Wild thoughts

Părinții meu nu au crezut niciodată în stres. Ce e ăla stres? Lene vrei să zici? Mofturi și hachițe, adică? N-au crezut niciodată că viața lor era stresantă, erau obișnuiți și educați că lucrurile merg și prost și atunci te enervezi. Că e normal să îți sară țăndăra fără motiv, să ți se umple paharul și atunci ori faci scandal, ori ori, ori ambele. Dacă le-ar fi spus cineva că stresul poate le poate afecta fizic organismul, cred că ar fi zis că e nebun si nu știe ce vorbește.

Vi se pare cunoscut ce zic eu aici? Sunt sigur că mulți dintre voi au părinți sau bunici care văd lucrurile fix la fel. Cam așa am fost educată si eu de ai mei și până la o vreme nu am crezut în stres. Doar îmi mergea prost, mai mereu și asta îmi era soarta. Punct. Nu știu exact când am început să realizez că nu e sănatos să fiu tot timpul nemuțumită și frustrată că nu îmi merge cum vreau eu. Nu știu când am realizat că eram stresată de faptul că nu îmi mergea cum voiam eu, iar asta se vedea și în sănatatea mea, somnolență sau insomnie, probleme cu stomacul,probleme de piele, probleme cu ovarele, migrene aparent fără motiv și altele. Așa că am schimbat foaia. Mi-am impus să apreciez ceea ce aveam, ceea ce eram. A fost greu, pentru că am avut și încă am standarde foarte ridicate și o capacitate de auto-critică de mamă-mamă! Dar am reușit și de ceva vreme totul îmi merge mult mai bine.

Dar am perioade în care sunt stresată, când dau o certificare, când sunt evaluată la serviciu, când încep un proiect nou care se dovedește a fi ceva neașteptat. În ultima vreme am avut ceva probleme la serviciu, am intrat pe un proiect foarte dificil. Ideea de bază a proiectului era una foarte faină, dar implementarea era veche de vreo 6 ani. Pe proiectul asta au lucrat la un moment dat niște firme de outsourcing, iar codul arată groaznic, este dezoganizat, încâlcit și nedocumentat. DELOC. NIX. NEMA. Nu era mare chestie, aparent de asta aveau nevoie de mine și încă o colegă, ca să facem ordine acolo. Problema e ca prioritatea lor erau niște taskuri de configurare a aplicației așa că ne-am trezit timp de o lună că tot ce aveam de făcut era de dat clickuri, editat niște fișiere de intrare și făceam asta direct în producție de multe ori și cu inima cât un purice că stricăm ceva.

Ajunsesem să visez nenorocita aia de aplicație, aveam coșmaruri că mă luptam cu codul respectiv(mă luam la trântă la propriu) și de vreo două săptămâni începusem să văd prost. Seara la 18:00 când plecam de la firmă plecam cu ochii zvâcnindu-mi în cap și uneori cu câte o migrenă, iar dacă mă uitam la colega din colțul opus al camerei îi vedeam trăsăturile puțin blurate. Aproape că ajunsesem să îmi programez o vizită la oftalmolog și deja voiam să schimb jobul din nou, când managementul de la noi s-a activat și a bătut cu pumnul în masă la client. V-am dat doi seniori, folosiți-i ca atare, altfel vi-i luăm înapoi! Și într-o săptămână s-au schimbat lucrurile la 180 de grade, nu îmi venea să cred. Și am început să codez cu chef, din nou. Iar weekendul trecut am stat departe de laptop și mi-am văzut de activitățile care îmi fac plăcere: am făcut curățenia de primăvară, am gătit bunătați sănătoase și am ieșit la o cafea cu cea mai bună prietenă. Și în plus am început să ronțăi morcovi și măceșe, ambele bogate în vitamina A care este foarte necesară celulelor ce alcătuiesc ochii.

Rezultatul? Azi am avut o zi relaxantă la serviciu, nu m-au durut ochii și nici capul, iar pe colega din colț o văd perfect.

Să mai aud eu pe cineva că nu crede în stres și efectele lui negative, că am să-l stresez eu de am să-l las cu ochii vineți!

Tags: chestii, oameni, stres