Decorul se schimbă brusc. Era în oraș într-o intersecție, cerul era de un albastru curat și doar un nor mare în formă de fluture plutea alene umbrind intersecția. Nu se auzea nici un sunet oamenii erau înțepeniți parcă în timp. Mulți dintre ei aveau expresii de groază întipărite pe fețe, unii își duseseră mâinile la gură sau la ochi, ca și cum s-ar fi ascuns de ceva, ca și cum nu ar fi vrut să vadă ceva. Intersecția era blocată din cauza unui Logan și a unei mulțimi de oameni care erau în jurul lui. Nu îi luă mult să își dea seama că avusese loc un accident. Se apropie împreună cu Sam. Amintirile îl podidiră brusc și covârșitor și ar fi plâns dacă ar fi putut, dar ceva îl împiedica să plângă, era ca și cum plânsul nu ar fi fost reacția normală în situația de față.
În fața Loganului, prinsă sub una din roțile din față era o roată de bicicletă și un picior. Piciorul lui. Era contorsionat, iar genunchiul era făcut praf. Bărbatul de aproximativ 27 de ani era căzut cu fața în sus, casca îi sărise de pe cap, iar din păr curgea un pârâiaș gros de sânge. Bărbatul nu mai respira, avea un zâmbet subtil pe față, iar în ochi i se reflect a norul în formă de fluture.
Era ultimul lucru pe care îl văzuse, norul acela pe cerul atât de clar pe care el niciodată nu îl admirase mai mult de 10 secunde. Ce frumos i se păruse atunci cerul cu norul lui în formă de fluture! Zâmbise amar când și-a dat seama că urma să moară și mai erau atâtea lucruri pe care nu le făcuse… Și așa muri, cu acel zâmbet amar întipărit pe față.
- Sam, tu cine ești de fapt? Ești înger, ești sfânt? Care este rolul tău? Întrebă el încă privindu-l pe cel ce fusese el cândva.
- S-ar putea spune că sunt înger, dacă îți este simpatic termenul. Rolul meu? Mă ocup de suflete.
- Deci eu sunt doar suflet acum?
- Da.
- Și cum funcționează asta?
- Ce să funcționeze?
- Chestia asta, trupul, sufletul… cum sunt legate între ele?
- Ha ha ha! râse el. Se vede că ai fost inginer recent, ești curios ca o pisică și vrei să înțelegi tot. Nu îți pot răspunde la întrebările tale, nu eu am creat rasa asta. Știu doar că sufletul este conectat foarte bine cu trupul și că atunci când mori tot ce este fizic rămâne în lumea fizică, iar sufletul vine la noi pentru analiză.
- Analiză?
- Cum să îi spun altfel? Că asta e de fapt… Ce simți acum?
- Poftim?
- Când te uiți la ce ai fost recent, ce simți?
- Apropos, cât de recent este de fapt accidentul? De cât timp sunt mort?
- Nu știu, timpul este relativ pentru mine.
- Este vreo întrebare de-a mea la care ai răspuns?
Sam ridică din umeri și îl privi absent. Dacă ar fi fost om i s-ar fi urcat sângele la cap de nervi, obișnuia să fie destul de emotiv. Își amintea când după o ceartă cu soția lovise cu pumnul unul dintre pereții casei în care locuiau. Nu pățise nimic, pentru că peretele era din rigips, dar îl costase seva bani înlocuirea lui. Acum însă nu simțea starea aceea de nervi, de frustrare, de nemulțumire. Voia doar să știe, iar lipsa răspunsurilor îl deranja doar în măsura în care nu știa care urma să fi viitorul lui, al sufletului lui. Își amintise de soția lui, el îi spunea Anișoara.
- Vreau să îmi văd soția! Se poate asta?
- Poți face ce vrei tu, eu doar te-am adus până aici ca să îți amintești cine ai fost. De acum încolo mergem unde te duce gândul tău.
- Păi dacă facem ce vreau eu, cum se desfășoară analiza asta?
- Tu mergi, vezi, te manifești. Eu analizez. Și decid.
Aug 18 2011
