Cei care mă citesc știu că nu prea mă implic în acțiuni umanitare. Motivul pentru care nu fac asta este că sunt foarte analitică în acțiunile mele, mereu fac un plan, mereu am pași clar definiți care ar trebui să ducă la rezultatul dorit. În cazul acțiunilor umanitare oricât de bine calculați ar fi pașii, oricât de bine gândit ar fi planul, rezultatul nu poate fi estimat. Și nu prea fac față eșecurilor, iar când o viață de om este implicată, vă dați seama că lucrurile stau cu atât mai grav.
Deja mi-a spus cineva că abordarea mea este nepotrivită, că modul în care am ales să motivez oamenii să doneze pentru Ana-Maria este o idee proastă, că o faptă bună nu ar trebui să implice o recompensă. Am să încerc să explic puțin de ce am ales acest mod de abordare. Laptopurile, telefoanele, mașinile, banii sunt lucruri, lucruri fără de care se poate trăi, lucruri pe care când mori nu le iei cu tine, lucruri care dacă mori nu vor aminti de tine, ce fel de om ai fost, ce viață ai avut. Deci dacă se poate renunța la unul dintre aceste lucruri fără viață pentru a salva o viață, de ce să nu o facem?
Am oferit laptopul meu ca motivare ca oamenii să renunțe la 100 lei pentru o viață, pentru că este greu să renunți la niște bani pentru care ai muncit, este greu să renunți la ei când ai putea să faci atâtea pentru tine și pentru cei pe care îi iubești. Știu cât de greu este să iei o decizie de genul. Mulți oameni au planificat salariul până la ultimul leuț. Dar dacă banii nu sunt așa de importanți? Dacă donând pentru o cauză nobilă, ai putea să înveți ceva? Ai putea să înveți cum să faci economie, de exemplu. Adică, luna asta donezi pentru Ana-Maria și trebuie să te descurci cu salariul tău-100 de lei. Dacă reușești asta, fără să fii prea afectat, luna viitoare poți cei 100 de lei să îi pui într-un cont de economii pentru tine.
Fiind pasionată de tehnologie și de domeniul IT, nu m-am imaginat niciodată donând laptopul pe care mi l-am dorit atât de mult. Dar după ce am auzit prin ce trece Ana-Maria mi-am dat seama ce superficială sunt, eu mă agăț atât de un laptop, iar ea se agață de viață. M-am gândit să îl vând, dar banii luați pe el, n-ar ajuta-o cu mult. M-am gândit să fac o licitație, dar la fel, nu aș fi simțit că o ajut, poate i-aș fi asigurat medicamentele pe o lună. Dar după, ea ar fi fost în continuare în suferință și sub amenințarea iminentă a morții. De asta am ales varianta asta, de asta am ales să încerc să motivez oamenii să doneze. Este posibil după ce realizează ce au făcut, că au ajutat la salvarea unei vieți, să realizeze că nici n-au nevoie de laptopul meu, dar trebuie să ajungă acolo, iar nevoia și obișnuința de a-și face griji pentru bani și ziua de mâine sunt cei mai aprigi adversari ai generozității.
Citisem pe undeva că numărul de salariați activi ai României era pe 21 martie 2012 de 5.377.861. Dacă fiecare dintre ei ar dona lunar 10 lei unei cauze umanitare multe vieți ar putea fi salvate. Faceți un calcul simplu, e vorba de 53.778.610 lei, bani care ar ajunge pentru aproximativ 500 de vieți salvate într-o lună, presupunând că suma de 100.000 de lei ar fi necesară pentru salvarea unei vieți. Poate că unele operații costă mai mult, poate că unii nu supraviețuiesc, dar și 200 de vieți dacă sunt salvate, tot e ceva.
Și asta e ironia, că putem face asta, dar habar nu avem, pentru că suntem atât de preocupați cu viața de zi cu zi, de nevoile și problemele noastre, că nu avem timp să realizăm cât de mult putem face cu doar 10 lei.
August 3rd, 2012 14:41
Cam asta am explicat si eu in postare. E un concurs umanitar. Unul va castiga laptopul, dar toti cei 1.000 de oameni vor avea de castigat – cand vor realiza că, prin efortul lor comun, a fost salvata o viata!