Wild thoughts

Astăzi a fost o zi a multor WTF. (What The Fuck, ni Welcome To Facebook)

În primul rând, am primit vestea că trebuie să schimbăm hotelul, cică au crescut prețurile că a început sezonul serios de turiști așa că prețurile săptămânale pentru cazare a trei persoane la ei nu mai este suportată de bugetul proiectului. Nu că nu era de așteptat. Omulețul ce se ocupă de asta, ne-a întrebat dacă vrem să stăm la apartamente în regim hotelier. Eu nu voiam, pentru că tipul respectiv a mai dat-o în bară înainte cu rezervările pentru noi și nu aveam chef de surprize, mai ales că suntem în Paris unde se poartă studiourile pentru mai multe persoane cu o cameră dormitor în care sunt fie mai multe paturi,fie un singur pat foarte mare, era foarte ușor să se facă o confuzie, dar fetele voiau posibilitatea să își gătească și am zis fie. Chestia de care mă temeam s-a întâmplat. Ne-au închiriat un apartament cu un pat mare și o canapea în care trebuia să stăm toate trei. Când i-am explicat treaba cu “apartament cu trei dormitoare separate între ele cu uși” a făcut o față de parcă i-aș fi cerut să își taie o mână. Dar mi-a găsit un fel de garsonieră numai mie la un hotel cam la 10 minute de al fetelor. Vedem mâine ce o fi.

De altfel, am aflat azi că al nostru client are persoane care se ocupa de accomodations, dar că ai noștri colegi englezi s-au oferit să se ocupe ei de asta. Și eu care le plângeam de milă, că uite ce îi pune compania rea să facă. Bănuim că au parte de ceva bonusuri dacă reduc costurile proiectului și poate de asta s-au băgat unde nu le fierbe oala. Ei știu mai bine. Nici nu îmi pasă, nici nu mă mai complic. Delegația și proiectul ăsta sunt cu cântec. Măcar din punct de vedere tehnic, cică suntem ok, proiectul este “ahead of schedual”

Mâine vă pun poze de la următorul hotel. Noapte bună!

Datorită lui Cezar și colegei mele Ana am ajuns pe 9gag. :D
Enjoy! (Și dați like pe facebook!)

Tot mi-am propus de mult să laud o anumită companie aeriană pe acest blog. Azi am găsit timpul să o fac.

Cum probabil știți dacă m-ați citit până acum, spre Paris am venit prima oară cu Air France&Austrian și era cât pe aci să rămân surdă de o ureche. Anumiți cunoscători au sugerat că este posibil să fi fost răcită, de asta presiunea mi-a afectat timpanul în modul respectiv. Poate, dar când m-am întors acasă și apoi am revenit cu Tarom, n-am putut să nu remarc faptul că … totul a decurs ca uns.

Și asta este compania pe care vreau să o laud: Tarom, care acum câțiva ani m-a despăgubit total după ce am anulat rezervarea făcută la ei, pe timpul când vulcanul islandez făcea probleme, Tarom ale căror avioane aterizează reducând altitudinea treptat(ceea ce îi protejeaza pe cei cu sensibilitate ridicată la schimbările de presiune a aerului), Tarom care servește un prânz consistent chiar și la economy class, care este companie românească dar din punctul meu de vedere ca servicii este deasupra altor companii cu care am mai zburat. Și încă ceva vreau să mai spun despre Tarom: acum câțiva ani, când eram în Paris cu trebi legate de ong-ul pentru care voluntariam, franțuzoaica ce trebuia să mă aducă la aeroport ca să plec spre casă, m-a adus mai târziu și am pierdut zborul Air-France, așa m-am dus la biroul lor aproape plângând și spunându-le că nu cunosc pe nimeni în Paris și nu știu ce să fac, că n-a fost vina mea că am pierdut avionul și pentru că aveau locuri în următorul lor zbor spre București, mi-au dat un bilet, fără să îmi ceară bani în plus. Dacă s-au socotit cu Air-France sau nu, numai ei știu.

Așa că, poate există oameni nemulțumiți de ei, dar eu nu sunt una dintre ei. Tarom s-a comportat mereu exemplar față de mine, sunt doar încă o companie care prestează servicii de calitate și care demonstrează că nu tot ce e românesc e prost.

(Acesta nu este un post plătit!)

Din motive ce nu depind de mine a trebuit azi să stau la hotel și să păzesc laptopul așa că din nou, nu m-am putut bucura de Paris.
Multă lume mă condamnă pentru asta, inclusiv colegele cu care sunt venită aici(cred), dar Parisul nu este mare chestie pentru mine, de fapt nici un loc din lumea asta nu are nici cea mai mică valoare pentru mine, dacă nu am lângă mine persoane cu care să mă bucur de el. Parisul, este doar locul în care muncesc, este un sediu, un birou la care stau 24/24 în loc de 8/24 cum stau în România. Ca să mă bucur de Paris ar trebui ca la serviciu totul să meargă așa de bine încât să … mă simt ca acasă. În schimb, în fiecare vineri trebuie să mă întreb dacă nu cumva trebuie să îmi fac iar bagajul ca să schimb hotelul, trebuie să mă întreb dacă noul hotel va fi mai departe de serviciu decât celălalt, unde îmi voi spăla hainele, dacă e musai și spălatul la mână în hotel nu va mai merge și tot așa. Așa că nu mă pot bucura de Paris, pentru că din nefericire sau poate din fericire, depinde de perspectiva fiecăruia, pentru mine locul contează mai puțin, oamenii contează. Și aparent deși colegele de aici sunt niște exemplare foarte mișto cu care să pleci în deplasare, nu este de ajuns. Îmi lipsește rutina din România, îmi lipsește pisica, prietenul și… nu știu mă gândesc că dacă jobul ar fi super-challenging, poate aș trece multe cu vederea, dar jobul fiind: ce ți se cere aia faci(în domeniul IT software desigur), fie că îți place, fie că nu, fie că știi, fie că nu(asta fără internet) poate că aș fi mai fericită și poate aș fi în stare să mă bucur de Paris. Din păcate, asta sunt, antisocială, care prefer să îmi petrec o sărbătoare națională citind despre algoritmi și alte nebunii sperând cândva să îi folosesc la un job, pe un proiect real, nu numai jucărele pentru a mă testa dacă mi-i aduc aminte.
Cam atât pentru astăzi, îs oarecum ofticată așa că ar fi mai bine să nu continui.