Wild thoughts

Sa nu va imaginati ca am primit vreo mostenire de la vreo matusa Tamara si vreau sa ma laud pe blog! Din pacate mostenirea mea este doar una referitoare la intamplari si evenimente ce se repeta de la generatie la generatie. Si acum este randul meu.

Vorbeam acum multa vreme cu mama despre reprezentantii de seama ai familiei mele. Mama se lauda ca pe partea ei au fost multi destepti tare, ca femeile din familia ei erau frumoase si harnice etc…Tata spunea fix la fel despre ai lui. Atunci i-am crezut pe cuvant si ma simteam mandra ca fac parte din acea familie si am incercat sa pastrez standardele. Adica am fost serioasa, sarguincioasa si m-am chinuit sa fiu cea mai buna in tot ceea ce faceam. Peste ani mi-am dat seama ca am cam depasit sandardele familiei. Sau poate standardele acelea nu au fost niciodata acolo sau nu erau asa de ridicate cum credeam eu, poate a fost doar ceva ce mi-au bagat ai mei in cap ca sa se asigure ca o sa trag tare sa nu ajung ca ei, adica mediocri ca avere si realizari. Pentru ca ai mei sunt cam cei mai parliti din familie. Stau intr-o casa pentru care inca nu au acte, casa e veche de vreo 80 de ani si din chirpici, recent s-a apucat tata sa o renoveze, facand un credit de vreo 10000 RON. Deci oficial sunt cei mai slab dotati din punct de vedere financiar. De asta sunt priviti ciudat de restul familiei, mai ales ca ei nu isi traiesc viata pentru a demonstra restului familiei ca au avere etc, ei sunt destul de multumiti cu viata, prietenii si realizarile lor, printre ele aflandu-ma si eu, care am ridicat standardele familiei, iar acum piticilor din familie le va veni foarte greu sa le depaseasca. :)

Oricum nu asta e ideea. Ideea era ca istoria se repeta. Parintii mei niciodata nu reuseau sa stranga bani de la o luna la alta. Iar daca erau semne de reusita, fie cineva avea o problema de sanatate, fie se strica ceva ce trebuia inlocuit si costa o gramada de bani, oricum ceva trebuia sa se intample incat banii aia sa isi gaseasca locul, altundeva decat in pusculita familei. Mi-am propus sa nu ajung ca ei. Desi castigam destul si stateam in campus, nu am reusit sa pun nimic deoparte. Motivele: probleme de sanatate, componente noi necesare calculatorului, mai o hainuta de iarna, mai o pereche de incaltari, apoi s-a imbonavit Bebe (pisica) …Bun… Ajung la casa mea, inchiriata desigur, dar e mult mai fain decat in camin, plus ca mai e si la 5 minute de sediul firmei, deci ar trebui sa economisesc banii de mancare avand in vedere ca ma duc sa mananc acasa. Ti-ai gasit sa pot strange ceva, iar probleme de sanatate, o nunta si acum iar probleme de sanatate. Si uite asa se repeta istoria. Adica la fel ca si parintii mei nu pot pune nimic deoparte.

Mai lipseste sa patesc ca mama, sa ma marit cu un baiat grozav, care dupa casatorie sa se transforme intr-un capcaun invidios, rautacios si incapanat. Mai lipseste sa fac doi copii, unu asa de destept ca-l doare, celalalt prost de moare…Glumeam, dar rimeaza nu ? Oricum diferenta intre mine si sora mea e de la cer la pamant, iar sora-mea cred ca e cea mai enervanta persoana din lume. E de treaba in felul ei, dar asta nu schimba faptul ca e insuportabila :) .

In fine… sper sa ies din cercul asta vicios si sa ies din sablonul familiei mele, altfel cred ca o iau razna!

Mergeam in seara asta pe la 18 de la firma spre casa. Prin intersectia Podu’ de Fier, vad luminite ros-albastre… politia… 2 echipaje in “Dacia Golan” si o duba [sase gabori, doua dube, opt roti... cine stie cunoaste]. Bineinteles, pe langa ele, gloata de oameni adunata. Trec si eu pe langa, inevitabil datorita faptului ca-mi era in drum, si vad pe niste scari un barbat la vreo 30 de ani, la bustul gol si in pantaloni scurti, agitandu-se. Daca faptul ca era la bustul gol si in pantaloni scurti la cele 3 grade de afara (nu tocmai atmosfera de plaja) vi se pare ciudat, v-ati inselat. Mai ciudat era ca pe jumatatea superioara a corpului sau omuletul era crestat… parca ar fi fost o gravura… nu cred ca aveai loc sa pui o palma fara sa treci peste o crestatura sangeranda. Dar de unde si pana unde situatia? Probabil vinovat era un pirandel la vreo 1.60m inaltime si 45kg (genul ala pe care zici ca-l ia vantul pe sus daca-i sufli in ceafa) impreuna cu un cutit foarte frumos ornamentat (care era intr-o punga in mainile unuia dintre politisti). Dupa cum ziceam, the big guy se agita foarte tare la pirandelul pricajit, strigand intr-una “ca-i taie familia”, “ca-i da foc la coliba” si alte chestii… lucru care m-a mirat pentru ca la cum arata ma asteptam sa urle de durere si usturime. Pe de alta parte, pirandelul era foarte calm si docil.. probabil nu la prima lui experienta de genul.

Vederea acestor scene m-a facut sa-mi pun niste intrebari serioase referitoare atat la siguranta unui individ, cat si la faptul ca unele “persoane” nu au limite cand vine vorba de facut anumite chestii… Vorba aia, buturuga mica rastoarna carul mare. Nu o data a trebuit sa ma deplasez “prin cartier” la ore revoltatoare (gen 3-5 dimineata) insa nu am vazut niciodata activitati sau indivizi dubiosi care sa-mi starneasca atentia. Poate ca m-am inselat… poate nu stau intr-o zona atat de linistita pe cat credeam eu.

Sunt nevoita sa fac lucruri ce nu imi plac.

Sunt nevoita sa spun altceva decat gandesc.

Uneori cenzurez si ceea ce scriu pe blog, pentru ca sunt prea multe persoane care poate ma cunosc sau care ar putea usor sa ma gaseasca avand in vedere detaliile date pe acest blog si pe care nu am timp sa le retusez.

Sunt nevoita sa tac si sa accept lucruri care imi fac scarba sau care fac rau. Ma simt legata de maini si de picioare, iar sentimentul asta de impotenta imi creste zi de zi frustrarea.

Am cosmaruri in care explodez si fac rau celor din jurul meu. Ma trezesc temandu-ma ca ziua respectiva va fi ultima in care imi voi pastra controlul. Dar ziua trece si nimic nu se schimba, nimic extraordinar nu se intampla. Probabil in ciuda celor ce ma caracterizeaza impulsiva si repezita, ma dovedesc a fi rece si calculata.

Sunt limitata in aproape tot ceea ce fac. Pot sa visez in schimb, pot sa ma descarc in vise, pentru ca ziua urmatoare sa fie calma si placuta pentru mine si pentru cei din jur.

Dimineata m-am trezit usor, mi-am baut cafeaua amara doar de dragul rutinei, deoarece avusesem parte de o noapte de somn bun si nu aveam nevoie de cafea sa ma trezeasca. Am incercat sa imi vad de treaba. A mers ceva vreme, pana a aparut el, mirificul, minunatul, talentatul newbie pe care nu il suport eu. M-am prefacut ca nu exista asteptand cu ardoare sa vina la servici posesorii de drept ai calculatorelor din noul meu birou si sa-l dea pe minunat afara. In cateva ore s-a intamplat si asta. Totul ar fi trebuit sa mearga bine incepand de la acel moment. Dar nu a fost sa fie… Am primit vestea ca “The homeless” nu va mai pleca de fapt, pentru ca cel care trebuia sa ii inchirieze camera i-a tras clapa. Oricum pleaca acasa, pe strada, nu ma intereseaza… nu mai rezist, imi vreau camera mea inapoi, imi vreau prietenul inapoi si vreau sa fac curatenie, ca de cand sta “The homeless” la noi nu pot da cu aspiratorul si cred ca stratul de praf de sub birouri a depasit 1 cm. :(( Si prietenul meu in loc sa-l fugareasca acasa si sa-l oblige sa se descurce singur, tot se chinuie sa-i gaseasca el un loc unde sa se mute, pentru “ca el bietul de el nu se descurca”. Normal ca nu se descurca, ii este mult mai usor sa lasa povara asta in capul altora… Uffa… De ce nu sunt toti ca mine, incapatanati, hotarati si asa de mandri incat sa se descurce singuri, refuzand orice ajutor posibil din afara, cat timp nu sunt pe muchie de cutit ?

De ceva vreme ma uit la un serial, Nip/Tuck, in care se intampla lucruri aparent normale.

Ca in orice serial american, exista un tip caruia nu-i rezista femeile, unul care isi iubeste familia, dar are o aventura, sotia lui este indragostita de peste 20 de ani de cel mai bun prieten al sotului, care se intampla sa fie fix gigolo-ul mai sus mentionat. Are si un fiu cu acesta, timp de 17 de ani nimeni nu s-a intrebat cum din doi parinti cu ochi albastri, mama fiind blonda si tatal saten, a iesit un copil brunet cu ochi negri .

Eu nu sunt casatorita, inca. Dar sunt implicata intr-o relatie de peste un an. Inspirata de filmul asta ma gandeam ce prieten foarte bun si foarte “hot” are prietenul meu cu care as avea posibilitatea sa-l insel, eventual sa fac si un copil dupa ce ma casatoresc. Eventual sa mai si semene cu el ca sa nu se prinda ca nu e copilul lui… Asta o sa fie cam greu, avand in vedere ca prietenul meu este roscat :)) si nici nu are un “cel mai bun prieten”.

Poate relatiile dintre oameni nu sunt asa durabile cum credem noi, poate ca infidelitatile exista, dar imi vine greu sa cred ca ceea ce vad in filmul asta este o frantura de realitate. Nu vreau sa accept ca peste ani imi voi insela sotul sau voi fi inselata. De cand sunt cu el nu am simtit nevoia sa il insel, am avut o perioada in care am fost despartiti si s-au intamplat niste chestii de care amandurora ne pare rau si acum. Dar cum spuneam in postul cu marul stricat, in viata uneori trebuie sa ingropam totul si sa mergem mai departe.

Gata. Pleaca. Si-a gasit un apartament cam la 5 minute distanta, deci va veni in vizita. Dar nu e nimic. Bine ca si-a gasit. Desi pretul cam piperat dar…asta este. Asa e cand esti student, repeti anul si speri sa iti mai dea facultatea si cazare in conditiile in care un camin de peste 800 de locuri e inchis. Si chiar daca  facultatea iti da cazare, daca nu te duci sa cauti camera in care sa te supracazezi, tot degeaba…

Da nah… fiecare cu alegerile lui…