea. Problema e că atunci când încerci să le explici că de fapt greșesc și că sexul e de fapt prima parte și că a doua e doar un subdomeniu al sexului, practicat în general de persoane care simt sexul ca pe un drog, ți se răspunde mereu “nu-i adevărat… nu știi nimic despre dragoste!”. Deci, dragostea e OK, sexul nu.

Acest lucru duce la o altă consecință, și anume sindromul “pizda de aur”. Deși conform paragrafului anterior, “dragostea” se poate întâmpla la o perioadă relativ scurtă de timp de la momentul împrietenirii, acestea refuză să facă “dragoste” pentru o perioadă de timp determinată numai-ele-știu-cum. Deși sunt unele care recunosc față de alte persoane că preferă să își “fiarbă partenerii în suc propriu” din diferite motive care țin de frustrări personale anterioare, majoritatea pur și simplu refuză pe motive puerile, de genul “trebuie să ne cunoaștem mai bine”, “vreau ca să fie perfect când se va întâmpla”, sau favorita mea, “trebuie să mai muncești ca să-ți câștigi dreptul acolo” (după care și numele sindromului). Ceea ce nu realizează ele este că potrivirea sexuală este un lucru care intră fix în categoria “să ne cunoaștem mai bine” sau “vreau să fie perfect”, și aici nu mă refer neapărat la ce gusturile personale care în general pot fi stabilite și prin viu-grai (oral, anal, în bucătărie, în fața geamului, cu frișcă, etc) ci și la aspecte tehnice cum ar fi potrivirea la dimensiune, mai puțin evidente din discuții. Acest lucru poate duce la scenarii frustrante de genul “ne înțelegem foarte bine, suntem adorabili unul cu celălalt, totul e roz, dar din păcate nu încape în ea fără ca ea să strângă din dinți”. În cazuri de genul, s-a dus dracului tot farmecul și dragostea… poți să faci tu ce-ai vrea, perfect nu va fi niciodată. Din acest motiv, aceste detalii sunt mai bine determinate devreme, decât atunci când relația deja este foarte adâncă și o despărțire ar fi mai dureroasă.

Încercând să le explici într-un mod civilizat acest lucru, ești întâmpinat de un val de ostilitate și irascibilitate aproape infernale acompaniate de sintagme predefinite cum ar fi “tu vrei doar să te folosești de mine”, “tu mă crezi curvă”, “tu vrei să faci doar sex cu mine și apoi să mă părăsești” sau favoritul meu “tu crezi că eu-s doar o bucată de carne?”. Nu draga mea… pentru asta există fuckbuddies… rămâi singură cu pizda ta de aur. Meriți.

PS: Fuckbuddies nu sunt curve. Curve sunt femeile ce fac sex pentru bani.

Tags: , , ,