Nu știu alții cum sunt, dar eu, când se anunță scumpirea carburanților jubilez. De ce? Pentru că tot sper că poate mașina va deveni un lux pentru unii, lux pe care nu și-l vor mai putea permite și cu ocazia asta se mai răresc din posesorii de automobile și în consecință poate se mai rarefiază traficul. De asemenea jubliez când e ger de crapă pietrele, pentru că multe mașini nu mai pornesc. Iar rezultatul este de asemenea cel recent menționat.
Ar fi o chestie stupidă și superficială ceea ce am scris mai sus, dacă nu ar fi adevărat. Cei care locuiesc și șofează în Iași sigur îmi dau dreptate când spun că în ultima vreme traficul este infernal. Poate era și înainte, dar nu mă afecta pentru că nu aveam mașină, iar cu bicicleta sau pe jos, mă puteam strecura mult mai ușor. Este adevărat și zăpada are o vină, dar înainte de a fi zăpadă la orele de vârf se circulă bară la bară în Iași. Toată aglomerația asta devine frustrantă pentru majoritatea șoferilor și atunci când e mai mare îmbulzeala pe străzi unii dintre ei încep să se comporte haotic, adică să nu dea prioritate, să treacă pe roșu și să claxoneze ca tembelii. Și ca și cum zăpada nu ar fi de ajuns, edilii noștri s-au apucat de reparații la drumuri în prag de iarnă, reparații ce au fost oprite din cauza anotimpului în cauză și care încurcă și ele traficul.
Înainte să am mașină nu realizam ce enervante sunt semafoarele sincronizate prost din Iași. Nu realizam ce frustrant este să nu poți parca regulamentar mașina. Nu realizam cât de frustrante sunt trecerile de pietoni din 50 în 50 de metri din anumite zone ale orașului. De gropi și valuri de asfalt nu mai zic nimic. Nu realizam multe dintre astea, dar cel mai important este că nu am realizat cât este de frustrant să ai mașină și asta să devină o problemă în sine, în loc să fie o soluție pentru anumite nevoi.
Acum am mașină și abia aștept să se îndrepte vremea încât să pot veni la serviciu cu bicicleta. Promit solemn, când se îndreaptă vremea n-am să mai folosesc mașina decât pentru mers la cumpărături pentru o săptămână, pentru zilele când plouă, pentru ieșiri din oraș și pentru urgențe. Nu de alta, dar Iașul nu este chiar atât de mare. Dacă așa ar gândi orice șofer am avea multe de câștigat. În primul rând am avea un trafic mai lejer. Am da mult mai puțini bani pe carburanți. Am avea un oraș mai puțin poluat. Cei care ar merge cu bicicleta s-ar menține în formă. Este clar că mersul pe bicicletă nu este pentru oricine, este destul de riscant chiar, având în vedere infrastructura acestui oraș care n-a fost gândit din start pentru traficul pe doua roți. Dar este practic, este sănătos și protejează nervii, pentru că sunt șanse mari să vă faceți mult mai puțini nervi pe bicicletă decât la volan.







