May 20 2013

Bloggerind despre blogging

Category: Wild thoughtsseaqxx @ 23:55

Acum ceva vreme am citit la Arhi un articol despre bloggeri si calitatea bloggingului în România.

Nu pot să neg că a scăzut calitatea bloggingului. Înainte blogurile era expresia unicității unei opinii, erau locul în care puteai citi o opinie, despre un produs, întâmplare sau firmă, într-o formă neșlefuită, reală. Și ceea ce era mai fain, puteai găsi opinii diferite, argumentate din punctul de vedere al autorului.

De când au început să se facă bani din blogging și reputație pe Facebook, bloggerii devenind niște mici vedete, totul s-a dus pe pustie. Oricine are timp liber să scrie și cunoștințe minime de lucru cu calculatorul poate deveni blogger. Orice student la FEEA care a fost obligat la facultate să își facă blog ca proiect la cine știe ce obiect inutil de către un profesor care a auzit el că dă bine, devine automat blogger. Normal ca a scăzut calitatea conținutului, asta se întâmplă “when you do it for the money”.

Hai să dau exemplu blogosfera ieșeană. Gașca veche s-a dus. N-a mai rămas nici unul dintre cei care scriu pe blog după un eveniment, ce le-a plăcut, ce nu le-a plăcut și încheie, cu astea sunt pozele, dar ce altceva s-a întâmplat acolo, va rămâne acolo. Cei ce-au rămas acum se duc la fiecare eveniment, după care posturile sunt aproape identice: a fost fain, s-a întâmplat asta,am cunoscut pe X. Recomand să mâncați/beți cafeaua/whatever. Nu spune nimeni cât a costat de fapt cafeaua/prăjitura, pentru că au fost mocca pentru bloggeri, nu?

Cel mai recent exemplu a fost ‘Fortza Zu’ când bloggerii ieșeni s-au pozat mândri cu artiști pe care cel mai probabil nu îi ascultă. Iar dacă îi ascultă înseamnă că au un IQ mai mic decât al meu și e clar că problema e la mine. Sunt prea bătrână pentru grupul ăsta.

Evenimentul ăsta și relatările despre el au pus capac pentru mine. Pe blogul ăsta nu va mai apărea niciodată publicitate plătită. Apoi, să menționez fenomenul Palas? De anul trecut din vară cred 90% din evenimente care au implicat bloggerii au avut loc la Palas. Toată lumea este mereu super-încântată de evenimentele de la Palas. Totul e sublim, fascinant și fermecător în gura târgului, unde preturile sunt duble, iar locația reprezintă un magnet pentru cocalari și pițipoance. Dacă ăștia sunt bloggerii ce au rămas, oh well..

Apoi mai sunt blogurile domnișoarelor chinuite de sentimente pure și neprihanite, care îți ce este dragostea, când ele nici n-au făcut încă sex. Care îți spun cum bărbații sunt porci, când ele nici măcar n-au cunoscut vreunul adevărat vreodată.

La asta s-a redus bloggingul ieșean. Blogurile din Iași care cu adevărat merită citite le pot număra pe degetele de la o mână, într-un oraș cu câte 350.000 de oameni. Yap, grozav procent. Pe de o parte e mai bine așa, că oricum n-am destul timp să citesc cine știe câte bloguri. :)

Cât despre mine, am să fac ce am făcut până acum. Ori am să fac reclamă la oameni, produse și servicii de calitate, pe care le-am testat personal ori am să creez conținut numai bun de citit la cafea.

Și apropos de asta, pe dreapta este un banner, al unui om minunat în meseria lui. I-am făcut site pentru că am considerat că merită, am plătit eu domeniul și hostingul și totul în semn de recunoștință că a făcut din mine un șofer competent. De asemenea îl recomand oricui vrea să facă școala de șoferi, pentru că sunt sigură că dacă ar avea mai mulți învățăcei, traficul din Iași ar fi mult mai ok.

Acestea fiind zise … ne mai citim.

Tags: , ,


May 20 2013

Angellina Jolie și dubla masectomie

Category: Wild thoughtsseaqxx @ 22:34

Când am auzit știrea despre dubla masectomie a Angellinei singurul lucru care m-a mirat a fost că a reușit să facă totul în secret. Adică o dublă masectomie + reconstrucție sunt ceva operații și destul de dificile, nu sunt niște procedee chiar simple. Ceea ce a făcut ea e super-mișto, a atras atenția asupra faptului că sunt multe femei care mor de cancer și poate situația asta poate fi evitată.

În timp ce bărbații plângeau după sânii Angellinei Jolie, admirându-i în spashoturi pe youtube, eu am avut o revelație. Fără să vrea Angellina a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că durata de viața a unui om are mare legătură cu finanțele de care dispune. Analizele genetice care au dus la descoperirea defectului genetic ce îi dădea 87% șanse să se îmbolnăvească de cancer mamar au costat în jur de 4000 de dolari. Citisem la un moment dat pe internetul ăsta mare că o operație de implanturi cu silicon de cea mai bună calitate, fără cicatrici vizibile & stuff ajunge și la 10.000 de dolari. Mai punem să zicem încă 4000 de dolari pentru dubla masectomie și vedem costul prelungirii vieții Angellinei: 18.000 de dolari

Și eu am multe cazuri de cancer în familie, dar nu îmi permit nu am nici măcar cei 4000 de dolari ca să văd cât sunt de predispusă la așa ceva, darămite operații de reconstrucție. Și am un salariu destul de frumușel, zic eu.

Oricum e bine ce a făcut ea, o admir pentru faptul că a avut tăria de caracter să renunțe la unul dintre cele mai evidente simboluri de feminitate doar pentru a-și prelungi viața pe care vrea să o petreacă alături de soțul și copiii ei. Sunt sigură că nu a fost o decizie ușoară. De asemenea sunt sigură că multe femei îi vor copia acțiunile și unele dintre ele chiar își vor salva viața. Femei cu bani desigur, pentru că mai e mult până când niște analize și operații de genul vor fi acoperite de asigurările de sănătate, chiar și în țările civilizate. Probabil doar atunci când analizele și operațiile de genul vor deveni proceduri de rutină.

Tags: , , , , ,


May 19 2013

De duminică

Category: Wild thoughtsseaqxx @ 22:45

Azi a fost o duminica încărcată. Între 10 și 12 am fost la volei,(la care sunt varză, dar despre asta într-o altă postare) apoi la film. Am fost la Star Trek:Into Darkness, a fost foarte fain cu o singură excepție: n-a fost 3D sau poate oi fi având eu o problemă cu ochii și nu văd 3D altceva în afară de subtitrare și biluțele promoționale de dinaintea filmului. În fine … Recomand filmul, mai ales dacă sunteți fani Star Trek. După film am încercat să trag o fugă la Purcica să mă bronzez, dar închideau la 18:00. Așa că m-am relaxat la o terasă cu o prietenă, până pe la 19:00. Apoi am tăiat-o spre casă pentru că la 20:00 trebuia să mă întâlnesc cu niște prieteni pentru o bere sau două. Menționez că m-am întors acasă cu mașina mea. Veți vedea imediat de ce.

Până aici nimic anormal. Ajung acasă și îmi găsesc prietenul servind cina, mă alătur și eu, iar el se oferă să mă ducă la întrunirea cu prietenii cu mașina lui și să mă și culeagă de acolo când termin. Eu zic ok și după ce terminăm cu cina, plecăm amândoi, eu încui ușa, ne urcăm amândoi în mașina lui și mă duce și mă lasă la Atelierul de Bere, că acolo era întrunirea. Cobor eu din mașină, intru în atelier, mă învârt … nimeni. Ies înapoi afară și bag mâna în geantă după telefon să văd unde sunt oamenii. Scocioresc, scocioresc … nix telefon. Și în momentul ăla îmi pică fisa. Eu care n-aveam telefonul la mine încuiasem ușa și prietenul n-avea cheie. Deci n-aveam cum să-l sun să îi spun să vină după cheie. Și el are alergie la statul pe lângă ușă, sechele din copilărie sau ceva. Așa că o iau la picior spre casă, la propriu, am alergat serios, de se uitau toți oamenii la mine pe stradă de parcă eram nebună sau ceva, mai ales că nu eram în echipament sportiv, deci… Și ajung acasă, văd mașina prietenului parcată, el nu era nicăieri, deci urc repede scările sperând că poate avea cheie. N-avea, era încuiat. Deschid repede și intru în casă căutând telefonul. La un moment dat se deschide ușa și îmi văd prietenul nervos, cu telefonul în mână.
“Te sun de 10 minute(exagera aici), de ce nu răspunzi? Unde ți-e telefonul?”
Eu mă uit la el disperată și îi răspund căscând ochii cât cepele:
“Exactly!”
Și încep să îi povestesc toată tărășenia și în timp ce îi povesteam îmi pică fisa. Telefonul meu era în mașina mea. Îl scosesem să mă joc cu playlistul pentru muzica de mașină. Mă duc la mașina mea, îl recuperez apoi m-am întors în casă, era clar că la bere nu urma să mă mai duc, deja transpirasem al treilea tricou pe ziua aia, plus că eram frântă. Aparent am ajuns de la Atelierul de Bere în Podul de fier cam cu două-trei minute după el, care venise cu mașina. Deci nu știu cum să vă spun, oi face eu anul ăsta 30 de ani, dar aparent încă sunt destul de sprintenioară. :D

Acum, ce spune prietenul că a făcut în alea două-trei minute. L-a sunat pe colegul de apartament ca să vadă dacă este vreo șansă să ajungă mai devreme decât mine acasă. Acesta îi spune că nu, dar dacă are nevoie de cheie, îi spune să caute prin magazia de sub scară ca poate este pe acolo vrun duplicat sau un berbec pentru urgențe de genul. Așa că prietenul meu la telefon cu colegul de apartament, se duce în magazie și în scurt timp aude “Dum-Dum-Dum!!!” pe scări, apoi aude un set de chei clinchetind, apoi yala deschizându-se. S-a panicat omul tot, că nu știa cine putea fi, eu eram la Atelier, colegul la telefon … Nici nu i-a trecut omului prin minte că putea fi nebuna lui de prietenă, care s-a panicat tot numai la gândul că el se agită pe lângă ușă sunând-o și ea nerăspunzând la telefon și a fugit ca vântul și ca gândul(aproape literally) pentru a rezolva situația.

Și asta a fost duminica mea, iar acum tocmai am terminat de scris toate astea pe blog, pentru că n-am de gând să repet povestea asta de prea multe ori. :D


May 17 2013

Sunt zile în care …

Category: Wild thoughtsseaqxx @ 18:05

… pur și simplu nu îmi merge nimic. Sunt zile în care am impresia că fac degeaba umbră pământului și că oamenii ăștia mă plătesc degeaba. Iar când zilele astea vin una după alta, cam vreo 5 așa, mă gândesc care este chestia la care excelez și în care am făcut cele mai puține greșeli în viața asta și acelea ușor de corectat.

Și de fiecare dată ajung la aceeași concluzie. Eu excelez la gătit. Nu am reușit niciodată să gătesc ceva ce nu putea fi servit cu plăcere. Da știu, nu e mare chestie, mulți pot spune asta, că știu să gătească adică. Dar eu mă simt așa de bine când știu că oricât aș da-o în bară în orice alt domeniu, întotdeauna voi putea să fac ceva fără să mă tem că greșesc. Oh well… e doar o fază, o să treacă.


May 13 2013

Escapadă la munte

Category: Wild thoughtsseaqxx @ 11:57

Weekendul ăsta am fost plecată de acasă. Am fost până pe lângă Rarău la o pensiune aflată între doi munțișori, unde n-aveam semnal la telefon. Nu vă puteți imagina ce relaxant a fost! Sau poate puteți, dacă sunteți la fel de încântați de escapdele montane cum sunt eu. Plus, condițiile au fost extraordinare, compania de calitate, iar peisajele sunt îți încântă privirea. Țara noastră este incredibil de frumoasă și sper să apuc să o văd pe toată înainte să pleac de aici sau să dau colțul.

Așa arată priveliștea de la balconul camerei în care am dormit cele două nopți:
IMG_20130511_095905

Dacă vreți un pont, asta e pensiunea.

În rest toate bune și frumoase.

Tags: , ,


May 09 2013

Nu poți…

Category: Wild thoughtsseaqxx @ 0:35

O  chestie pe care voiam să o scriu de ceva vreme pe blog, dar tot am amânat din alte motive și dacă tot am ceva timp acum să-i dau drumul repede ca să nu mă apuc iar de altceva  și să uit.

Când eram cu mama în mașină tot vorbea maică-mea de soră-mea  și tot repeta ca ea i-a zis sora-mii ca “Nu poți [face asta]…” sau povestea despre anumite chestii și spunea ea că “Nu poți că na… nu se face”. Nu îmi mai amintesc exact ce zicea sau ce susținea ea sus și tare că “Nu poți”, dar îmi aduc aminte ce i-am zis.

Nu există nu pot. Cine a zis că nu poți? E scris undeva, este lege împotriva a așa ceva? Și chiar dacă este lege care spune așa ceva, stă cineva și te păzește și când încerci să faci lucrul respectiv te împiedică? Nu există nu pot. Dacă vrei ceva  te apuci și cauți moduri în care să faci lucrul respectiv. Dacă e ceva oarecum ilegal, trebuie să cauți o metodă să nu fii prins. Sau să fie imposibil de demonstrat că ai făcut așa ceva. Dacă vrei ceva cu adevărat, asta faci, cauți mereu metode să făptuiești ceea ce vrei. Poate să îți spună oricine că nu poți, doar nu ești prost să te iei după ei. Ce lui Cristofor Columb nu i-a spus o lume întreagă că nu poate ajunge în India pentru că pământul e plat și nu rotund? Cât timp ceea ce vrei să faci nu afectează negativ pe nimeni, mă refer aici la răni fizice și psihice, cât timp ceea ce vrei să faci este sensul existenței tale, nu există nu pot și nu trebuie să asculți pe nimeni când îți spune că “Nu poți”.

Asta aș fi vrut să aud de la părinții  în copilărie, în adolescență. În schimb au auzit de prea multe ori “nu se poate”, “nu poți”, “n-ai să reușești” și alte asemenea. Vă dați seama că părinții  mei nici măcar nu își imaginau că eu și sora mea vom ajunge prin alte țări sau că vom conduce mașini proprietate personală? Iar astea nu sunt cine știe ce realizări. Aș fi înțeles dacă nu își imaginau că voi lua vreun Nobel pentru ceva, dar  să nu creadă că pot șofa !?

În fine, deci asta era ideea. Nu există nu pot!Băgați la cap și treceți la fapte! Cum era aia… “you succeed or you die trying” ?

Tags: , ,


May 09 2013

Chestii de-ale mele

Category: Wild thoughtsseaqxx @ 0:13

Prima oară când iau în mașină o persoană care n-a mai pus piciorul în mașina mea ca să o duc undeva, inevitabil conduc ca o cizmă. Nu fac cine știe ce chestii, omor motorul, frânez brusc și uneori intru cu viteză în curbe. Sau poate maică-mea mă stresează îngrozitor. Este posibil să fie asta. Dar să încep cu începutul…

Acum ceva vreme am fost pe acasă pe la mama, care nu se înțelege cu tata și are ea multe alte probleme pe care mi le înșiră de fiecare dată când mă duc pe acasă. La penultima vizită am explodat și i-am spus soluția la fiecare problemă a sa. La ultima vizită când a început iar cu aceleași probleme, i-am tăiat-o scurt: “Iar te plângi?  Ți-am spus soluțiile, le-ai aplicat cumva și nu au mers?” A tăcut mâlc. Cum mai spuneam pe aici, ne-am urcat amândouă în mașină și hai s-o duc la mă-sa, adică bunica-mea. Maică-mea e o matahală de femeie de 100 de kile, care vorbește tare și pe care a apucat-o dragostea de copii după ce am tăiat-o și soră-mea și eu de acasă și nu am mai venit pe acasă nici măcar în vacanțele de sărbători. Și de câte ori ne vedem începe să rememoreze momentele bune din copilărie. Așa mă mănâncă de fiecare dată să i le amintesc și pe alea rele, alea pentru care nu mă duc pe la ea și pe la tata în vizită decât când nu am de ales, dar o las cu ale ei, că nu îmi dau seama ce-ar ieși dacă i-aș spune că îmi amintesc fiecare bătaie încasată pe nedrept (pentru alea luate pe drept nu îi reproșez nimic), îmi amintesc de fiecare dată când m-a tras de păr, palmele peste cap sau capurile date de masă sub palma ei grea, pentru că greșeam la teme. Îmi amintesc toate prostiile religioase pe care mi le-a băgat în cap, toate motivele pentru care îmi pierdusem total încrederea în oameni și asta m-a făcut la 28 de ani să îmi număr pe degete prietenii și relațiile eșuate. Îmi amintesc multe, dar dacă m-aș apuca să îi spun toate astea, cred că va face stop-cardiac că și așa se plânge de inimă.

Revenind la faza cu alea 100 de kile. Când s-a urcat în mașină a ocupat tot spațiul din dreapta. Pe bune, mi se părea că nu mai am spațiu și că nu văd prin geamul ăla nimic. Ca să nu mai zic că nu putea să își încheie singură centura. Dacă vă apucați  să faceți glume cu yo-mamma pe seama mea, ce ban vă luați!!! Și uite așa eram eu cu mama în mașină, ea insistând că nu mai are baterie și o sună tata și ea trebuie să vorbească cu tata, să îi dau telefonul meu să sune; i l-am dat. S-a uitat la el și l-a pus cuminte la loc. Nu știa ce să facă cu el. Dacă există iad, există un loc special pentru mine acolo pe care mi l-am câștigat fix cu faza asta. Și la un moment dat în sensul giratoriu mă intersectez cu o blondă încadrată prost și fără semnalizare, ea claxonează, eu o ignor și mă duc în treaba mea, mama se panicase și era cu mâna pe schimbător. Ea care n-are carnet. :| Mdea. M-a ținut tot drumul cu “Ușor”, “Cu grijă” și “Calm”, chestii pe care când le aud și nu am nevoie să le aud mai mult mă enervează.  Cred că singurul motiv pentru care am condus mai cu viteză a fost ca să scap mai repede de ea. Plus a vorbit, a țipat mai bine zis, tot drumul de m-a înnebunit de cap. Eu sunt conștientă că nu face intenționat chestiile astea, la fel cum sunt conștientă că ea nu s-a schimbat mult de când am plecat eu de acasă. Eu sunt cea care s-a schimbat și mai ales faptul că o văd așa de rar m-a ajutat să mă dezobișnuiesc de stilul ăsta al ei, care acum chiar mă irită. Dar nici nu m-aș duce mai des nici să mă împuști. Sunt conștientă că relația mea cu mama e anormală, uneori așa aș vrea să am și eu o mamă cu care să-mi fie drag să îmi beau cafeaua sau să mergem împreună la cumpărături, dar din păcate pentru mine e prea târziu. Dar cine știe, poate o să am eu ocazia să fiu mama ce aș fi vrut să o am. Cine știe…

N-am avut cea mai fericită copilărie sau adolescență sau studenție, dar lucrurile astea te călesc. Când ajungi pe cont propriu, la început e greu pentru că ești defensiv, mereu gata de luptă sau de fugă, e greu să recâștigi încrederea în oameni. E greu să înveți să nu mai privești oamenii din jurul tău ca pe niște inamici sau concurență. Dar nu e imposibil. Acum dacă privesc în urmă nu regret nimic. Trecutul meu zbuciumat, relațiile eșuate m-au sculptat în modul meu unic de a fi. Fără ele, n-aș putea aprecia unele lucruri la adevărata lor valoare. Și ca să o citez pe Lauren Oliver: “You know in order to be happy, you have to be unhappy, first, right?”

Mă iertați dacă o să scriu multe posturi mai personale anul ăsta. Mă apropii de schimbarea de prefix și eu așa zic că nu e mare chestie, dar cine știe creierul meu ce părere sau păreri :) o să aibă despre asta pe măsură ce se apropie momentul cheie.

Tags: , ,