Jul 28 2015

Small euro-trip…

Category: CommonIuliana @ 1:49

… in the making.

Azi dimineata am plecat din Oradea. Am lasat in urma Sky Hotel, cu promisiunea de a sta tot acolo la intoarcere, daca nu gasim camere la Casa Stoica, pentru ca pur si simplu a fost foarte prea cool, ca sa citez un mare geniu inca in viata pe care nu mi-l amintesc momentan.(am impresia ca e Arhi, am impresia ca e Marianul, dar nu sunt sigura).

Am cumparat vignette pentru Ungaria si Austria si GPS-ul ne-a directonat spre Berlin prin Slovacia si Cehia. Alti bani, alta distractie, dar o sa ne intoarcem oricum prin Austria numai ca sa ne pacalim ca n-am aruncat cu banii in caini, in cazul asta in austrieci. :P Am condus prin Ungaria, Slovacia si Cehia, pe autostrada si drumuri publice, eu care pana acum, am condus doar Iasi-Sibiu. Sunt tari frumoase, am ramas cu impresia ca Ungaria traieste din ulei de floarea soarelui pentru ca toate campurile din jurul autostrazii erau de floarea soarelui, Slovacia traieste din grau, iar Cehia e foarte impadurita. Am condus o bucata prin Budapesta, m-am holbat la niste cladiri frumoase ce ar face-o pe prietena mea arhitecta sa saliveze serios si cam atat. Cehii au autostrazi in valuri care iti strica placerea de a conduce. Nu ca autostrazile romanesti ar fi mai breze, pentru ca pe ele balteste apa cand ploua de ti-e teama ca o sa zbori de pe banda daca te prinde ploaia si incerci sa mergi cu aproximativ 70 km/h.

Dar inca scriu pe blogul asta, deci am supravietuit desi sunt vitezomana aparent si porecla mea pentru prietenii astia va ramane “Over the speed limit Iuliana”.

In seara asta am bagat doua beri cehesti si acum ma pregatesc de somn intr-un hotel de trei stele care arata similar unui camin de studenti. Cehii nu le au deloc la partea asta, hotelul romanesc mentionat anterior are acelasi numar de stele si ii da ceata.

O sa vina si pozele la un moment dat sau poate nu, pentru ca am realizat ca experientele astea sunt doar ale mele si orice cuvinte as folosi, nu as reusi sa le impart cu voi cei ce ma cititi. Si de ce as incerca sa fac asta? De ce sa impart experientele mele cu voi? De ce sa nu va motivez mai bine sa le aveti pe ale voastre?

Stay safe, stay happy!


Jul 27 2015

Despre vise si incredere

Category: CommonIuliana @ 0:56

Cand eram copil visam mult, visam la stele, planete pe care omenirea le va descoperi si pe care va ajunge in timpul vietii mele, visam masini electrice si pe baza de apa. Speram sa se inventeze in timpul vietii mele si speram sa am o contributie cat de mica. Visam sa ajung cineva important, visam sa merg cu avionul dintr-un colt in celalalt al lumii. Visam sa iubesc si sa fiu iubita cu pasiune ca intr-unele din povestile din 1001 de nopti. Visam sa scriu o carte si sa sa imi pierd noptile in fata laptopului ca Johnny Depp in “Secret Window”. Visam sa stau in primul rand la concertul cantaretului preferat. Visam sa conduc intr-o zi o masina de curse pe un circuit de formula unu precum fratii Schumacher. Visam sa am multi prieteni cu care sa bat muntii in lung si in lat si sa mergem in romanian/euro/world trip-uri. Visam sa fac multe, dar stiam ca nu voi reusi sa indeplinesc multe din visele astea. La o adica, de asta se numesc vise, pentru ca nu se indeplinesc.

Dar astazi, intr-o conversatie cazuala la cafea sau bere mentionez cartea la care lucrez. Am incercat sa evit sa vorbesc despre ea pentru ca sincer, pana nu o vad publicata inca pare un vis. Dar cand lumea iti cere justificare pentru timpul pe  care refuzi sa il petreci cu ea, trebuie sa te explici ca sa nu pari ca le eviti compania.

Uneori mentionez ca am fost la concert la Ed Sheeran, ca urmeaza sa merg la concert la The Script si Marilyn Manson.

Uneori o calc pe drumurile patriei la volanul Sanducului si poate n-or fi ele circuit de formula unu, dar cand prind o bucata de autostrada si apuc si eu sa depasesc ceva masini se simte similar.

Cat despre prieteni, nu am multi, dar ii iubesc ca pe ochii din cap si nu pot sa nu ma minunez cand descopar ca si ei simt la fel, si ma admira si au incredere in aceeasi masura in care am si eu in ei. Pentru ca parintii mei n-au avut niciodata prieteni, ei au prins comunismul in plina desfasurare si mereu au fost precauti cu oamenii care incercau sa se apropie de ei. Cu unii am apucat sa bat ceva munti, super-tripuri inca nu am apucat sa fac… pana acum.

Scriu postarea asta dintr-un hotel in Oradea. Am condus azi o jumate din drumul Iasi-Oradea si cum probabil stiti sunt in drum spre Wacken, alaturi de doi dintre cei mai buni prieteni ai mei. Am condus dupa multa vreme o masina pe benzina si am reusit sa nu ii stric somnul pasagerului din spate. Si pentru cei ce nu stiu, asta e una din cele mai mari reusite ale unui sofer, sa resuseasca sa tina un tempo echilibrat la volan incat pasagerii din spate sa nu se simta ca niste saci de cartofi. Si nici cu consumul n-am stat prost.:) Mi-am luat carnetul de sofer la sfarsitul lui 2011 si pana anul trecut am avut impresia ca sunt unul dintre cei mai prosti soferi din lume. Mi s-a repetat destul de des ca sunt femeie si femeile nu stiu sa conduca. Faptul ca am atins masina de cateva ori mi-a confirmat faptul ca asa e. Fostul prieten care statea ca pe ace in dreapta mea ma facea sa ma simt ca ultimul rahat la volan si imi urca tensiunea la extrem cand trebuia sa conduc cu el in dreapta. Dar el nu mai e in dreapta mea si nu va ma fi niciodata. In schimb in dreapta mea au inceput sa fie oameni care au altceva de facut decat sa ma critice, oameni care au incredere in mine. Oameni care pot dormi linistiti, oameni care pot sta cu un laptop in brate si munci. Si astazi am condus sute de kilometri impreuna cu cei mai buni prieteni, pe autostrada si pe serpentine, si nu mi-am pus niciodata problema daca le place cum conduc, nu mi-am facut procese de constiinta pentru o groapa ce n-am putut-o evita. Pur si simplu am condus cat de bine mi-au permis conditiile de trafic si aparent it was fucking good enough si nimeni n-a facut atac de cord. Imi place sa conduc si probabil ca daca m-as fi nascut intr-o alta tara si cu niste parinti care si-ar fi permis sa imi hraneasca pasiunea asta de mai devreme as fi putut foarte bine sa ajung pilot de curse.

Face mult pentru caracterul unui om sa aiba alaturi oameni care au incredere in el, a caror singura grija nu este sa ii spuna mereu ce e gresit, ce nu e de ajuns in legatura cu el si ce ar putea face mai bine. Increderea asta este totul. Daca un om nu iti acorda incredere si mai mult o submineaza constant pe cea pe care o ai tu in tine nu se poate ajunge decat la dezastru. Dar eu am fost norocoasa, dezastrul a fost evitat.

Parintii mei au sustinut mereu ca sora mea e cea mai norocoasa din familie. Era la un moment dat o stire despre un om care a avut multe ghinioane si multe accidente si reusise sa scape din toate si sa moara de moarte naturala. Multi au tendinta sa spuna ca esti ghinionist daca ti se intampla lucruri rele. Adevarul este insa altul. Sa reusesti sa scapi la mustata, sa reusesti sa supravietuiesti, sa scapi din toate  devenind mai puternic, mai precaut, mai bun, este de fapt adevarata definitie a norocului. Mie asa imi place sa cred. Si daca printre toate astea resusesti sa faci niste vise sa devina realitate, atunci chiar ca e vorba de noroc. E vorba si de multa munca, ca nu mi-a picat niciodata nimic din cer, dar nu pot sa nu imi dau seama si cat noroc pot sa am, pentru ca uneori niste decizii care m-au ajutat sa fac multi pasi inainte nu le-am luat eu.

Acum ma bag la somn pentru ca maine cel mai probabil voi conduce prima oara in afara tarii si voi avea ocazia sa cunosc renumitele autostrazi germane din postura de sofer. Abia astept!

Stay safe, stay happy!( like I do.. hihi!)


Jul 23 2015

What keeps you up at night?

Category: CommonIuliana @ 10:47

I suffer from random insomnia. Theoretically. Practically, random shit is not that random. I can barely sleep 3-4 hours at night for about two weeks now. The reasons? I could say I do no know, but I am not sure. But the fact is I am definitely an adult and I do know what keeps me up at night.

First: I am going on vacation. I am going to do a lot of things I haven’t done before and although excited about it, I am also scared shitless because that’s how normal people feel about the unknown.

Second: the cat. I have to leave her alone for two weeks and if this wasn’t enough the person taking care of it cannot do this anymore for the last two days of my vacation. this obviously makes me agitated as hell, as she is a cat and just like a dog it will probably think I have abandoned it and become very stressed.

Third: loneliness. The fact I do not have anyone else to leave the cat with, has made me realize I did not make any friends in this city. And it is almost a year since I leave here and it is terrifying. In my defense I have a full time job, I am writing a technical book and I practice a lot of sports to compensate for all the sitting down that might cause me to become overweight. All these do not leave a lot of time to make friends.

Forth: The work on the books is slow. I am low on motivation. My discipline is not working when what is needed is ideas.

I hate not sleeping. I become easy irritable and transform myself into a cry-baby. So yeah, this is what keeps me up at night. Probably I need to see my psychologist again. That is quite difficult since this month I will be 2 weeks in Germany, I will have to have my wisdom teeth taken out and finish the book. Just great …


Jul 19 2015

AMR 5

Category: CommonIuliana @ 22:43

Au mai rămas 5 zile până la concediu. 5 zile până voi revedea Iașul. 7 zile până voi ateriza la Wacken.

Sunt puțin emoționată la gândul că va trebui să conduc singură până la Iași, dar sper să mă descurc. N-ar trebui să fie așa greu. A trecut aproape un an de când l-am părărsit, aproape un an de când de când am reușit să mă rup de Moldova, acolo unde mi-am înmormântat tinerețile(da, îl plagiez pe Bacovia) și acolo unde n-ar fi trebuit să rămân atât de mult. Mă bucur că am rămas totuși, pentru că am avut ocazia să cunosc niște oameni cu care am construit relații de prietenie trainice care rezistă acum distanței fizice dintre noi. Oamenii ăștia ce îmi sunt atît de dragi sunt singurul lucru pe care nu îl regret din șederea mea în zona Moldovei.

Doar că mi-ar fi plăcut să ajung mai devreme să mă cunosc așa de bine și să accept faptul că eu nu sunt făcută să stau într-un loc. Părinții mei m-au mutat prin toată țara și pentru că ei m-au dus în locuri unde eu n-aș fi ales să merg, am crezut multă vreme că eu vreau să prind rădăcini undeva. Am vrut să mă stabilesc cu disperare în Iași și am crezut că o relație de durată va vindeca dorul meu de ducă. Dar am greșit. Nu m-am simțit niciodată mai bine, niciodată mai confortabil cu mine decît atunci când sunt într-un loc nou, care abia așteaptă să fie cunoscut. Odată ce cunoașterea unui loc se încheie simt nevoia să plec. Din Iași am vrut să plec de vreo două ori. De fiecare dată m-a ținut ceva(cineva). Anul trecut, deși năucă de cap din cauza despărțirii dureroase, pot spune că am profitat de ocazie și am plecat înainte să apuc să prind vreun început de rădăcină.

Nu știu dacă am folosit vreodată pe blogul ăsta analogia cu prăpastia vreodată. Cam așa e asta: ești pe marginea unei prăpăstii și de mâna ta atârnă un om pe care încerci să îl salvezi. Nu ai destulă forță să îl ridici  și amândoi știți asta. Dar el nu vrea să moară și oricât ai vrea să îl ajuți nu ai cum. Simți cum forțele ți se termină și ești aproape să cazi cu el. El nu o să dea drumul mânii tale, așa că singura soluție ar fi să îți tai mâna pentru a nu muri împreună cu el.

Asta am făcut eu anul trecut, iar persoana ce atârna deasupra prăpastiei era o altă versiune a mea, care încă voia rădăcini în Iași, care spera că totul va fi bine, că există cumva o soluție unei inimi distruse, că poate el încă o iubește, că el se va întoarce și o va ajuta să se împământenească în Iași, o versiune ce se temea de necunoscut. Tâmpit de filmele americane el mi-a reproșat la un moment dat că sunt bipolară. Ar trebui să consulte un psiholog să îi explice ce înseamnă de fapt asta. E o mare diferență între o boală psihică și o dualitate a caracterului, cauzată de conflictul între ceea ce crezi că vrei și ceea ce ai nevoie de fapt. Asta am făcut eu anul trecut, am acceptat faptul că cee ce voiam nu era ceea ce aveam nevoie. Aveam nevoie de distanță, aveam nevoie să zbor. Așa că am închis ochii și m-am aruncat în gol. Mi-am dat seama cum să îmi folosesc aripile la timp si acum zbor și e cea mai frumoasă senzație pe care am avut-o vreodată. Și acum urmează să mă intorc pentru scurt timp la Iași.

Am emoții pentru că trebuie să conduc până acolo. Am emoții pentru că îmi revăd niște dragi prieteni după foarte multă vreme. Am emoții pentru că… Wacken bitches!!!!

 


Jul 19 2015

The only constant in the universe is change…

Category: CommonIuliana @ 9:53

… or is it?

Today I took some time to watch the following TED presentation:

He said a lot of interesting things, but most of all that people always change. There is never a fixed version of ourselves that we reach and then die like that. I noticed that about myself too, the more information I acquire, the more I change.

For example, a few yeas ago I was anti-same sex marriages or relationships altogether. I considered it to be unnatural and some sort of … dirty. But as I grew old I realized I would love to have the freedom to do whatever I wanted and probably so does anybody else, and is not my place or anybody elses for that matter to say what persons should be allowed to do or not. Especially since feelings are involved, and most of the time feelings cannot be controlled. Also since everybody has to live with the decision they make why should anyone bother? So now, I am all for it and even considering that my future life-partner might have the same sex as me.

I used to think that persons are half-entities destined to become complete through love. Now I think people are complete by themselves, but make to think that they are broken and incomplete by this society we ourselves have created.

Another example is that I kinda hated the idea of females with short hair, because I had this idea in my head that long hair makes a woman more feminine. Which I guess is true on some level is true, but if your constitution is more masculine you will just look like a dude with long hair, no matter how long the hair is. :)

But I do not want to talk about changes here, I want to talk about things about me that have not changed.

  • My favourite singer is still Darren Hayes and he has been so since 1997.
  • My favourite music is still alternative-rock, has been so since 2000.
  • My best friend is the same person since 2007.
  • My favourite metal is still silver.
  • My favourite free-time activities are still practicing sports and reading books. Has been so since forever. And blogging. Has been so since 2006.
  • I still love guys with dark hair and blue eyes although I never had a boyfriend like that. :)

And there are more, and someday when I’ll have time I’ll mention more to you. Until then, have a nice Sunday!


Jul 16 2015

Brains workout Vs. Body workout

Category: CommonIuliana @ 13:28

There is a fitness contagion happening all around us. And it is not bad, do not get me wrong, I like that people start taking care of themselves, buuut … I hate it when people get in my face with their fitness activities.

Let me tell you how I see things. If you need extensive workout then at some point in your life you did something wrong, like eating a lot of crap and sitting on your ass all day for a long time. Maybe not intentionally, maybe life got in the way, maybe you had a lot of work to do, maybe you had a child and so on. Everybody has a reason for why they got fat and unhealthy. But the idea is, that you allowed it to happen. You put your body and your health too low in your list of priorities. The fact that you are doing so much sport now means that you are actually recovering after a period of laziness and self-indulgence. And this is your business, it is a personal thing. Making it a public thing on facebook is ridiculous and making a statement like “I was lazy, but now I’m not” is not something to be praised for.

I admire people who have lost weight as much as anyone, because it takes a lot of effort and character strength to go against your own body. But it also takes a lot of effort and character strength to live a balanced and disciplined life in order not to have that weight there in the first place. And the worst thing is that these people lose so much time at the gym that they barely get to do anything else. Because the day has only 24h, assuming you work 8-9 of them, spend another 2h at the gym, maybe 2h out with friends and then sleep another 8h. And the rest of the time should be your alone time, that you will probably spend doing house/car maintenance stuff, reading emails, see a movie maybe and so on. Not much time to workout your brains. And believe me the brains need workout too. Especially since you are doing a lot of sports and the blood flow increases in the brains too. This is the perfect time to learn something new, to improve yourself. But most people do not have time for that, or consider that is not necessary to do that. You have worked so much to have this beautiful body, why spend time alone, when you can go out in the world and parade it?

I must confess I am one of those people who let life get in the way. For two and a half years I worked 12-16 hours a day and ended up getting a little fat, my weight jumped from 50kg, to 60 kg in that time. But I am 1,62m in height so it’s not that bad. After that I started practicing some sports again, nothing professional, just playing basketball with friends once a week, bought a bike to ride to work and recently I started doing push-ups in the morning. I am still 60kg, but now it is mostly muscle, not all fat. I will never be a fitness model and this is not my purpose. My purpose is to fell good in my own body, to feel healthy. And I would never feel good in my own body if my brains are not worked out too. Because I am more than the shell that carries my brains everywhere.  Also I am attracted by what a person is as a whole and most of the times, a great character can overcome a little fat around the edges as long as the person is healthy. And I hope I will meet a partner who evaluates persons the same way and can see me love me as a whole, not just be fascinated by my shell.

You as a person are more than your body. We cannot all be fitness models, this world needs brainiacs too. And although in the movies geeks are smoking hot and full of muscles, in the real world, if you work your brain, you will have less time to work your body. So it is better life a balanced life, than to try later to compensate and recuperate from your bad decisions. I have lived long enough to know that sometimes you cannot recuperate from mistakes and bad decisions, and trying can hurt you even more. Of course, it is better late then never, but recovering from mistakes and bad decisions is not something to be proud and praised for, because this means you have made those mistakes and bad decisions in the first place. Like we all do. If you think about it like this, actually … you are not doing anything special. So, no reason to brag about it.

So think next time when faced with a choice of eating a big juicy kebab and workout for 3 hours, or eat a peach and read a book, make your choice and live with it. I’ll choose the peach and reading a book 90% of the time. I won’t look so good bragging about it on facebook, but oh well, I have to live with that and is  nobody’s business how I do that. ;)


Jul 11 2015

Era de la papuci

Category: CommonIuliana @ 22:43

După semimaraton am avut ceva probleme cu piciorul drept. Din nu știu ce motiv nu reușeam să mai alerg fără să mă doară mai întâi laba piciorului apoi genunchiul. N-am simțit asta până după cupa sponsorilor (da știu, foarte ciudat că s-a declanșat la un concurs de ciclism), atunci a început să doară cu adevărat. Am făcut ceva repaus, dar degeaba. Cum începeam să alerg, cum începea durerea. Se domolea oarecum când se încălzeau articulațiile, dar apoi timp de două zile abia puteam pune piciorul în pământ.

Normal că primul gând a fost să mă duc la doctor. Dar cum ca de obicei sunt în criză de timp, nu am apucat să îmi fac programare, deci n-am ajuns. Azi am fost la cumpărături si am ajuns prin Hervis. Eu nu prea calc pe acolo, pentru ca sunt scumpi cu draci și au chestii fără de care n-aș pleca de acolo. Iar cumpărarea chestiilor respective ar fi o prostie pentru ca efectiv n-am timp să le folosesc, până la finele anului neavând timp de sport cum mi-aș dori din cauza altor factori. Dar azi m-am dus acolo  să văd ce ofereau ei la echipamente de campig, pentru ca merg la Wacken și cam am nevoie. Și am văzut secțiunea Skechers. Nu cred că am spus pe aici, dar ăsta e unul dintre brandurile mele favorite în materie de papuci pentru activități sportive. Așa că m-am dus mai aproape și am plecat de acolo cu o pereche de adidași profesionali cu tălpici din memory foam. Le-am făcut testul pe 5 kilometri în seara asta și se comportă excepțional. Durerea este încă acolo, nu mă așteptam să dispară peste noapte, probabil ar cam trebui să am parte de o perioadă mai lungă de repaus, dar de data asta intensitatea era mai scăzută. Deci suntem pe drumul cel bun.

Era o prezentare TED care spunea că oamenii sunt făcuți să alerge, problema e că nu am fost făcuți să alergăm pe asfalt/ciment sau încălțați. De asta sunt foarte importanți papucii de alergat, pentru că trebuie să compenseze duritatea asfaltului, trebuie să fie flexibili pentru a putea mișca natural laba piciorului, ca și cum am alerga desculț și trebuie să ofere și susținere pentru tendonul ala care se întinde pe toată talpa și care poate fi afectat de fiecare kilogram în plus, pentru că trăim totuși într-o societate care nu le lasă să flămînzim și chiar dacă nu suntem toți obezi, nu cred că avem forma fizică a strămoșilor noștri care fugeau fie dupa pradă fie de prădători. :D