Mar 31 2015

De ce iubesc internetul

Category: Commonseaqxx @ 0:13

Una dintre minunile tehnologice ale secolului 21 o reprezinta clar internetul. Desi multa lume zice ca ne blocheaza in fata calculatorului, ca nu mai interactionam, nu mai comunicam, mie mi se pare ca facem exact opusul. O facem intr-un mod pe care generatiile anterioare nu prea il inteleg. Poate nu mai iesim la hore si nu batem toata ziua mingea pe maidan, dar mie mi se pare ca internetul de fapt inlesneste comunicarea pentru ca scoate distanta din ecuatie. Oricine are o adresa de email, blog, cont de facebook poate fi contactat.

Orice gand bun, orice parere si orice sfat poate ajunge pana la capatul lumii, fix acolo unde e nevoie de el. Trebuie sa fim si selectivi si sa avem o inteligenta nativa pentru a filtra ceea ce e valabil si ce nu, da asta e, patasti.

Eu am inceput acest blog in 2006. Probabil e greu de gasit in arhiva, dar am o postare in care enumar motivlele pentru care fac asta – adica scriu aberatii aici. Hai sa reiau lista, pentru ca nici eu n-am chef sa sap prin arhiva:

– scriu pentru ca imi place, ma relaxeaza. Cand eram mici vedeam omuleti in filme scriind chestii in jurnale. Blogul asta e jurnalul meu. Voi regasi aici fata indragostita din 2006. Profesoara dedicata din din 2007. Programatorul fara job in prima criza din 2009. Femeia din 2010 care s-a indragostit de baiatul nepotrivit. Epava de femeie din 2014.(nu cautati postarile alea, sunt majoritatea ascunse, le pastrez doar pentru mine) Femeia de azi care a reusit in sfarsit sa isi tina sub control sentimentele, care face ceea ce ii place, cand ii place, cu cine ii place.

– scriu aici pentru ca uit. Lucrez intr-un domeniu in care in mod constant trebuie sa asimilez informatie. Memoria umana functioneaza similar unei structuri de date numita coada. Cu cat bag mai multa informatie noua, cea veche se pierde pentru a face loc asteia noi. Si sunt foarte surprinsa cand prieteni de-ai mei mentioneaza anumte amintiri care mie imi lipsesc. De fapt ma enerveaza, mai ales cand sunt chestii faine. De asta scriu aici. Pentru ca la un moment dat sunt sigura ca o sa dau in menlancolie si mai recitesc.

– scriu pentru ca vreau sa ajut. Oamenii nu invata din greselile celorlalti, asta stim. Dar uneori simplul fapt ca cineva povesteste despre o situatie similara si prezinta unde l-a dus o anumita decizie, poate ajuta persoana respectiva sa aiba o optiune in plus, la care nu s-a gandit.

– scriu pentru ca vreau sa invat naibii sa tastez mai repede. Nu radeti! Eu n-aveam calculator cand a explodat MIRC-ul asa ca viteza mea de scris e similara vitezei unui melc turbat. Mai lucrez si in programare si acolo am editoare profesionale care dupa ce tastezi trei litere imi plaseaza ele restul, deci nu trebuie sa ma chinui. Si nu glumesc cand spun ca eu codez mai repede decat scriu beletristica.

– scriu pentru a tine legatura cu prietenii mei. Ii mentionez pe aici, scriu despre ei, amintiri, fapte, planuri. Unii sunt la sute, altii la mii de kilometri departare si cu toate chestiile pe care le am pe cap acum, apuc foarte rar sa vorbesc cu multi dintre ei.  Si cum unii m-au vazut plecand din Iasi cu inima bucatele si aproape depresiva, vreau sa ii asigur ca sunt “alive and kicking”, ca mi-am revenit, ca nu i-am uitat si ca stiu cat de mult le datorez pentru ca au fost alaturi de mine.

– scriu pe blogul asta ca sa amuz. In zilele bune de tot, cand se intampla chestii faine, scriu anumite posturi care bine dispun oamenii la cafea. Am mai scris pe aici, e mare lucru sa poti face un om sa zambeasca. Daca felul in care imi povestesc nimicurile din viata de zi cu zi, fac macar un om sa zambeasca mi-am atins scopul.

– scriu aici pentru a da speranta. Eu sunt plecata efectiv de la coada vacii si am ajuns sa fiu independenta financiar de pe la 20 de ani. Si nu sunt una din femeile de succes pe care la dau exemplu astia in Capital parca, care dau un tun de mii de euro dupa care isi deschid o firma si sunt mari afaceriste, care a beneficiat eventual de o familie care sa o sustina, eventual familie de antreprenori, ca sa stie din pruncie cum se fac afacerile. De fapt, daca ma gandesc bine, nici nu ma vad ca o femeie de succes, sunt doar un programator forte bine platit, dar sunt exemplul evident ca se poate, fara pile, familie, relatii sa ajungi mai sus decat orcine si-ar fi imaginat. Doar prin fortele proprii si munca cinstita. Proiectele vandute in facultate pentru care n-am platit impozit nu se pun, da? Poate vine ANAFu dupa mine. :))

Si de asta iubesc internetul, pentru ca scriu toate astea aici si le poate citi oricine. Si sunt o persoana reala, cu reusite si temeri reale, palpabile. Am propriile frustrari, nemultumiri si chestii de reparat, sunt departe de a fi perfecta si nici nu ma chinui sa par ca as fi, dar asta e viata. Fiecare dintre noi incearca sa devina cea mai buna versiune a sa inainte de a da coltul.

Cam atat pe seara asta, ma intorc inapoi la treaba ca maine am deadline.

Somn usor! Si ca de obicei, stay safe, stay happy!

 


Mar 29 2015

Tara Ridicolului

Category: Commonseaqxx @ 22:51

Acum ceva vreme am citit la Sebi articolul asta. Daca nu vreti sa cititi tot, esenta e asta:

Fosta prietenă a respectivului, într-un acces de gelozie, a scos din geantă un cuţit şi l-a înjunghiat pe acesta în piept. Fiind puţin (mai mult) beată şi folosind un cuţit ieftin, rana n-a fost gravă. Dar tentativa de omor rămâne.

Va asteptati ca politia sa o ridice pe nebuna si sa o arunce ori intr-o celula intr-un sanatoriu, ori intr-o puscarie, nu? Ei bine nu. Episodul 2 e aici. Aparent politia nu vrea sa ii ia declaratie victimei si nici nu vrea sa auda de inchiderea agresoarei unde sa nu poata face din astea. Am citit si comentariile si nu imi vine sa cred ca sunt multi care spun ca Sebi si omuletul exagereaza, ca rana nu era grava. Tipa era beata si a folosit un cutit mic, dar daca il nimerea in gat, intr-o carotida, chiar nu conta cat de mic era cutitul. Nu i-a dat o palma, nu i-a dat un sut in fund, nu l-a luat de par. Tipa i-a infipt un cutit in piept. Mi se falfaie ca e femeie si n-a avut forta si precizia de a face treaba calumea, ca era cutitul mic si ca era beata. Cand infingi un cutit in cineva trebuie sa fii inchis, pentru ca e clar ca nu respecti ceea ce se cheama dreptul la viata al celuilalt si ca ti se falfaie de legile societatii in care traiesti. E ca si cum nu ai inchide un terorist, daor pentru ca i s-a stricat timeru si n-a apucat sa detoneze bomba.

Indiferent de sexul victimei/agresorului si de reusita sau nu a unei tentative de omor, politia ar trebui sa isi faca datoria. Ceea ce povesteste Sebi pe blogul lui mi se pare o povete din Tara Ridicolului. Si sincer, politistii aia ar trebui sanctionati(prin concediere) pentru ca mie mi-este evident ca nu isi fac treaba.

Iar omuletii care tot comenteaza ca Sebi si prietenul lui exagereaza, incercati sa va puneti in locul victimei, sa vedeti si sa simtiti cum va infinge cineva un cutit in voi si apoi sa vedeti ca toti se fac ca ploua, inclusiv autoritatile doar fiindca ati supravietuit.


Mar 29 2015

Cum un om pe care nu l-am intalnit niciodata mi-a schimbat viata

Category: Commonseaqxx @ 11:45

Acum aproape un an eram intr-una din perioadele cele mai crunte din viata mea. Desi facusem tot ce era omeneste posibil, nu reusisem sa intretin o relatie, care s-a destramat lasandu-ma cu milioane de intrebari in cap si durere in suflet. Multa durere. Nu intelegeam unde am gresit, nu intelegeam de ce n-a mers. Nu intelegeam. Punct.

Apoi am dat peste Cosmin Mitu si clipului lui numit “De ce inseala barbatii” mi-a deschis ochii. Eu nu am fost inselata, dar daca nu aveam o cearta in care mi-am spus foarte brutal parerea despre relatia in care eram, parere care l-a deranjat pe tip asa de mult incat a plecat, probabil se ajungea si acolo.

Cosmin Mitu a dat practic din casa, din casa masculinitatii si mi-a lamurit de ce am fost parasita. Eu sunt una din femeile care a inceput sa fie vazuta ca om, de catre un om care voia langa el doar o femeie si atat. Ma uitam la clipul lui si am inceput sa imi analizez relatia si nu stiam daca sa il urasc pentru ca el stie chestiile astea si eu nu le-am stiut si mi-am luat-o in freza sentimental de nu m-am vazut. De fapt cred ca mereu le-am stiut, dar m-am asteptat ca atunci cand va incepe sa ma vada ca pe un om sa ajunga sa ma iubeasca de fapt pentru ca daca ar fi sa ma iau dupa ce zic apropiatii mei, sunt un om extraordinar. (O sa trebuiasca la un moment dat, pentru ego-ul meu sa scriu o postare cu ce mi-a zis la un moment dat fiecare dintre ei, de m-au adus la lacrimi de fericire/incantare, pentru ca eu nu mi-as fi putut imagina niciodata cum ma vad ei)
Nu sunt genul care sa incetez sa fiu sexy, nu sunt una cu aere de doamna cum spune Cosmin, doar ca in cazul meu, nimic nu a ajutat pentru ca tipul respectiv efectiv incetase si nu cred ca mai putea sa ma vada ca pe o femeie. Imi spusese de vreo cateva ori ca sunt cea mai buna prietena a lui, ca sunt efectiv prea de treaba, ca ma vedea ca “his best pal”.

In concluzie dupa ce am vazut clipul lui Cosmin, m-am hotarat sa nu ma mai implic intr-o relatie daca n-am sa o fac cu cap. Nu pot schimba felul in care sunt barbatii, dar datorita lui Cosmin, sa zicem ca acum imi sunt mai clare specificatiile si pot sa incerc un workaround. :)

In primul rand nu ma voi mai arunca cu capul inainte. Desi am 32 de ani si la varsta mea un barbat cu care ies se asteapta sa ajungem in pat repede, fix chestia il face sa se focuseze mai putin asupra omului si mai mult asupra femeii. Nu spun ca o sa iesim la plimbari de mana in parc timp de sase luni, nu ma intelegeti gresit. Doar o sa incerc sa aman inceputul efectiv al relatiei pana in momentul in care el a cunoscut deja omul. Daca el cunoaste deja omul si ii place, as putea sa evit perioada de trezire mentionata de Cosmin, cand “i se trezeste” respectul si nu mai vede femeia. Asta reduce clar “the dating pool”, dar sunt dispusa sa incerc. Nu stiu daca o mearga, dar ca un inginer care ma aflu, este doar o noua solutie pe care trebuie sa o testez. Daca da chix si asta am sa raman singura pe veci si gata. La o adica, nu sunt o persoana chiar asa de nashpa, deci cred ca as putea petrece restul vietii alaturi de mine. :)

In concluzie, multumesc frumos draga Cosmin! Mi-ai raspuns la acele milioane de intrebari intr-un clip de 6 minute, m-ai ajutat sa accept faptul ca orice as fi facut nu ar fi schimbat cu nimic lucrurile si m-ai scapat de vina de fi gresit undeva care imi dadea insomnii. Raman datoare si cand ajungi prin Sibiu nu ezita sa dai un semn. Trebuie musai sa te scot la o bere de recunostinta. De fapt la un Whiskey (cel putin asta cred ca bei in ultimele clipuri) si eventual daca citesti asta sa imi spui ce brand iti place, ca sa il caut prin calatoriile mele prin afara daca e ceva prea exotic(sic!) si se gaseste greu pe meleagurile noastre. Si daca incetezi sa mai faci Romercial si Froostrari, vin dupa tine la Bucuresti si iti trag o mama de bataie cum n-ai avut parte in viata ta!

Acestea fiind zise, recomand celor ce ma citesc sa arunce un ochi aici
si sa dea share si like la ce le place.

(Voiam sa scriu textul asta de multa vreme si nu reuseam sa imi gasesc timp, dar am reusit sa imi fac dupa ce am vazut clipul asta al lui Cosmin, pentru ca trebuia sa afle omul cat de important este ceea ce face.)


Mar 28 2015

Care este opusul hazardului?

Category: Commonseaqxx @ 11:17

Hazardul daca ar fi sa ne luam dupa dexonline.ro inseamna asta:

HAZÁRD, hazarduri, s. n. Împrejurare sau concurs de împrejurări (favorabile sau nefavorabile) a căror cauză rămâne în general necunoscută; p. ext. întâmplare neprevăzută. ♦ Soartă, destin. ◊ Joc de hazard = joc de noroc. – Din fr. hasard.

Dar de cele mai multe ori eu l-am auzit folosit atunci cand persoana respectiva voia sa descrie norocul chior, mai mult orb de-a dreptul. Hazard descrie o intamplare norocoasa cu o probabilitate aproape inexistenta.

Spre exemplu, acum ceva ani eram intr-o situatie finainciara foarte foarte proasta si ca tot omul care n-are bani, nu ieseam in oras, ieseam la plimbare. Intr-una din plimbarile alea, era seara pe la 9 sau 10 cred, am gasit pe trotuar 20 de lei. M-am uitat in toate partile dupa o persoana careia sa i-i returnez. Nu era nimeni in afara de mine. In nici un caz cei 20 de lei nu mi-au rezolvat pe termen lung problemele financiare si nici nu i-am investit si i-am transformat intr-un munte de bani. Dar in momentul ala era fix ce aveam nevoie.

Apoi, intr-o seara m-am intalnit in Carrefour Felicia in Iasi cu cei mai buni prieteni ai mei care voiau sa cumpere un cablu micro-usb. Era in vremea cand de-abia aparusera si nu se gaseau asa usor. Cu ceva saptamani inainte eu si prietenul dadusem comanda in China de ceva piese si un cablu micro-usb pentru mine. Din greseala venisera doua. Unul il tineam in casa, unul in masina. Tot din greseala il luasem pe cel din masina si l-am pus in poseta. Si de acolo l-am scos si l-am daruit prietenilor mei carora efectiv nu le venea sa creada.

Asta e genul de noroc chior caruia eu ii spun de ani buni hazard.

La capatul opus hazardului se afla ironia sortii. Daca hazardul implica gasirea a ceea ce cauti exact in momentul in care ai nevoie de ea, ironia sortii este atunci cand chiar nu ai nevoie de ceva, dar iti este oferit cu insistenta sau prisosinta. Este atunci cand ai pierdut ceva, te duci si cumperi inlocuitor si cand te intorci sa iti faci treaba gasesti chestia pierduta. In situatia asta sunt eu acum si de cateva zile ma tot chinui sa imi dau seama cum dracu am ajuns in situatia asta si mai ales de ce. Well… shit.
Alanis Morissette avea un cantec despre asta.


Mar 26 2015

Nu inteleg…

Category: Commonseaqxx @ 20:50

Aseara vorbem cu un coleg despre cazul acela groaznic din Romania cand un tip parasit de iubita a decis sa se sinucida, intrand cu masina intr-o alta masina care avea in ea doar vreo 5 oameni care nu aveau nici o legatura cu respectivul sau cu faptul ca iubita lui decisese sa il paraseasca. Nu mai stiu exact cum am ajuns sa discutam despre asta, ideea e ca azi dimineata cand am auzit de cazul pilotului care a prabusit o aeronava cu 150 de oameni in ea am fost socati.

Nu stiu sincer cum e sa fii cu adevarat depresiv, sa fii in situatia aia in care creierul tau nu produce indeajuns de multa serotonina incat sa simti si tu macar un dram de entuziasm de a fi in viata. Dar stiu cum e sa fii depresiv din motive extrinseci, sa le spunem. Stiu cum e sa nu iti poti imagina ziua de maine decat fiind mai rea si mai trista decat cea de azi. Stiu cum e sa vrei sa te inghita pamantul, sa te loveasca o masina, sa cazi in baie si iti rupi gatul. Orice numai sa nu mai doara sufletul in halul respectiv. M-am gandit la sinucidere foarte mult, dar niciodata nu m-am gandit sa iau pe altii cu mine. Si au fost momente in care mi se parea ca toata lumea e mai fericita decat mine. Ca toti primesc ce vor si ceea ce au nevoie in afara de mine. Ma simteam ca un paria, ca un napastuit nedemn de nimic. Si am vrut sa mor. Nu mi-e rusine sa o spun. M-am gandit, am spus si altora si scriu acum si aici. M-am gandit. Dar ori nu am avut un motiv destul de puternic, ori n-am avut destul curaj ori de fapt sunt mai puternica decat cred si stiam ca a duce lucrurile pana in punctul ala era oarecum ilogic, considerand ca sunt altii pe lumea asta care o duc mult mai prost decat mine si n-au facut-o.

Dar NICIODATA, nu m-am gandit sa ma sinucid si sa omor si alti oameni. Nu alti oameni sunt de vina ca eu nu stiu sa imi administrez sentimentele, nu alti oameni sunt de vina ca in lumea asta eu fac mereu alegeri care par sa duca la suferinta. Nici eu nu sunt vinovata poate, dar ceea ce mi-este foarte clar este ca nici altii nu sunt de vina. Eu daca as muri as vrea sa dispar pur si simplu din universul asta. Vreau pur si simplu sa dispar cu toata tristetea mea cu tot. Nu vreau sa imi gaseasca nimeni cadavrul putrezit si sa aiba cosmaruri. Nu vreau prietenii sa se intrebe daca ar fi putut face ceva pentru mine si nu vreau sa se invinovateasca ca nu s-au prins ca situatia era atat de grava. Nu as vrea parintii mei sa fie blamati de societate pentru ca fiica lor a fost prea slaba pentru viata si s-a sinucis, a ales sa arda in focurile iadului.

Din fericire, toate scenariile de mai sus se vor indeplini. Pentru ca oi fi eu sarcastica, macabra si cinica si depresiva, dar din nu stiu ce motiv sunt al dracului de bine ancorata in realitate.

Sper doar din experienta asta sa iasa si ceva pozitiv, sper societatea sa inteleaga ca depresia este o boala reala cu consecinte reale. Ca nimeni nu alege sa fie trist ca sa fie in centrul atentiei. Ca tristetea doare la fel de mult ca o rana fizica si oamenii ar face orice sa nu mai simta durere.


Mar 26 2015

How I feel…

Category: Commonseaqxx @ 3:16

… being a 32 in an office full of 20-something year olds.


Mar 25 2015

Stay away from negative people

Category: Commonseaqxx @ 0:43

negative  This image appeared on my wall today. First it made me sad. Then it made me angry. Then sad again.

As a person with unstable emotions and not a happy life usually I had sadness periods. I thought about killing myself, I thought I was worth nothing and that the world would be better without me in it.

I have the tendency of making a really bad first impression because I am sarcastic, cynical and with a dark and twisted sense of humor. But I am a good person over all. Lately I have been quite in a good mood and I start my days singing. Sometimes I end them the same way too. I haven’t done this for a long time and the reason for that is that an ex-boyfriend did not like my voice. After we split up I forced myself to sing, even through the tears because this is me. I feel better when I sing.

But this is not about me. It is about sad people. Even if they are not sad all the time, they should never-ever be avoided if possible. Sadness is normal. Human brains can’t function properly in constant emotional orgasm. It needs sadness to cool down. Problem is, just like shadow protects you from the sun in the summer and can give you a cold, sadness can do some damage too. Because one moment of sadness and the wrong person by your side, or none in this case, can cause you to make a decision with serious consequences. Some peoples’ brains are defective and are sad all the time. Some have a lot on their minds, some lost somebody or something. Sad people do not want to be sad, unless they are artists and sadness inspires art that makes them rich.  Sad people should not be avoided. Sad people should be supported. Sad people should be counseled. Life is too fucking short to be sad. If all people would have avoided me one year ago I would not be here right now. For about a year I had suicide thoughts and I had friends that keep pushing me to go out with them, talk to them about how I felt and tried to make me smile even for a short while. And all of them together they got me here, they got me now. In this moment in space and time when I start my mornings smiling and singing while I’m making breakfast.

And I promised myself if ever a friend of mine will be in the same situation I will be there. And I will push and shove him or her back into reality. Back into the happy place.

It makes me sad when I see how many people liked that picture. It makes me sad, because they either don’t care what they do with their clicks on Facebook and they just like random stuff that will make them seem interesting in somebody’s eyes or if they really like and they do have this attitude towards sad people, which makes them superficial and selfish.

People, Facebook, the internet they are the reality now. That’s where you can grow or you can trash your reputation. That’s where you can make or lose friends. Be careful what you are doing there because there is no privacy. Everybody is watching.

Anyway, I just needed to vent.

Stay safe, stay happy!