Wild thoughts

Toata lumea e socata de cazul Josef Fritzl, austriacul care si-a sechestrat fiica in pivnita timp de 24 de ani si a facut 7 copii cu ea. Avem de ce sa fim socati, e groaznic prin ce a trecut femeia aia. Nu stiu cat de constienti au fost copiii aia de toate astea, in fine, nu despre asta vreau sa vorbesc. Chestii care sa socheze lumea au fost de cand haul. Ideea e alta, monstrii astia (nu o sa-i numesc animale din respect pentru acestea) scapa intotdeauna de justitie prin faptul ca gasesc un avocat (ne)bun care sa gaseasca niste psihiatri si mai (ne)buni care sa-i declare nebun, inapt psihic, oricum s-ar numi poate fi rezumat la “inconstient de faptele lui”.

Eu sunt inconstienta pentru ca [...] cheltui prea mult cu pisicile, ar spune colegii mei de apartament. Sunt inconstienta ca nu vreau sa ma marit, nu vreau sa am copii si nu vreau sa fac un credit pe 30 de ani ca sa-mi iau o casa, ar spune parintii mei si lista poate continua. Inconstienti suntem cu totii cand iubim persoana nepotrivita. Dar inconstientele astea nu fac un rau ireparabil nimanui. Ale lui lasa in urma minim 14 victime, oameni a caror viata nu va fi niciodata normala.

Multi ar spune ca inchisoarea e prea putin pentru el. Altii ar spune ca ar trebui gasita o metoda incat sa i se faca atat rau cat a facut el. N-a fost constient? Hai sa-l facem constient de ceea ce a facut. Hai sa-l inchidem pana la sfarsitul vietii in pivnita aia, sa-l batem si violam zilnic(cu un strap-on desigur). Dar ce este mai teribil si mai groaznic este ca omul nu este nebun. Tot ceea ce a facut timp de 34 de ani nu poate fi caracterizat prin nebunie, omul asta a dat dovada de serioase aptitudini de agent secret, a dezinformat si convins o mica societate ca este un cetatean model, ceea ce necesita o inteligenta peste medie. Daca el este nebun, atunci orice om cu o inteligenta deasupra mediei poate fi considerat nebun.

Cainii care musca din instinct, sunt eutanasiati. Oamenii care fac lucruri din astea ce merita? Nu ii putem eutanasia, noi suntem oameni, ei sunt tot oameni, fiinte rationale, membri ai speciei superioare, nu? Nu consider ca daca am aplica  solutia descrisa cu font bold si italic mai sus, ne-am injosi specia, ci doar am face dreptate. Asta n-o sa ajute cu nimic victimele sale, dar il va face pe el constient de ceea ce a facut. Si asta  este important. Pentru ca daca l-am supune la un astfel de tratament timp de 10 ani, sa zicem, dupa care sa-i luam un interviu sigur va spune: “Imi pare rau pentru ce am facut, nu pot crede ca am fost un asemenea monstru.” Si pe langa faptul ca am invatat un nebun minte, poate din asta vor invata si restul care mai au idei de genul.

De ceva vreme se face tam-tam in presa din cauza unei oribile intamplari: un baiat de 11 ani a omorat o fetita de 3 ani. Si nu din greseala, nu fara sa stie ce face ci cu stiinta, vointa si premeditare. S-a razbunat pentru ca tatal fetitei il batuse. Trebuie sa pun accent pe faptul ca nu a fost o greseala, nu a fost nebunie temporara. A fost intentie si un sadism de o cruzime extraordinara. Pentru ca nu lovesti, injunghii, arunci in veceu cu intentia innecului si ii arunci si o piatra in cap unui copil de 3 ani lipsit de aparare din prea multa umanitate. S-au scris articole despre durerea parintilor. Mi se pare ok lucrul asta. Dar de ceva vreme presa este cu ochii pe monstruletul ala mai rau ca pe un concurent de la big-brother. Nu mai poate fi integrat in societate, pentru ca este constient de fapta lui, pe care nu o regreta. Are o varsta destul de mare incat sa poarte aceasta amintire cu el toata viata. Mai ales ca de pe urma faptei sale a avut o gramada de castigat. Da stiu simtiti nevoia sa ma injurati. Dar hai sa fim realisti. Crima lui l-a rapit din bratele familiei abuzive, din saracia in care traia ducandu-l intr-o lume in care este pazit si ingrjit permanent, are un acoperis deasupra capului, papa bun si cald, nimic de facut si televizor cu desene. Singura conditie este sa nu intre in camera cu usa neagra. Am facut aceasta comparatie pentru a va aduce aminte de povestile pe care ni le citeau parintii nostri cu printesele carora li se dadea voie sa faca orice si li se puneau la dispozitie palate si slujitori tot ce li se cerea in schimb era sa respecte o singura conditie. El nu are voie sa paraseasca un anumit perimetru.Vedeti si voi ironia sortii, nu?

Eu nu stiu ce solutie s-ar putea lua in cazul monstruletului asta, el nu discerne binele de rau desi are o varsta la care din punctul meu de vedere este normal sa o faca. Normal ca ma deranjeaza ca este tinut acolo probabil pe baza taxelor din salariul meu si al altora ca mine, eu care n-am omorat pe nimeni, dar ce sa-i faci? Nu este singurul vinovat pentru acest deznodamant, putem arunca vina in multe parti. Dar esentialul este ca a omorat un om, un pui de om, un copil lipsit de aparare care nu avea capacitatea si nici intentia de a-i face rau. Iar esentialul asta nu duce decat la o concluzie: copilului asta ii lipseste umanitatea. Nu s-a indoit nici secunda de intentiile lui, nu s-a oprit nici macar o secunda sa se intrebe ce va spune Dumnezeu despre asta, oare ce vor spune parintii lui despre asta? Dar poate parintii lui nu l-au invatat ca Doamne-Doamne e cel atotputernic si atotstiutor si care vede tot ce faci, aude tot ce gandesti si te pedepseste pentru tot ceea ce contravine legilor lui.

De asta avem nevoie de credinta, de asta avem nevoie de religie in cresterea copiilor nostri. Pentru ca intr-adevar oamenii pana la o anumita varsta nu discern binele de rau, iar teama este singura chestie care ii retine de la a face tot ce e trece prin cap. Si ce e mai rau decat sa stii ca orice ai face, cineva mereu o sa stie si vei plati la un moment dat? Copii nostri au nevoie de o doza de religie, de credinta, dar nu o supradoza. Pentru ca supradozele produc dezechilibre. Copiii nostri au nevoie sa fie invatati sa respecte cele 10 porunci sau macar cele mai importante dintre ele:

• Sa nu minti.
• Sa nu furi.
• Sa nu ucizi.
• Cinsteste pe tatal si pe mama ta, ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti mult pe pamant.

Da stiu…nu sunt cele exact pe care le stiti voi. Sunt doar o interpretare proprie. Sunt poruncile pe care le respect eu. Dar eu sunt un caz mai special, care am primit o oaresce educatie religioasa, dar care de la o vreme am inceput sa permit conceptiilor mele religioase sa evolueze, ajungand agnostica de azi.

Am eliminat categoria asta si am eliminat posturile detaliate in care comentam fiecare citat din biblie pentru ca mi-am dat seama ca nu voi ajunge nicaieri. Cei ce au nevoie sa creada in ceva vor crede, chiar daca popii se vor plimba in fata lor in vesminte cusute cu fir de aur si apoi vor pleca acasa dupa slujba in masinilor lor scumpe cumparate cu banii enoriasilor. Asta este. Unii dintre noi nu sunt destul de puternici incat sa se bazeze doar pe ei insisi, sa incerce sa isi atinga anumite scopuri prin eforturi proprii, au nevoie de un ajutor moral constituit de o forta invizibila. Asta este lumea in care traim.

Oricine crede in ceva, unii il numesc Dumnezeu si il identifica cu un batranel sever, dar iubitor, unii il numesc Alah si il identifica cu un personaj puternic, care permite orice credinciosilor lui, dar este necrutator cu ceilalti, altii il numesc Satana, etc. Oamenii nu pot sa se limiteze la credinta si atat, nu isi pot tine in frau creativitatea, trebuie sa o personalizeze, sa o umanizeze. Poate fiindca asa le vine mai usor sa creada. De ce este asa de importanta credinta? Pentru ca este ultima speranta a oamenilor. Orice om, cand nu mai are nimic intotdeauna o sa aiba speranta ca Dumnezeu are grija de el sau va resemna mai usor considerand ca “asa vrea Domnul”. Pentru ca unii dintre noi obosec mai usor, pentru ca unora dintre noi le vine mai greu sa o ia de la 0.

Suntem doar oameni si suntem slabi din natura. Cei puternici sunt anomalii si ajung uneori sa fie singuratici. Intr-un fel nu e bine nici asa. Eu sunt undeva la mijloc. Inca oscilez intre nevoia de a crede in ceva si de a-i atribui niste puteri supranaturale si nevoia de a fi sigura ca pot face orice fara interventii supra-naturale. Am cunoscut recent pe cineva care a trecut de la ateism la credinta si care chiar l-a testat pe Dumnezeu, i-a cerut ceva imposibil si culmea ca acesta i-a indeplinit dorinta. N-am avut curaj sa-l intreb ce si-a dorit.

Oricum daca intradevar exista ceva intr-adevar puternic acolo sus, am si eu o rugaminte: “Curata si tu planeta de cacatul asta de rasa umana si da ocazia altei rase sa evolueze!! ” Daca faci asta, promit ca ma convertesc inainte sa mor si atunci chiar o sa-mi para ca ca m-am indoit de existenta ta.

Este joi dimineata. O dimineata ca oricare alta din viata mea. Fix cand sa plec la servici, prietenul meu incerca sa isi faca ordine in portofel si scapa din el o cartulie relgioasa. Uimita, stiiindu-l ateu, il intreb de cand are asa ceva. Raspunde senin : “De cand mi-a pus-o mama aici.” Eu nu sunt chiar atee, dar am un stil mai ciudat de “credinta”. Adica nu imi plac popii din ziua de azi si bisericile. Motivul este simplu, doua pasaje din biblie. Primul este un pasaj reprezentand una din cele 10 porunci. “Sa nu iti faci chip cioplit sa te inchini lui!” si a doua este o chestie pe care a spus-o Isus dupa ce a inviat apostolilor lui : “Unde doi sau trei oameni se aduna in numele meu, acolo sunt si eu in mijlocul lor si acolo e biserica mea.” Concluzie : icoanele, statuile si edificiile numite “biserici” sunt fix chestii inventate de popi pentru a-i prosti pe cei indeajuns de slabi si care nu sunt in stare sa creada fara dovezi.

Ii expun prietenului meu parerea aceasta iar el imi raspunde : “Stii, icoana e ca o functie delegat, ea poate inlocui orice metoda ca o metoda generica, deci poate inlocui acea entitate…” Raspunsul meu a fost : “Hm…, functia delegat nu costa…” Bineinteles ca analogia asta poate fi extinsa si la softul in care este realizata functia delegat respectiva, care poate fi crackuit sau cumparat, dar rezultatul va fi tot o functie delegat, care inlocuieste acea entitate, numai ca obtinerea ei costa. Deci chiar avem nevoie sa cumparam bucatele de hartii colorate ca sa credem? Cat de prosti suntem de fapt? Cat de credinciosi suntem de fapt daca avem nevoie de ceva fizic ca sa credem in ceva psihic? Din punctul meu de vedere nevoia de obiecte care sa reprezinte obiectul credintei este cea mai mare dovada a lipsei ei.