Jun 14 2012

Concluzie

Category: Wild thoughtsseaqxx @ 15:21

Se dă un articol pentru femei. (Citiți pentru ca să pricepeți de ce comentez.)

Se face rezumatul:

  • Femeii respective nu îi place să gătească. Nu este o crimă, nu e singurul caz. Dar, când ai un bărbat gurmand, calea cea mai simplă de obține un “da” la orice i-ai cere este de a-i oferi mai întâi un orgasm culinar.
  • Femeia respectivă nu spală vasele și nici nu face curat. Deci este o răpănoasă. Sunt curioasă dacă se obosește să pună măcar hainele în mașina de spălat.
  • De asemenea este o leneșă care doarme până târziu.

În fine, din câte povestește ea acolo, se cam eschivează de la orice înseamnă responsabilități comune cu partenerul așa că ea este nelămurită  că acesta nu o părăsește.

Variantele sunt multe. Probabil pentru că ea este cea care produce bani în casă  și el deja și-o trage cu menajera.  Poate că este super-frumoasă și bună la pat, chestii care trec în timp și cel mai probabil ori o va părăsi pentru una care îl apreciază mai mult sau și-o va trage cu menajera. Poate și cu bona. Și cu secretara.

Și după ce că se laudă pe blogul în cauză că soțul ei este un eunuc masochist fără coloană vertebrală (cel mai probabil n-a părăsit-o nici după articolul în care tipa i-a arătat respectul pe care i-l poartă, recte lipsa lui) se găsesc niște unii sau unele să o ia în serios, să îi laude articolul și mai să o întrebe unde l-a găsit. :|

Concluzia mea? Din articol reiese că tipa e o primadonă înfumurată, iresponsabilă și needucată. Și să îți dai numele real pe un site pe care ai scris astfel de lucruri despre soțul tău, e o dovadă de prostie incredibil de imaginat. Și mai e și trainer de meserie ( eh… facebook! :P), ca să poată propaga “calitățile” ei.

Dar poate articolul este ironic, totuși… poate.

Leave a Reply