Oct 16 2012
Am vrut să văd filmul ăsta imediat ce am văzut trailerul, nu fiindcă Anne Hathaway e o actriță extraordinară, ceea ce nu neg neapărat, ci pentru că eram curioasă cum se va încheia povestea dintre cei doi protagoniști.
Deci da, articolul ăsta va cam strica filmul, deci dacă intenționați să îl vedeți, mai întâi vedeți filmul apoi citiți articolul. Continue reading “One Day…”
Oct 14 2012
Dacă mă citiți de ceva vreme știți că nu o duc prea bine sentimental. Dacă în ultima vreme n-am mai scris nimic despre asta, a fost pentru că am decis de data asta în loc să mă plâng și în să mă revolt împotriva lucrurilor care nu merg bine, am preferat să încerc să am răbdare, să încerc să contribui la rezolvarea lor, să… nu știu ce dracu am încercat să fac de fapt. Am încercat să mă mint, da asta este am încercat să mă mint.
Exact cum unii oameni nu se pricep la condus, tehnologie sau orice altceva care vă vine acum în minte, eu nu mă pricep la relații. La a fi implicată în așa ceva adică. Și nu e vorba că înșel sau sunt înșelată sau ne dăm în cap, pur și simplu la un moment dat nu mai merge și pace.
Nu știu ce să scriu aici, în momentul de față nu știu dacă sunt nervoasă pe mine că mi-am ignorat din nou instinctele, care de data asta mi-au spus FUGI MÂNCÂND PĂMÂNTUL!!! foarte devreme, nu știu dacă sunt nervoasă pe el pentru că el a pornit discuția care a dus la asta, nu știu dacă să fiu nervoasă pe Rpx care mi-ar spune acum Ți-am spus eu…, nu știu dacă să fiu nervoasă pe toți cei ce par a se pricepe mai bine decât mine la asta. Nu știu ce să scriu aici. Nici nu știu dacă mă doare terminarea relației sau orgoliul meu care e șifonat tare.
Nu știu ce să scriu aici. Doar simt nevoia să scriu ceva, simt nevoia să recunosc că nu mă pricep la relații. Și exact ca multe alte etape prin care trecem în viață nu există un nenorocit de tutorial pentru asta!!!! Stau acum și mă întreb ce dracu este în neregulă cu mine? Nu pentru că am mai adăugat o relație eșuată la colecție, mă întreb de ce naiba nu m-am învățat minte după patru relații eșuate și n-am fugit de activitatea asta.
Ei bine, măcar nu se pune problema de împărțit bunuri, copii și alte nebunii. De bine de rău el e cel care trebuie să plece, eu rămân aproape cum m-a găsit, cu un acoperiș deasupra capului, cu o mâță faină tare, cu o mașină, cu un serviciu bine plătit și nah… rămân eu. Teoretic nu-i bai. Practic…
Pana mea, decât o relație nepotrivită, mai bine deloc. E bine ca am pierdut doar doi ani. Dacă treceau mai mulți era mai rău, dacă mă trezeam dreacu și măritată, dacă implicam și niște familii în căcatul ăsta, dă explicații după aia la mamă , tată, socru, soacră … Mai bine așa. Măcar nu trebuie să mă explic nimănui. Măcar nu trebuie să citesc mila în ochii celor din jur, pentru că ne-am despărțit după n-șpe ani.
Și nu înțeleg… nu pot să înțeleg și pace… am prieteni căsătoriți care se înțeleg de parcă așa s-au născut să funcționeze, împreună. Am prieteni cu căsnicii care scârțâie, dar merg înainte și trag tot ce e de tras, împreună ca o familie. Asta e diferența dintre o prietenie și o familie. Dar nu știu dacă m-aș fi simțit mai bine să fiu măritată cu omul ăsta și să am discuția pe care am avut-o în seara asta. Nu știu dacă aș fi luat altă decizie și dacă aș fi putut trăi cu ea. Aparent nu sunt în situația de a afla.
Totu-i bine sub soare…
Nov 05 2011
El m-a îndemnat să nu renunț până ce nu obțin ceea ce vreau. El a fost primul la care nu am renunțat, chiar dacă totul în jurul meu îmi dădea de înțeles că cel mai bine pentru mine este să o fac.
El mi-a spus că nu ar trebui să las cele mai insignifiante lucruri sau persoane să mă enerveze și să mă facă să sufăr, pentru că sunt o persoană mai bună de atât.
El m-a învățat că un angajament față de cineva este cu atât mai ușor de păstrat cu cât te axezi mai mult pe părțile bune ale lui.
Cu el am învățat să am mai multă răbdare, să lupt și să muncesc pentru ceea ce merită. Inclusiv anumite persoane.
Cu el am învățat să ascult mai mult.
Cu el am învățat multe, dar în dimineața nu prea mă pot gândi la altceva decât la faptul că ființa asta este de un an alături de mine, lucru care mă face foarte fericită. Așa că astăzi sărbătoresc, deci nu prea o să mai scriu. Înțelegeți voi.
Oct 03 2011
Acum ceva vreme am dat peste articolul ăsta. Dacă nu aveți timp să citiți articolul, vi-l pot rezuma eu. Este vorba despre o poveste a unei femei îndrăgostite, care este părăsită, iar ea își pierde orice interes în ea și se degradează treptat ca persoană.
Când eram la vârsta adolescenței îmi amintesc că mama îmi spunea mereu faptul că bărbații folosesc mai multe femei, dar pe una o iubesc și cu aceea de obicei se căsătoresc și mă avertiza că ar fi bine să fiu cuminte și să am grijă cum mă comport ca eu să fiu cea iubită. La vremea aceea fiind singura sursă de informație în domeniu, era clar că am crezut-o pe cuvânt. Dar timpul a trecut, eu am plecat de acasă și am cunoscut alți oameni, am citit alte cărți și mi-am dat seama că mama mea nu deținea adevărul absolut în materie de relații cu sexul opus, ci dimpotrivă. Mi-am dat seama că oamenii sunt imperfecți, că le vine greu să ia decizii și de multe ori sentimentele lor sunt o încâlceală pe care nu reușesc să o descâlcească. De aceea de multe ori femeia folosită poate fi cea chiar luată de nevastă, pentru că femeia iubită nu corespunde șablonului de partener potrivit pe termen lung. Nu mă înțelegeți greșit, vreau să fiu cea iubită, exact cum spunea mama, dar cred că este corect față de un partener să fie iubit în aproximativ aceeași măsură. Așa sunt eu mai idealistă, cred în reciprocitate.
Acum, revenind la femeia din povestioară, este genul de îndrăgostită de care mie mi-e milă, pentru că dragostea i-a întunecat mințile încât nu reușește să echilibreze dragostea pentru el și dragostea pentru ea însăși. Pentru că, pentru a putea să te iubească altcineva, în primul rând trebuie să te iubești tu. Multă lume spune că în dragoste nu e loc de mândrie sau egoism, dar când partenerul ne obligă să ne călcăm pe mândrie în mod repetat, este clar că ceva nu este în regulă. Poate nu există relația perfectă și oricât s-ar iubi două persoane, este imposibil să nu se supere din când în când una pe alta, dar tăria unei relații stă în posibilitatea de a păstra supărările la un nivel minim și de a le discuta și a găsi o cale de mijloc. O relație între două persoane de sex opus, care implică și dragoste este orice, numai lapte și miere nu. Pentru că dacă ar fi așa până la urmă partenerii s-ar plictisi unul de celălalt. Și cea mai delicioasă prăjitură din lume, savurată în mod repetat duce la greață. De asta trebuie găsit un echilibru într-o relație. Spunea cineva într-un comentariu la acel articol că: a fi serviabil și a fi servil sunt două lucruri diferite. Într-o relație de genul nu trebuie pusă niciodată problema așa!! Într-o relație de genul, cei doi reprezintă o echipă a căror scopuri pot fi exprimate prin două fraze:
1. fiecare dorește și face tot ce poate astfel încât cel de lângă el să fie fericit lângă el.
și
2. ambii doresc transformarea în realitate a viselor comune.
Este normal să existe neînțelegeri, sunt două persoane diferite la urma urmei, dar comunicarea deschisă, respectul și sinceritatea duc până la urmă la o soluție aprobată de ambele părți. Iar lipsa elementelor menționate anterior este imposibil de scăpat din vedere, oricât de îndrăgostit ai fi. Femeia din articol nu a rămas singură pentru că el era un mârlan nerecunoscător. A rămas singură pentru că nu și-a dat seama de dezechilibrul relației în care era implicată.
Nu, nu sunt o expertă în domeniul relații cu sexul opus, dar cred că ne putem înțelege cu el fără să ne punem problema care pe care iubește/folosește. :)
Sep 22 2011
Multora alcoolul le întunecă mințile. Mie, cantitatea optimă de alcool mi le clarifică. Fiind dotată cu ADHD gândesc foarte mult, în paralel mai multe probleme deodată și uneori se mai amestecă între ele. Îmi vine foarte greu să mă focusez asupra unei singure probleme pentru rezolvarea ei imediate. Aici intervine alcoolul, în cantitate optimă îmi încetinește creierul și îl face să nu mai gândească în paralel. De aceea dacă am o chestie de rezolvat urgent, ceva ce nu suportă amânare câteva beri sunt cea mai bună soluție. La ce concluzie am ajuns eu azi dimineață, după ceva alcool și ceva somn? Problema este irelevantă, rezultatul este interesant.
Mi-am dat seama că pentru o relație solidă între două sexe sunt suficiente trei lucruri: dragoste, compatibilitate sexuală și respect (Respectul implică încrederea, pentru cei care ar putea crede am am uitat acest mic element.) și acestea sunt suficiente dar nu și necesare. Hai să analizăm puțin.
Dragostea este doar o reacție între hormoni ce fie se domolește după o vreme, fie partenerii se obișnuiesc cu tensiunea creata de ea, fie se domolește după o anumită vârstă când hormonii respectivi nu se mai produc. Deci, dragostea nu este neapărat necesară.
Compatibilitatea sexuală poate fi sau nu fi, în funcție de parteneri și de experiențele anterioare, dar după o vreme când organele implicate încep să dea cu virgulă, iși pierde total importanța. Deci, nici ea nu este neapărat necesară.
Ce înseamnă respect în contextul unei relații de fapt? Înseamnă multe, și aici este problema, în contextul unei relații respectul implică foarte multe elemente și este foarte ușor să scapi una dintre ele din vedere. Cea mai evidentă este încrederea și fie că vrem sau nu, aceasta se pierde foarte ușor și se recâștigă…aș vrea să spun greu, dar complet nu se recâștigă niciodată. Respectul presupune ca toate deciziile să fie luate de către cei doi parteneri împreună, presupune sinceritate și în cele din urma presupune renunțarea partenerilor la unele chestii ce țin de fiecare în parte în favoarea chestiilor ce țin de ei, ca relație, ca tot unitar. Iar această renunțare nici nu ar trebui să fie văzută ca o renunțare de fapt, ci doar ca o schimbare pe care o faci din necesitate de a-l include pe celălalt în viitorul tău.
Considerând că la începutul relației doi oameni sunt destul de norocoși să aibă parte de toate trei, este clar că la un moment dat singurul care rămâne este respectul. Dacă el nu este din start, atunci nu rămâne nimic.
Sep 20 2011
Coborând pe strada mea
Am văzut căzând o stea
Și știam că se cuvine
Să-ți dorești ceva de bine.
N-am vrut bani, n-am vrut avere
N-am cerut ce lumea cere
Am cerut, zic eu, puțin:
Să am sufletul senin
În cap să nu se mai zbată
O speranță idioată,
Inima să nu mai doară,
Să fie ultima oară
Când rămas-am fără lacrimi
De la dulci-amare patimi.
N-am dorit nici sănătate,
N-am dorit să am de toate,
Am dorit ca tu, iubite
Să-mi dispari de tot din minte
Și din suflet și din gând,
Și să nu mai știu să plâng.
———————–
Nepoezii, 20 Septembrie 2011
© 2010 Seaqxx Toate drepturile rezervate. Nu prelua fără să mă întrebi!
Sep 18 2011
…apa trece, pietrele rămân.
Aşa spune vorba cântecului. Şi e un cântec oarecum patriotic. Dar eu vreau să mă refer la alte chestii aici, la alte chestii ce ar putea însemna toate astea.
Când am plecat la facultate, pe lângă toate sfaturile de bine date de mama, legate de viitorul meu, adică să învăţ, să nu pierd timpul aiurea şi alte alea mi-a dat şi nişte sfaturi legate de relaţii cu sexul opus. Citez:
- să nu te pună dracu să ajungi în pat înainte de căsătorie, iar dacă te laşi să te laşi greu
- să îţi găseşti un bărbat mai în vârstă decât tine cu minim 4 ani şi să te măriţi înainte de a termina facultatea
- să fie singur la părinţi dacă se poate
- să fie gospodar în casă
- să îţi iei un bărbat care să te iubească mai mult el pe tine, decât tu pe el sau nu te căsători din dragoste, că dragostea trece.
Şi multe asemenea. Maică-mea nu a ascultat sfaturile de mai sus, date probabil de mama ei. De aceea probabil a încercat să mă convingă pe mine să le ascult prin metodele greşite, însă – cu ameninţări şi cuvinte vulgare şi alte asemenea. Scăpată în lumea am deschis ochii şi mai mult. Din păcate nu am fost una dintre norocoasele care să se mărite din facultate sau imediat după ea. Poate din cauză că în loc să “scanez piaţa” burlacilor eligibili, eu scanam piaţa locurilor de muncă. Poate că am vrut să am ceva al meu înainte să mă implic într-o relaţie ce ar putea duce la o căsătorie, pentru că de zestre nici nu putea fi vorba. Poate pentru că am vrut să fiu independentă şi stabilă finainciar înainte de a mă implica într-o relaţie de genul. Poate … poate … Prea mulţi de poate.
Şi aşa a trecut timpul, puţin câte puţin fără să îmi dau seama. Colegele mele, prietenele mele se măritau, se mutau la casele lor, făceau copii. Eu mă tot chinuiam să ajung la momentul în care ziua de mâine nu mai reprezenta o grijă. Am încercat să am ceva relaţii în facultate, că nu puteam sta singură. Plus mai era şi factorul inteligenţă emoţională. Care la mine nu este deloc. Aşa că am dat-o în bară de fiecare dată, iubind mereu pe cine nu trebuie. Apoi la un moment dat am ajuns la concluzia mamei. Dragostea trece. Şi am încercat să îmi găsesc un partener pe care să nu îl iubesc. Dar n-a ieşit. M-am îndrăgostit la prima vedere şi au fost probabil cei mai liniştiţi 4 ani din viaţa mea romantică. Chiar dacă s-a dovedit a nu fi chiar dragoste. Din păcate nu a mers totul între noi şi după patru ani destinul ne-a despărţit. Şi din punct de vedere spaţial.
Citeam acum ceva vreme la Arhi un post şi n-am putut să nu mă întreb, oare cum e să ştii că eşti iubit atât de mult? Și oare cum știi că omul acela este cel ce îți este menit și nu altul? O colegă de-a mea spunea că și-a dat seama că băiatul din fața ei va fi soțul ei, pentru că s-a văzut îmbătrânind cu el. Oare cum e să fii atât de norocos?
Pe mine m-au ocolit chestiile de genul. Am știut că îl iubesc când mi-am dat seama că nu îmi pot imagina cum ar fi viața mea dacă m-aș despărți de el. Ce am simțit? Atunci am crezut nu voi putea fi niciodată mai fericită de atât. Dar, mai târziu, m-a durut sufletul știind că el nu simte la fel.
Știu că așa pare, dar nu mă plâng. Pentru orice chestie de care nu ai parte în viața asta, ți se dă ceva în loc. Iar mie… mi s-a compensat cât de cât mulțumitor. Deci nu mă deranjează să fiu una din pietrele la care se referă versul de mai sus.
