Acum vreo două zile cred m-am luat la discuție cu un prieten mai vechi pe messenger și din vorbă în vorbă am ajuns la treaba cu măritatul. Și făcea asta mișto de mine că nu m-am măritat. Nu pot zice că m-a pus pe gânduri la modul serios, dar ceva de rulat acolo pe un thread de prioritate scăzută tot s-a găsit.
Eu nu mă simt prost pentru că mă apropii de 30 de ani și nu m-am măritat, nu simt că mi-ar lipsi ceva sau că am făcut ceva greșit. Nu am nici un fel de frustrare legată de asta, viața mea este foarte faină momentan așa cum e și încă nu simt nevoia să schimb nimic. Normal că mă simt diferit când mă întâlnesc cu prietenele mele și toate fie s-au căsătorit, fie intenționează să o facă, fie au deja copii. Și mă oftic oarecum, dar nu din cauză că nu sunt și eu în aceeași situație, mă oftic pentru din cauza faptului că ele sunt în situația respectivă și nu apuc să le văd așa de des pe cât mi-aș dori.
Mama mi-a spus că ar fi bine să mă căsătoresc în timpul facultății altfel n-o să mă mai căsătoresc. A avut dreptate, dar afirmația ei are o bază logică. Cum să mă mai mărit după facultate dacă ocaziile de a cunoaște un bărbat calumea scad exponențial după din cauza intrării în producție?
O altă chestie este că nu văd nici un rost în a-mi pune pirostriile. Adică nah, nu vreau super-petrecere pentru a aduna bani, nu mă ajută cu nimic că semnez un contract cu primăria prin care mă oblig să îmi respect niște responsabilități față de partener, altfel voi fi bună de plată, nu am parte de o scutire de impozite, nu am parte de o facilitate la un credit imobiliar, nu am parte de nimic special.
Atunci de ce aș face-o? Deocamdată văd trei motive pentru care m-aș mărita:
1. în caz că dau colțul, vreau să îi rămână partenerului tot ce las în urmă și fără posibilitatea de a contesta nimeni asta.
2. în caz că dau colțul, vreau ca partenerul să aibă drept de decizie asupra a ce se întâmplă cu trupul meu, mai exact respectiv să doneze tot ce se poate (organe pentru transplant și/sau cercetare), iar restul să fie ars frumos la crematoriu. Părinții mei probabil m-ar îngropa, chestie care nu îmi convine deloc. :D
3. și mai e și faza că aș fi mult mai în siguranță cu o verighetă pe mână, scăpând astfel de avansurile nedorite ale bărbaților care consideră că “e dreptul lor să încerce”.
Cu toate astea, după ce am murit oricum nu voi mai exista deci nu am cum să îmi mai pese ce se întâmplă cu “coaja mea” așa că motivele de mai sus nu sunt destul de solide pentru a mă convinge de utilitatea unui mariaj. Și concluzia, cu o gândire ca asta, cum dracu’ să mă mărit? :))
June 20th, 2012 8:58
singura situatie cand rubedeniile nu mai au nici un drept la ce lasi mostenire e atunci cand ai si copii. altfel, rubedeniile si partenerul impart mostenirea ta (daca ai si chestii cumparate in timpul casatoriei, atunci jumatate din astea vor reveni partenerului si cealalta jumatate se imparte). procentele de impartire sunt mai complicat de calculat, in functie de ce rubedenii mai sunt in viata (parinti, frati, etc).
si nu, testamentul nu te scapa de chestia asta, doar reduce la un moment dat procentul la care au acces rubedeniile.
June 20th, 2012 9:05
Crap, deci trebuie să-i fac contract de vânzare-cumpărare pe calculator și mașina. :))
June 20th, 2012 15:27
” și mai e și faza că aș fi mult mai în siguranță cu o verighetă pe mână, scăpând astfel de avansurile nedorite ale bărbaților care consideră că “e dreptul lor să încerce”.”
i beg to differ :P