Jan 27 2013

Gramma și voie bună

Category: Wild thoughtsseaqxx @ 18:57

Acum o săptămână și ceva am fost invitată de către Andreea Marc și Icar Tours la un eveniment foarte interesant. Deși în ultima vreme am fost o floare rară la evenimentele blogosferei ieșene, motivul fiind desigur faptul că majoritatea erau organizate în timpul săptămânii, când eu cam eram ocupată cu serviciul, nu puteam rata acest eveniment. Pentru că el consta într-o vizită la crama Gramma Wines. Pentru cei ce încă nu știu, originile mele sunt oarecum rurale așa că am avut ocazia să fiu implicată în procesul clasic de fabricare al vinului, iar ocazia de a vedea cum se face vinul într-un mediu profesional și oarecum industrial a sunat foarte bine pentru mine. Mai ales că evenimentul era într-o sâmbătă.

Înainte să vă povestesc ce am văzut și experimentat acolo, să vă spun de unde vine numele de Gramma și câteva dintre numele vinurilor lor. Gramma în limba greacă veche înseamnă gramatică. Cum s-a ajuns la alegerea acestui nume? Marian Olteanu, unul dintre membrii casei Olteanu care produc vinurile Gramma, ne-a spus detaliat povestea. Pentru a-și vinde și promova produsele acestea aveau nevoie de un nume și de o poveste. Din păcate era greu de găsit una. Podgoria Gramma de pe dealul Vișanilor, nu fusese nici deținută de vreun boier sau domnitor, lupte eroice nu avuseseră loc pe acolo și nici Ștefan nu-și găsise vreo domniță pe acolo. Așa că brandul nu se putea contura în jurul unor elemente istorice. Trebuia găsit ceva reprezentativ și inovativ pentru vinul făcut de ei. Așa că s-au adunat un grup de prieteni în jurul unor sticle de vin și când s-au dezlegat limbile și-au dat seama că vinul Gramma poate fi “vinul conversației” și pornind de la asta, a fost denumită crama și două dintre vinurile pe care le-am degustat ieri: Synon și Metaph. Ia să văd dacă vă dați seama de originea lor. Marian ne-a mai menționat încă două nume de vinuri, dar nu cred că ar trebui să le fac publice. Și logo-ul a fost gândit în așa fel încât să aibă legătură cu ideea brandului.

Am aflat multe lucruri despre vin ieri. Am aflat că nu orice vin se pretează la învechire, vinul este viu și ca orice lucru viu, după ce ajunge în floarea vârstei, când proprietățile sale ating valori maxime, începe să îmbătrânească și valorile respective scad. Vinul sec nu se pretează la învechire, parioada maximă în care proprietățile sale sunt la valori maxime este de trei ani, iar al vinurilor dulci de 10-15 ani. Deși eu sunt amatoare de vinuri duci și eventual roșii, m-am bucurat ieri de câteva sortimente de vinuri seci pe care le-am degustat ca la carte sub întrumarea expertului enolog Iulian Teliban. Trebuie să recunosc că nu am gustat până acum vin alb care să fie de fapt incolor. Mă uitam ieri în pahar și nu îmi venea să cred. Apoi am fost lămuriți că tenta gălbuie a vinului apare odată cu trecerea timpului.

Am aflat de asemenea diferența dintre vinurile cuvee și cupaj. Vinurile cuvee sunt vinuri făcute din două tipuri de struguri sau mai multe care sunt lăsate la fermentat împreună. Vinurile cupaj sunt vinuri făcute prin amestecarea a două sau mai multe tipuri de vinuri, în încercarea de a ascunde un defect al unuia dintre ele, experiment care uneori dă rezultate incredibile.
Vinul Cuvee Vișan al casei Olteanu este un experiment de genul. Acum câțiva ani (nu îmi mai aduc aminte exact anul), la vremea culesului a început să plouă și a tinut-o așa 7 săptămâni. La sfârșitul celor șapte săptămâni, când a început culesul, strugurii erau pe jumătate mucegăiți. Așa că a fost necesară desciorchinarea manuală și pastrarea bobițelor sănătoase. Având în vedere că recolta fusese deja serios afectată, s-au amestecat toate bobițele indiferent de soi și s-au lăsat la fermentat împreună. Rezultatul a fost spectaculos, vinul a fost apreciat foarte mult așa că a devenit unul dintre sortimentele oficiale Gramma.

Sticla din imaginea de mai a fost procesată total de către mine. Eu am umplut-o din tanc, eu i-am pus dopul cu aparatul de dopuit și eu i-am prins eticheta.

Înainte de degustare ne-a fost prezentat procesul de fabricație al vinurilor Gramma. Strugurii sunt culeși în lădițe,

sunt manevrați cu grijă încât lovirea bobițelor și oxidarea lor să fie minimă, mustul este produs din bobițele desprinse de pe ciorchine,

apoi lăsat la fermentație în tancuri de aluminiu cu pereți dubli, a căror temperatură poate fi controlată, astfel încât fermentația să nu înceapă înainte ca tancul să fie plin, iar după să poate fii accelerată sau împiedicată în funcție de sortimentul de vin dorit.

Soiul de struguri din care se obțin vinurile Gramma se numește aligoté și cică se împacă foarte bine cu solul moldovenesc, recolta anuală fiind destul de consistentă.

Gramma este specializată pe vinurile seci și demi-seci. Ceea ce am experimentat ieri mi-a schimbat puțin parerea că vinurile seci sunt bune numai la gătit. Mi-a plăcut modul în care un vin sec modifică percepția papilelor gustative, mai ales când e vorba de parmezan. Mi-a plăcut faptul că vinurile mi-au provocat senzorii olfactivi și papilele gustative să încerce să detecteze diferențele între tipurile de vinuri încercate.

Ce altceva mai pot spune? Recomand iubitorilor de vinuri seci să încerce măcar o dată vinurile Gramma. De unde le puteți achiziționa și unde le puteți servi în Iași, aflați de pe pagina lor de facebook.
[Later edit]: În sfârșit am făcut și eu rost de linkurile participanților:Anda ElenaAlice CiobanuButnaraskiAnca GîlcaAlex TaradaciucAndreea HolbanAndrei BibireCrina Penteleychuk,  MackuJacquelineEtienneFlorin, Florin Negrut, Iulia NanescuIuliana Cosmina,  Mada BuzduganMadalina StafiePavel ArcanaRaluca DiaconiucVali Popa,  Alexandra Bohan.

Tags: , ,

6 Responses to “Gramma și voie bună”

  1. Vinul, frigul și tirbușonul | Geamul Deschis says:

    [...] au scris deja foarte bine, găsiți poze la Alice și Andreea, iar povești la Mack, Florin, Iuliana, Raluca, Vali, Crina. Și ca să rămână scris negru pe alb, la toamnă e rost de cules struguri [...]

  2. Keep calm and taste Gramma Wines! | Anca Gîlcă - Un Român Optimist says:

    [...] Anda Elena, Alexandra Bohan, Alice Ciobanu, Andreea Holban, Crina, Macku,  Florin Amandache, Iuliana Cosmina, Mădălina Buzdugan, Raluca Diaconiuc și Dragoș [...]

  3. Conversație cu vin de poveste : Şapte pietre says:

    [...] Enciu, Diana Sofronie, Etienne Ignat, Florin Adamache, Florin Negruț, Iulia Nănescu, Iuliana Cosmina,  Mădălina Buzdugan, Mădălina Stafie, Pavel Arcana, Raluca Diaconiuc, Vali Popa,  Zaza. Am [...]

  4. Florin Adamache says:

    Ma cheama Florin Adamache, nu Florin Amandache =))

  5. seaqxx says:

    Melul se duce la Anca Gâlcă, de la ea am copiat linkurile. :D
    Oricum scuze! S-a corectat.

  6. Florin Adamache says:

    No problem :P la Anca am vazut si eu prima data greseala :)))

Leave a Reply