Jul 27 2014

Where do ideas come from?

Category: Wild thoughtsseaqxx @ 11:34

I have no idea where I got the next list of sentences about ideas. I just found them in an old document on my computer which was named blog.odt. I guess they belong here. :)

1. Ideas don’t come from watching television.
2. Ideas sometimes come from listening to a lecture.
3. Ideas often come while reading a book.
4. Good ideas come from bad ideas, but only if there are enough of them.
5. Ideas hate conference rooms, particularly conference rooms where there is a history of criticism, personal attacks or boredom.
6. Ideas occur when dissimilar universes collide.
7. Ideas often strive to meet expectations. If people expect them to appear, they do.
8. Ideas fear experts, but they adore beginner’s mind. A little awareness is a good thing.
9. Ideas come in spurts, until you get frightened. Willie Nelson wrote three of his biggest hits in one week.
10. Ideas come from trouble.
11. Ideas come from our ego, and they do their best when they’re generous and selfless.
12. Ideas come from nature.
13. Sometimes ideas come from fear (usually in movies) but often they come from confidence.
14. Useful ideas come from being awake, alert enough to actually notice.
15. Though sometimes ideas sneak in when we’re asleep and too numb to be afraid.
16. Ideas come out of the corner of the eye, or in the shower, when we’re not trying.
17. Mediocre ideas enjoy copying what happens to be working right this minute.
18. Bigger ideas leapfrog the mediocre ones.
19. Ideas don’t need a passport, and often cross borders (of all kinds) with impunity.
20. An idea must come from somewhere, because if it merely stays where it is and doesn’t join us here, it’s hidden. And hidden ideas don’t ship, have no influence, no intersection with the market. They die, alone.
21. Ideas come from need.
22. Ideas come from outside your comfort zone, go there to get them.
23. Ideas come from combining different types of information, so read a lot.


Jul 27 2014

Meserie te halesc!

Category: Wild thoughtsseaqxx @ 11:07

Cred că am mai scris un post cu același nume la un moment dat. Este posibil și ideea de bază să fie aceeași, dar dacă nu aveți chef să căutați în arhivă, puteți să vă mulțumiți cu acesta.

În IT se câștigă bine, nu este un secret și este ceva logic, dacă te gândești că suntem într-unul dintre secolele în care tehnologia informației a luat un avânt incredibil și este nevoie de oameni care să știe să administreze această putere a informației. În afară de IT, meseriile în care se câștigă bine în general se pot număra pe degete. Dacă nu ți-ai ales una dintre acele meserii singura metodă să faci bani și o carieră serioasă este să îți faci treaba al naibilor de bine. De cele mai multe ori nu este de ajuns însă și cei care reușesc să exceleze într-o meserie dintr-asta oarecum… normală, sunt puțini.

Și despre asta este vorba. Cunosc oameni din toate domeniile și încerc să păstrez legătura cu ei, ca să nu mi se urce la cap salariul de IT-ist și să ajung să mă cred un mic Dumnezeu sau ceva. Cât de bine își fac ei treaba, cât de mult le place ce fac de fapt și care sunt visele lor, nu sunt subiecte ale postării de față.

Acum o săptămână am început niște discuții cu un agent imobiliar din Sibiu. Părea de treabă omul și capabil așa, dar am observat că ignora în discuțiile cu mine faptul că am pisică. Eu îi spuneam clar că vreau apartament la casă că am pisică și vreau sa aibă posibilitatea să iasă afară, ca să își facă nevoile afară și să nu îmi pută în casă și ca să își ascută unghiile pe copaci, nu pe mobilier și vreau ca proprietarul să știe de existența pisicii, el îmi trimitea oferte de apartamente sau case unde proprietarul stipula clar că “nu se acceptă animale de companie”. După ultima ofertă de genul, i-am scris: “Dumneavoastră nu înțelegeți cât de importantă este pisica pentru mine”.

Cum este posibil să ai pretenție de la mine să îți dau comision în valoarea chiriei pe o lună, când tu ignori cea mai importantă cerere a mea? Cum este posibil eu să te iau în serios ca agent imobiliar, când tu nu ești capabil să ții minte toate detaliile menționate de mine, toate criteriile minime ce trebuie satisfăcute de o locuință ca aceasta să mă intereseze măcar?

Uite de asta dragilor agenți imobiliari toata lumea încearcă să scape de voi după ce văd casa și reușesc să dea de proprietar. Pentru că nu meritați comisionul acela. Dacă ați fi măcar cu o idee mai atenți când lumea vă spune ce vrea și ați băga la cap, poate nu v-ar considera incapabili și nu ar încerca să vă tragă în piept. Acum, nu zic să sunt toți ca mine. Eu așa sunt, dacă tipul ăsta îmi oferea exact ce i-am cerut îi dădeam comisionul cu dragă inimă.

Așa, trebuie să îmi pun prietenii din Sibiu pe drumuri pentru a-mi găsi o locuință pe gusturile mele. Zic mersi că îi am și sunt dispuși să facă asta pentru mine, dar prevăd că se va lăsa cu niște băute crunte și o petrecere monstruoasă de casă nouă ca să mă revanșez.:)


Jul 27 2014

Când trebuie să pleci, dar vrei să mai stai

Category: Wild thoughtsseaqxx @ 9:21

De ceva vreme tot arunc hinturi pe aici și pe facebook referitor la mutarea mea într-un alt oraș, unele mai evidente, altele mai puțin evidente. Așa că a venit vremea să mă explic având în vedere că timpul zboară și mai sunt aproximativ trei săptămâni până atunci și nu știu când voi mai găsi timpul și inspirația de a scrie despre asta.

Eu mereu am fost o persoana singuratică. Nu are rost să îmi scormonesc trecutul căutând motive psihologice pentru asta. Ideea e că deși mulți văd o persoană extrovertită și outgoing, cele mai multe lucruri se întâmplă în mintea mea și oricât aș încerca să împărtășesc cu cei din jur ce se întâmpla acolo, nu reușesc de cele mai multe ori decât să fiu înțeleasă greșit și interpretată în cel mai nasol mod cu putință. Așa că de multe ori mă retrag acolo unde sunt în siguranță, unde am fost mereu în siguranță. Acum ceva vreme am decis să părăsesc sanctuarul minții mele, pentru că sunt destul de rațională încât să realizez că izolarea îmi omoară relațiile sociale și totuși sunt om și sunt animal social, la urma urmei și am nevoie de relații sociale. Din păcate persoana pentru care am decis să fac asta s-a dovedit a fi cea mai greșită pe care o puteam alege, pentru că în momentul în care m-a rănit, m-a aruncat din nou în sanctuarul meu, din care am din nou probleme să ies, pentru că am prea multe lucruri la care să mă gândesc.

Eu sunt în continuare o persoană singuratică. Și acum sunt și singură. Nu sunt singură la sensul că sunt burlacă. Sunt efectiv singură. Părinții mei au încetat a fi punct de sprijin pentru mine acum multă vreme, plus ei au făcut toate eforturile ca eu să ajung la facultate ca eu să ajung un punct de sprijin pentru ei. Nu îmi place situația, dar da, dacă ei pățesc ceva eu sunt obligată să îi ajut, dar dacă eu pățesc ceva, ei n-ar avea cu ce să mă ajute. Sora mea este mutată în Italia din 2006, nu m-a invitat nici măcar la nunta ei din motive pe care eu nu le înțelegeam, am mai vorbit de atunci și cred că am înțeles, cred, deci nu sunt supărată pe ea. Dar la fel, n-aș putea-o considera un punct de sprijin. Dacă eu pățesc ceva și am nevoie de un ajutor major de orice fel, nu am efectiv la cine apela. Sau poate pur și simplu e orgoliul meu care nu m-ar lasa nici măcar să încerc. E posibil și asta.

Așa că am luat decizia de a mă ajuta singură. Trebuie să reușesc să pun bani și resurse deoparte, dar vreau să îmi mențin stilul de viață. Pentru asta am nevoie de un salariu mai mare. Deși inițial decizia de a pleca din Iași a fost luată pe motivul că voiam să mă depărtez de ruinele relației ce s-a încheiat pe 20 mai, încet-încet alte motive au început să se adauge la colecție până când m-am convins că plecarea din Iași și jobul ce mă așteaptă în Sibiu sunt cel mai potrivit lucru ce mi se putea întâmpla.

De ce Sibiu? Pentru că am comparat salariul ce mi s-a oferit de catre o companie de acolo, după ce am scăzut chirie și cheltuieli comune și am realizat că raportat la țara în care trăiesc ies mult mai bine. Ca idee în UK și Germania chiria e aproximativ 30% din salariu, dacă nu vrei să stai într-o garsonieră mizeră într-un cartier dubios. Pe când în Sibiu mă ajunge aproximativ 15% și pot sta în centru la 10 min de serviciu cu mașina și am și suprafață locuibilă de aprox 60 metri pătrați. Este o diferență considerabilă, nu? Iar salariul este mărișor și el, pentru că nu voiam inițial să merg la Sibiu și le-am cerut, credeam eu, o sumă revoltătoare ca să nu mă mai caute. Și chestia cu “cere și ți se va da” a mers pentru prima oară în viața mea.

Mi-e greu să mă despart de Iași, în octombrie aș fi făcut 13 ani de când locuiesc aici. Deja depășește cei 12 ani cât am locuit în Râmnicu Vâlcea. Deși sunt o singuratică, am în jurul meu oameni de care m-am atașat, oameni care îmi sunt dragi și de care, nu mă îndoiesc că îmi va fi foarte dor. Am ieșit azi dimineață pe balcon și am tras în piept aerul umed de Iași, mirosul de verdeață, pentru ca stau într-o zonă verde și oarecum liniștită, când nu e cald afară și țipă dracii ăștia de copii ca descreierații, deși am învățat să apreciez cheful de viață din ei :) și mi-am dat seama că îmi va fi dor și de casa în care am locuit 7 ani și de proprietarii super-simpatici și de câinele vagabond de pe stradă căruia îi promisesem că îl iau la mine la curte când îmi voi face casă.

Sunt multe motive pentru care când mă gândesc la plecare mai că îmi dau lacrimile. Dar trebuie să fac ce trebuie să fac. Și la o adică, considerând că Sibiu e la două ore de mers cu mașina de Râmnicu Vâlcea, pot considera că mă întorc de fapt … acasă.

Tags: , , ,


Jul 25 2014

Inocență

Category: Activitățiseaqxx @ 22:32

Toată viața mea am avut o aversiune față de copii. Mă tot gândesc că asta mi se trage de la faptul că mama m-a încălțat cu responsabilitatea de a avea grijă de sora mea încă de pe la 5-6 ani, iar sora mea a fost și este și acum o fire dificilă.

Doar că lucrurile se schimbă, prietenii de vârsta mea care nu suferă se sindromul Peter Pan sau n-au rămas singuri din cauza unora care suferă de el și i-au distrus sentimental, s-au pus pe făcut copii. Dacă la început mă simțeam oarecum incomod cu proaspeții părinți, în timp am început să analizez curios progeniturile lor. Este exact ca atunci când cineva are o pisică sau un câine nou, încerci să te joci cu el, nu?

Așa am început și eu. Mai întâi i-am mângâit, apoi le-am studiat reflexele, apoi pe măsură ce cresc am început să studiez nivelul lor de comunicare și interacționare cu restul lumii. Și e foarte fain, copiluții ăștia sunt cel mai important proiect al părinților lor, au grijă să îl dezolte și să îl întrețină, ce e mai mișto decât să fii pe post de auditor? :D

Dacă aveam impresia până acum ceva vreme că există copii proști sau încăpătânați, în timp încep să îmi schimb părerea. Nu există așa ceva, există doar părinți care nu sunt destul de dedicați sau sunt proști cu cabină. Prietena cea mai bună își crește fetița pe principiul: “I won’t give her a childhood she has to recover from”. Ea și soțul ei sunt total dedicați fetiței lor, vorbesc cu ea, interacționează cu ea cât de des pot, tot ce fac cu ea este educativ și deși are multe jucării nu e răsfățată, pentru că i se spune nu și i se explică de câte ori este nevoie de ce nu. Consecința: fetița, la un an jumate știe peste 70 cuvinte, are încredere totală în părinții ei și face foarte ușor asocieri. Cred că este cel mai isteț și mai educat copil de vârsta asta pe care l-am văzut.

Ieri sărăcuța avea puțină febră și cum trebuia să trec pe acolo, i-am luat jucărie din cauciuc care era o replică a Melindei din Brave. Mă gândeam eu că o jucărie nouă poate o va face să uite puțin de febră. A funcționat cât de cât, la sensul că după ceva timp de când ne cunoaștem a avut curajul să mă pupe și m-a condus la ușa să îmi spună “pa” și nu numai că a zis “pa” a și facut semn cu mâna, ea care de obicei este foarte timidă.

Iar seara primesc sms de la prietena mea că a luat-o pe Merinda în mână și mi-a spus numele. Acuma nu știu dacă se lăuda că i-am dat-o eu pe Melinda sau tocmai a rebotezat-o. :) Orice ar fi, she likes me. Universul ei este format din cei doi părinți și buni a ei și prin nu știu ce întamplare am ajuns să fac si eu parte din el. Ceea ce mă încântă foarte mult. N-aș putea să explic de ce.

Este un copiluț minunat și nu este singura, mai am o colegă de serviciu care are o minunăție de genul acasă, dar care deja are vreo 7 ani și cel mai probabil v-ați aștepta ca următoarea mea replică să fie că vreau și eu unul.

Ei bine, n-am cum să spun asta, ideile de genul îți vin când cunoști partenerul alături de care să îți asumi asemenea angajament și să ai încredere totală că și el este în stare să și-l asume și îl respecte. Iar pentru mine momentan chestia asta pare puțin probabilă. Așa că am să mă bucur cât pot de copiii prietenilor mei și am să contribui cât pot la “dezvoltarea” lor.


Jul 23 2014

Îmi place ploaia

Category: Wild thoughtsseaqxx @ 13:25

Am avut mereu o tendință să fiu împotriva curentului. Poate e ceva rămas agățat în subconștientul meu de când eram copil și părinții îmi spuneau “Nu fă aia!”, iar eram prea curioasă și nu aveam de ales decât să nu îi ascult pentru a-mi satisface curiozitatea.

Așa am ajuns să lucrez sub Linux, sistemul acela de operare care pentru 90% din populația IT este pisica neagră.

Așa am ajuns să am ca partener fidel o pisică pe care n-a vrut-o nimeni.

Așa am ajuns să am Dacie, mașina pe care 90% din membrii din aceeași generație cu mine o detestă și preferă să umble cu rablele Europei.

Așa am ajuns să joc fotbal și să mă îmbrac băiețește, chestii care sunt privite în universul feminin ca un păcat capital.

Și de asta îmi place și ploaia, mai ales vara când e destul de cald încât să fie plăcută. Așa că, hai cu ploaia și cu norii gri, hai cu jocurile de lumini ale fulgerelor și hai cu concertul tunetelor!

Așa că oricât s-a plânge alții de ploaie, mie îmi place la nebunie. Da, știu că undeva prin lume sunt oameni care suferă de la prea multă ploaie, dar asta e natura, face ce vrea. Asta nu face ploaia mai puțin fermecătoare pentru mine.

Tags:


Jul 17 2014

Poate e ultima…

Category: Wild thoughtsseaqxx @ 1:10

… sau cel puțin sper să fie ultima postare despre asta.

Îmi aduc aminte că în liceu aveam un profesor de psihologie care ne-a spus la un moment dat că fiecare sentiment are unul opus și cele două sunt la capetele opuse ale unei axe, precum sunt +∞ și -∞ și oamenii în funcție de context oscilează între ele.

Este clar că opusul dragostei e ura, deci dacă nu o simți pe una o simți pe cealaltă. Teoretic.

Practic: oscilarea între una și alta până se ajunge la indiferența arată cam așa. Cu cât cineva a iubit mai mult cu atât spirala aia are mai multe circuite.
love-hate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Unde sunt eu acum? Mai am mult până la punctul ăla verde de acolo, până la indiferență, nepăsare. Eu încă sunt pe circuit și încă doare din când în când. Am momente când îl iubesc și tot ce îi doresc este ca el să nu ajungă să simtă niciodată ce simt eu acum, pentru că nah e ceva care nu îi dorești nici celui mai aprig dușman. Dar am momente în care îmi doresc să ajungă si el să fie în locul meu ca să înțeleagă că oscilarea asta între dragoste și ură, acțiunile mele ce uneori sunt contradictorii sunt ceva normal în situații de genul și că nu sunt nebună și nici nu e ceva specific feminin.

Tags: , ,


Jul 17 2014

Three Acronyms

Category: Wild thoughtsseaqxx @ 0:43

When working in any domain there are three acronyms that you have to take into consideration:

  • RTFM – Read The Fucking Manual! Because if you ask a question without being informed, you might ask a stupid question.(people who tell you there is no such ting are liars)
  • KISSKeep It Simple Stupid! Because if you tend to complicate stuff you might open a Pandora’s box of more complicated patches and workarounds.
  • FTFRFollow The Fucking Rules! Because when you work in a team respecting the rules makes you a team player and makes your team mates respect you.

You are welcome to add more in the comments.