Umblând prin interviuri în ultima vreme, m-am lovit din nou de o problemă care nu-mi dă pace defel… “diploma de absolvire”.
Părerile sunt împărțite. Unele companii nu dau doi bani pe ele și nici măcar nu te întreabă dacă ai terminat un liceu sau o facultate. Bravo lor! Altele țin cu dinții de aceste hârtii de șters la fund și nici măcar nu se uită la tine dacă n-ai așa ceva, oricât de multă experiență profesională ai avea pe CV și la orice nivel profesional ai fi (junior/senior). Rușine să le fie! Mai există și categoria aia din zona “gri” care strâmbă din nas la faptul că n-o ai și te împinge de la spate s-o obții.
Ultima categorie este cea de care vreau să vorbesc acum.
Eu sunt genul de om care admiră sinceritatea. Nu-mi place ca lumea să învelească rahatul în staniol și apoi să mi-l ofere într-un ambalaj de ciocolată elvețiană. Îmi place stilul “din topor”. Ăsta este motivul pentru care eu mă simt foarte incomod la interviurile HR… Prefer să dau 10 interviuri tehnice sau teste de certificare decât să stau 15 minute la un interviu HR. Interviul HR este cel mai mare test de ipocrizie a unui om, un test pe care dacă vrei să-l treci trebuie să fii foarte atent să le servești HR-iștilor exact ceea ce vor să audă, mai ales dacă vrei să ai o șansă să progresezi spre angajare.
Toată lumea cred că știe deja care este lumina în care văd eu facultatea, cel puțin cele cu profil oarecum tehnic (AC, Info, ETH, Hidro, etc) din ziua de azi. Pe scurt, sunt inutile, o pierdere totală de vreme presărată cu nervi și stres, și mai ales o aventură nerăsplătită (sau în multe cazuri, o aventură care-ți arde buzunarul… tare). Având în vedere aceste aspecte, nu e de mirare că o mare majoritate a studenților sunt niște munți de frustrare și că odată terminată nici nu vor să mai audă de așa ceva. Însă pentru a face această “aventură” ceva mai domoală, mulți se mint pe sine. “Fac acest lucru pentru mine!”… “Va fi o mare realizare din viața mea!”… “Facultatea îmi va demonstra că eu pot fi cineva!”.
Căcat cu perje!
Faci o facultate + doi ani de master și nu vei fi cu nimic superior (dacă nu chiar puțin inferior) unui băiat talentat și dedicat care a avut doi ani de experiență în câmpul muncii (și prin urmare cu 4 ani mai tânăr decât tine). Dar tu vei avea 2 diplome! Vei fi șmecher și le vei flutura în fața lui, spunându-i ce fraier e el și ce tare ești tu!
Chestiile astea îmi sunt spuse zi de zi, și de asemenea mi-au fost reiterate de curând chiar la un interviu.
Problema companiilor este următoarea: pun prea mult accent pe stereotipuri și prea puțin accent pe individualism. Este ridicol să consideri muncitorii ca o masă omogenă și să le ceri să fie toți la fel. În altă ordine de idei, nu toată lumea are aceleași frustrări. Pentru nici o clipă nu m-am considerat inferior unui tolomac cu diplomă. Diploma aia arată doar că știe să înghită rahat mai mult decât mine și că are mai mult timp de pierdut decât mine, două lucruri în care eu nu sunt absolut deloc interesat. Iar ca cireașă de pe tort, să discutăm despre aspectul financiar.
Angajații absolvenți primesc salarii mai mari. Ok, înțeleg, există niște reguli idioate legate de grila de salarizare… Însă eu nu am auzit de nicio companie care să fie sancționată pentru că a dat un salariu prea mare unui angajat nediplomat care chiar a meritat acei bani. Prin urmare, I call bullshit on this one. Al doilea aspect, și aici dau vina pe statul român, e vorba de impozit. Am fost surprins la ultimul interviu să aflu că această reglementare de-a dreptul cretină, nejustificată și (dare I say!) discriminatorie prin care programatorii cu diplomă sunt scutiți de impozit e încă în vigoare. Bine bă, că ați tăiat din salariile bugetarilor, ați tăiat din sporurile poliției, ați mușcat din pensiile “imense” ale oamenilor ce-au muncit o viață întreagă în regimul comunist, dar pe programatorii cu diplomă i-ați uitat. Ce e și mai trist e că într-un astfel de climat economic, multe companii chiar pun botu’ la acei 16%, și evident, sunt foarte interesați de aspectul “când vei termina studiile?”
Aici revin la discuția inițială, pentru că discursul pe care reprezentanții companiilor îl iterează de obicei este unul nobil prin care încearcă să expună beneficiile personale și sufletești ale terminării studiilor și încearcă să demonstreze ce realizare și împlinire ar fi pentru candidat acest lucru. Din nou, bullshit! Dacă tot vrei să termin studiile, atunci dă cărțile pe față: “Dom’le, uite cum stă treaba: Noi plătim 16% de-a moaca la stat pentru că dumneata n-ai diplomă. Prin urmare, termină-ți studiile, iar acei 16% ți-i dăm ție.”. Ei? Parcă altfel sună așa, nu? Parcă îți răsare un mic zâmbet pe față și se naște un pui de motivație adânc în sufletul tău. Dar nu… voi o dați pe “realizări” și pe “mândrie”, lucruri complet irelevante pentru mulți candidați. Până acum a fost o singură firmă în aproape 6 ani de activitate care a spus asta, și acea firmă are în continuare tot respectul din partea mea.
Știu că probabil aceste declarații mi-ar spulbera orice speranță de angajare într-o companie ce ține cât-de-cât la sistemul “diplomat”, însă prefer să dorm mai bine noaptea știind că m-am descărcat decât să încerc să fiu altceva decât ceea ce sunt eu. Într-o vreme în care facultățile scot zeci de mii de absolvenți anual pe bandă rulantă și în care fiecare tolomac are diplomă exact cum fiecare cocalar se îmbracă din mall de la Zara, Armani și Giovanni dar habar n-au să poarte o conversație elocventă, nu mă deranjează să fiu tipul îmbrăcat cu blugi și tricou dar cu care poți sta la o cafea și să pleci de acolo cu zâmbetul pe buze.
Tags: facultate, jobs
