Asta ma intreb acum dupa o aproape o luna de la incetarea activitatii de programator in cadrul ultimei companii la care am lucrat.
Am ajuns la concluzia ca pentru multi oameni, unii chiar mai tineri decat mine, intr-adevar nu exista viata dupa serviciu. Si daca respectivii mai sunt implicati si intr-o relatie e clar ca “viata” (adica timp liber in care faci ce iti place tie ) se reduce la timp petrecut cu jumatatea pe care nu o vezi o treime din zi si o alta treime (minim) o petreci langa ea dormind(in majoritatea cazurilor).
Mai sunt si norocosii aia carora chiar le place jobul lor si sunt in stare sa lucreze si in weekend. Sau sa le spunem brainwashed sau oameni cu un simt de autoconvingere extraordinara.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu decat sa muncesc 8 ore pe zi as prefera sa mi se ofere libertatea sa muncesc cand ma plictisesc, cand imi vin idei si cand si unde am chef eu. La o saptamana de cand am incetat serviciul incepusem deja sa ma plictisesc. M-am dus intr-un suflet sa imi ajut doua foste colege cu un proiect. Aseara am trantit rapid un proiect constand intr-o clasa administrator a unor resurse de internationalizare si asta pentru ca am convins pe cineva ca are nevoie in proiectul lui de asa ceva. :) Acum cand nu mai vad cod java zi de zi, mi s-a facut un chef de programare de nu stiu cum sa-l impac cu cheful de sport, cantat la chitara, blogarit si cel de iesit in oras.
Rpx zice sa ma bucur cat pot de timpul ramas pana intru din nou in productie. Asa ca asta fac. Astazi am fost la baschet. Desi trebuia sa merg ieri cu doi bloggeri, vremea haina ne-a pus bete in roate asa ca am fost nevoiti sa anulam. Azi ei nu mai erau disponibili. Rpx nu vrea sa renunte la A-pack-ul lui, asa ca m-am ambitionat si m-am dus singura. Ce se putea intampla in cel mai rau caz?
Am fost sa joc pe terenul liceului de pe Sf. Lazar. In Podu de Fier sunt doua licee si nici unul n-are teren de sport, daramite de baschet! Am fost surprinsa sa vad ca era lume pe teren si 2/3 erau publicul unei partide desfasurate la unul dintre cosuri. Deci jumatate de teren era dispobil numai pentru mine! Cand am trecut prin dreptul publicului cu mingea in mana am fost luata la mishto, probabil fiindca eram singura fata de pe teren, care voia sa joace, ca asa mai erau cateva in public. Am impartit un cos cu un pusti de vreo 10 ani care m-a cam umilit. :) Am aruncat la cos si am fugit dupa minge cand cadea timp de o ora si ceva. Cred ca o sa fac febra musculara la picioare, ca ma dureau putin muschii gambelor cand am urcat scara holului casei. Am dat ceva cosuri, deci nu sunt asa de ruginita cum credeam.:) Terenul nu este extraordinar. In jumatatea de teren unde m-am jucat eu asfaltul era cam denivelat si un joc serios s-ar putea lasa cu accidente. Dar ce sa mai cautam calul in gura de acum! Bine ca este cos :)
Oricum mi-am promis sa fac un efort sa incerc sa fac ce imi place si dupa ce ma angajez, oricum e clar si stabilit ca la inot si chitara nu renunt. Sper sa pot scrie pe blog dupa ce ma angajez ca am reusit.
[Later edit]: Alarma falsa. N-am febra musculara.
