• Common 15.12.2014 No Comments

    blogmeet-hunedoaraSambata asta am fost la un blogmeet la Hunedoara organizat de Sebastian Bargau. Pentru cei ce nu stiu, Sebi e originar din Iasi si in tineretile noastre mai ieseam la o bere din cand in cand. Asta pana s-a indragostit, s-a insurat si a plecat in Hunedoara. Desi a durat ceva vreme, n-am putut sta departe de el si m-am mutat in Sibiu.

    Glumesc desigur. Mutarea mea n-a avut de-a face cu Sebi, iar de aproape un an nici macar nu il mai citeam. Asa patasti cand te ia viata pe dinainte. Mi-am adus aminte de el cand un omulet a incercat sa imi faca ziua mai buna trimitandu-mi pe email seria Joc Murdar. El habar nu avea de unde erau luate povestirile respective, le primise si el pe email. A fost foarte uimit ca il cunosc pe autor/traitor. Am deschis blogul lui sa i-l arat si asa am vazut postarea despre blogmeetul de pe 14 decembrie. Am cautat pe google maps cat se face cu masina intre Sibiu si Hunedoara. Google zicea 1h si 22 de minute. La dus am facut o ora, la intoarcere am facut 45 de minute. Autostrada e secretul. :D Iar Sandelul a zburat pe ea. Am reusit deja sa ajung la o viteza record cu el. N-am s-o mentionez aici pentru ca nu vreau sa ma trezesc cu amenda acasa. :P

    Revenind la blogmeet, m-am simtit ca la primele blogmeeturi din Iasi. Nu cunosteam decat doi oameni, pe Sebi si sotia lui Denisa, dar cunoscut este prost spus pentru ca am schimbat ceva vorbe fugitiv cand veneau prin Iasi din cand in cand. Plus mai e si faza ca eu am ceva anxietate sociala si imi ia ceva vreme sa ma familiarizez cu oamenii. Prima gafa pe care am facut-o a fost ca nu l-am recunoscut pe Sebi. Era in fata mea si eu intrebam unde e. Pe dansul. “Unde e Sebi?” Ca sa ma scuz, nu m-am uitat nici bine la el, ca eu am cautat cu privirea o slabatura cheala in cap, iar el era si cu par si cu barba si mai bine facut decat cum il stiam. Ca o antisociala ce sunt nu m-am apucat sa ma prezint. Imi pare rau, asa sunt eu. Aici n-am scuze. Doar ca nah… prefer sa aflu cate ceva despre unii oameni, sa aflu ce avem in comun, inainte de a le strange mana si a ma prezenta. It’s my thing.

    In alta ordine de idei am avut ocazia sa il vad pe Sebi in actiune. A gatit o fasole cu ciolan criminala, pe care am servit-o cu muraturi in saramura, a caror reteta va trebui sa o cer. Si pana a fost gata fasolea ne-am imbuibat cu briose colorate facute de Sebi si Denisa. Cum multi dintre noi trebuiau sa conduca inapoi spre locurile de venisera, clar ca nu prea s-a baut, asa ca a ramas vin si bere cat pentru inca doua blogmeeturi. Daca nu s-a consumat alcool si interactiunile au fost oarecum stangace, dar cand am plecat pe la 16:30, deja incepusera se se injghebe niste conversatii interesante. Oh well…

    Unde a avut log blogmeetul? Undeva departe de toti si de toate, undeva in Hunedoara, undeva ce parea a fi in mijlocul campului, intr-o “locatie” aproape de niste ruine din caramizi rosii care candva fusesera o fabrica in care lucrau probabil minim 100 de oameni, iar organizatorul a fost Sebastian Bargau. Locatia a fost oferita de cei de la EcoSwiss o echipa de profesionisti , specializati in rezolvarea problemelor de mediu si gestionarea deseurilor industriale. Si avand in vedere ca Hunedoara ca multe alte orase din tara este un fost oras industrial, mi se pare interesant ca niste omuleti au fost interesati de rezolvarea problemelor cauzate de prabusirea post-coumnista a industriei orasului.

    Ce pot zice, faina treaba cu mutarea in Ardeal, deja incep sa ma simt ca acasa.

    Participanti la blogmeet: Sebastian si Denisa Bargau, Calin Bobora, Adriana Lazar, Mihai Brânda, Cosmin Bachnev, Alin Barna, Dan Boboutanu, Serb Ionel, Adi Sonia Spataru, Daniel Mitre.
    Daca am uitat pe cineva, dati o strigare.

    Tags: ,

  • Common 09.12.2014 2 Comments

    me&elena

    To the rest of my friends: I will try to make a video about each of you. So do not be envious!

  • Common 02.12.2014 No Comments

    unbreakable
    A few nights ago I watched the movie Unbreakable again. If you did not see it, I really recommend watching it. It is the best superhero movie I have ever seen, and not because of the action or the effects, but because of the psychological story behind it. Do not expect this movie to be full of special effects, awesome fights between the superhero and the villain and tragic love stories. The twist is that you do not even know who the real villain is until the end of the movie, because during the movie you cannot stop pitying that character. I loved the movie because it hits its viewer with the drama inside the mind of a developing superhero.

    Why am I mentioning this here? Because the superhero in this movie is depressed, because he does not know he is a super hero, and he does not know what his real purpose is. He does not know what purpose he has in the world and this makes him so sad, that he turns away from his loving family because he cannot connect with them. Seems familiar right? You do not have to be a superhero to be sad because you do not know your place in the world. This happens to a lot of people and depression has risen lately. Currently ~ 1 in 10 people suffers from depression. Maybe the reasons for depression seem different from person to person, and psychologists would have a lot to say about this, but what if the main cause is the one presented in the movie? What of the root of all sadness is the fact a person feels without a purpose?

      Do you know what the scariest thing is? To not know your place in this world, to not know why you’re here.

    Lately I have been doing a lot of thinking, drinking and crying and spending a lot of time alone. Alone for real, avoiding human contact, in silence and the only companion I had was my cat. I was functioning normally by day, but at night I had a lot of time to think because of my insomnia. Unfortunately my sadness is still there. I almost thought I had it a while ago, my purpose. I almost thought my sadness went away. But it was there, in the back of my mind, lurking, waiting for life to strike me down again so it can take over. So, what is your purpose? Mine seems like it is to constantly fight my bitter sadness.

    Tags: , ,

  • Common 28.11.2014 No Comments

    passion-in-language-learningOver the course of history passions have devoured persons and when I say passions, I am not talking about love. I am talking about passion in general, passion for science, literature and altruism. We view them as geniuses, people that have shaped the world for future generations. It is nice to think about them, to admire them from the distance of time, but if we would have known them in person, while they were alive, us the normal ones with moderate passions, not devouring passions we might have not liked them very much. They would have been awkward socially, never talking too much, never taking time to interact, because they would be always in their minds, constantly thinking about their passion and what the next step in satisfying themselves. Because when you are consumed by passion you are focused only on the object of your desire.

    I will not give names, I’ll let you investigate and read for yourself if I made you curious. Because that’s the first sign of a devouring passion. Being curious about something. The second sign is not to get bored easily. I’m sure you are confused. Let me explain. When you are passionate about something, you work on it until you are satisfied. This might take months, years, a whole life. If you get bored easily, you won’t be able to dedicate so much time to your passion. There is a scientist that had approximately 1000 tries before he succeeded. Needless to say if he would have got bored after only 10 tries we would not have the light bulb today.

    99% have one common passion: love. The way they approach satisfying it has been a source for literature for centuries. Some try it multiple times with multiple persons. Some try it multiple times with one person. Which is the best way? Nobody knows. You did not think I had the answer did you? The irony is that this passion for love is a futile one. It leaves nothing behind, it does not help us evolve, because in the end we are just animals and love is just a mistake of nature. Why am I saying this? Because, the object of desire in the case of love is another person. A person that has free will and might not want, nor care that it is the object of your desire – because it is not an bloody object. Imagine if the light bulb, would have had a free will and it would have said: “You know what? I do not like you, I do not want to be invented by you.” That would have been hilarious and tragic for the world.

    Of course now you are waiting for a conclusion. I have none. I just wanted to share with you my view on passions.

  • Common 16.10.2014 No Comments

    heart-tree-03

    Citeam recent un articol despre ce fac oamenii sau simt nevoia sa faca atunci cand se indragostesc. Si pentru ca aparent am ceva ani de experienta m-am gandit sa scriu un articol facand o paralela, intre ce se intampla cu un om indragostit inainte de 30 de ani si dupa. Si uite capodopera:

    (1)Chestii pe care le faci
    Inainte de 30 de ani : tot felul de hormoni ciudati sunt produsi de creier in cantitati aberante si sunt varsati in sange. Ceea ce duce la palpitatii cardiace, calduri, tremurici, vise umede si comportament ilogic si irational. Personajul indragostit traieste intr-o euforie totala careia i se lasa prada fara sa ii pese de consecinte.
    Dupa 30 de ani : cantitatea de hormoni este mai mica, iar la primele semne de mai sus, personajul in cauza, ia o pauza de la a se vedea cu persoana respectiva, face sport pana nu se poate ridica din pat de febra musculara si isi ocupa timpul cu preocupari profesionale pana cand activitatea creierului revine la normal.

    (2)Chestii pe care le face ea (persoana generatoare de sentimente)
    Inainte de 30 de ani : Tot ceea ce face si ce spune este fascinant, interesant, inteligent, curios, incredibil de dulce si deosebit. De la felul in care pronunta litera « r », la modul in care clipeste cu un ochi, cum merge sau cum te atinge din greseala.
    Dupa 30 de ani : Tot ceea ce face si ce spune este analizat la rece, foarte serios si foarte atent. Si cum o face sau o spune. Nimic nu scapa. Nimic nu este ignorat. Orice afirmatie conteaza si declanseaza amintiri in mintea interlocutorului. Daca sunt chestii pozitive, e de bine. Daca in schimb are acelasi mod de a pronunta litera « r » cu fosta sau fostul…nasol. Faptul ca are niste ochi frumosi nu mai conteaza daca tocmai a trimis un sms in care a mancat o cratima sau un « i » . Prietenii conteaza, pentru ca « cine se aseamana se aduna».

    (3)Profesional vorbind…
    Inainte de 30 de ani : Conteaza potentialul. Daca inca n-a fost exploatat, poate doar era nevoie de partenerul perfect pentru a-i da aripi.
    Dupa 30 de ani : Conteaza cum ti-ai dezvoltat si folosit potentialul. Se merge de acum pe principiul «  branza buna in burduf de caine ». Si da … nimeni nu vrea langa el un om cu mult potential pe care este incapabil sa il puna sa lucreze pentru el.

    (4)Centrul atentiei
    Inainte de 30 de ani : Clar este persoana generatoare de sentimente. Nimic nu mai conteaza, scoala, serviciu, cariera, familie, prieteni, pasini. Nu ai nevoie de ele. Tot ce ai nevoie este ca « ea » sa iti fie aproape. « Ea » este pe primul loc.
    Dupa 30 de ani : Centru atentiei esti tu insuti. Da, esti mai egoist. Iti pasa mai mult de tine si te pui pe primul loc pentru ca deja ai invatat ca nimeni in lumea asta nu te va iubi mai mult decat te iubesti tu insuti. Apoi iti pasa de job, cariera pentru ca dragostea costa. Apoi prietenii si familia. Nu poti trai fara ei. Sunt relatii mult mai solide decat o relatie de « amor », asa ca ii apreciezi din ce in ce mai mult.

    (5)Simbioza
    Inainte de 30 de ani : Doi oameni care se iubesc se leaga unul de altul precum alga si ciuperca din lichen. Fac totul impreuna, exista o sincronie si o simbioza vizibia chiar si din exterior. Daca ati citit « His Dark Materials », relatia dintre cei doi este similara celei dintre un om si daemon-ului lui din cartea aia. Daca unul se enerveaza, se enerveaza si celalalt, iar certurile dintre ei sunt la fel de explozive precum impacarile din dorminor.
    Dupa 30 de ani : Cei doi sunt o echipa, discuta, evalueaza si decid impreuna. Gasesc mereu o cale de mijloc, dar se discuta sincer, deschis si cerebral.

    (6)Comunicare si cunoastere
    Inainte de 30 de ani : Totul se face gradual daca relatia tine ceva timp. E nevoie de ani intregi sa cunosti pe cineva , pentru ca uneori nu vrei sa stii chestii cu care poate nu esti de acord, chestii care poate te dezgusta, chestii care te fac sa vezi omul cu alti ochi. Si printre momentele de euforie sexuala, momentele de dor si drag, se strecoara momente de cunoastere, dar greu, pentru ca in tinerete nu se grabeste nimeni.
    Dupa 30 de ani : Totul se intampla repede, sincer si deschis. Vrei sa stii repede cu cine ai de a face pentru ca nimeni nu are timp de pierdut. Dupa 30 de ani suntem constienti de valoarea timpului nostru si nu mai suntem dispusi sa il irosim cu oameni care nu constientizeaza valoarea lui.

    (7)Pasiunea …
    Inainte de 30 de ani : Pur si simplu iei foc. Simti nevoia sa fii una cu persoana, sa te apropii de ea pana sunteti o singura entitate. Oricat de aproape ar fi de tine, nu e indeajuns.
    Dupa 30 de ani : Pasiunea este ceva rar intalnit in relatiile ce incep dupa 30 de ani. Locul ii este luat de prietenie(yeap, there is a hope for the guys in the friendzone – get old! :D), respect, admiratie si recunostinta. Pasiunea chiar nu este de dorit acum. Dragostea dupa 30 de ani este rezultatul unei analize riguroase a unei persoane, analiza a carei concluzie este ca suma calitatilor unui om este mai mare decat suma defectelor lui pe care persoana interesata este dispusa sa le tolereze. Ca sa poti face analiza asta ai nevoie de o minte limpede, iar pasiunea este inamicul ei principal.

    Tags: ,