Wild thoughts

Vineri când am plecat de la serviciu am încercat să-l salut în germană pe Matias, unul dintre tinereii aflaţi în practică la BMW. Am aflat că minunile cele două de care vă spuneam aici sunt de fapt studenţi în practică, nu angajaţi oficiali. Deşi eu voiam să îi spun doar Auf Wiedersehen, el cred că ar fi vrut să spună mai mult, pentru că m-a întrebat rapid dacă vorbesc germana. A părut dezamăgit când i-am spus că nu. Sincer, la cum m-a privit omuleţul şi mie mi-a părut rău că nu vorbesc fluent germană!

Tipul este tinerel, mult mai tânăr decât mine, cu un păr bălai că în poveşti şi nişte ochi căprui înnebunitori. De sub buzele subţiri şi rozalii, când zâmbeşte ies la iveală nişte dinţi albi şi puţin strâmbi ceea ce probabil îl face să arate şi mai tânăr. Are un ten fîn şi neted de parcă nici n-ar fi trecut prin pubertate. Pe tipul asta l-ar prinde mult mai bine un job de fotomodel, pentru că este şi înalt şi tras ca prin inel, dar cu umeri drepţi şi fermi, decât unul de şoarec, cum este cel de programator.

Sâmbătă spre dumincă noapte l-am visat. Dar visul a fost atât de precis, logic şi detaliat încât dimineaţă m-am trezit cu o senzaţie ciudată de realitate. Mai exact, am deschis ochii, am văzut camera de hotel şi îmi era greu să mă lămuresc, dacă totul se întâmplase sau nu. Hai să vi-l povestesc pe scurt, pentru că dacă ar fi să dau toate detaliile iese ditamai nuvela. :) Visul începe cu scena plecării mele de la birou, identică cu cea din realitate până la un anumit punct, desigur.

Îl salut în germană. Mă întreabă în germană dacă vorbesc limba lui natală. Îi răspund că nu şi dau să plec. Dar el vine după mine, îl aud păşind rapid şi apăsat în urma mea. Dau să mă întorc să văd ce vrea. El mă prinde de mână cerându-şi scuze pentru gest. Îi zâmbesc îi fac din mână semnul “nu face nimic“, apoi îl întreb din priviri şi cu un alt gest din mână, ce doreşte. Cu mâna mea încă într-a lui mă duce la calculator şi deschide un google translate şi mă invită în oraş. Îi spun că da şi mă las total pe mâna lui. Am mers la un local de lângă hotel unde am servit o bere şi am folosit agenda mea pentru a ne înţelege prin desene. Am râs o grămadă. Pentru o întâlnire fără prea multe cuvinte, a fost una foarte reuşită. M-a condus la hotel şi m-a sărutat pe obraz şi a vrut să plece. Dar eu nu voiam să plece. Aşa că l-am oprit, l-am luat de mână şi l-am îndemnat să vină cu mine. Kommen! i-am spus. Am urcat în camera mea de hotel… şi ce s-a întâmplat acolo nu vă pot povesti! :)

Oricum, după seara aceea urmează relaţia la distanţă cu mailuri amuzante traduse cu google transalte şi desene şi revenirea mea în Germania pe 17 mai. Când ne-am revăzut m-a salutat în engleză, începuse să înveţe engleza de dragul meu. A trecut timpul, l-am adus în România şi am convocat un blogmeet ca să îl prezint prietenilor mei. Ce scump era el la masă cu bloggerimea ieşeană când povestea că s-a îndrăgostit de mine în momentul când am roşit şi am spus că nu vorbesc germană!

În mod ironic, când a sunat telefonul dimineaţă, în vis mă pregăteam să mă întâlnesc cu el. Vă daţi seama că îmi venea să dau cu el de perete! :))

Spuneam la un moment dat că it must be a sign, ei bine, ieri Matias mi-a răspuns în engleză…

Dar visele sunt făcute să rămână vise, pentru că Matias din vis n-are prea multe în comun cu Matias din viaţa reală, care este un adolescent timid, care chiar are câteva coşuri şi este mult prea slăbuţ şi totuşi prea tânăr pentru gusturile mele. :)))

Tags: dragoste, me, munchen, vise